adopţie

Flash-mob la Universitate, de Ziua Internațională a Adopției (2 iunie)

ziua adoptiei

În România sunt peste 60.000 de copii instituționalizați. Dintre aceștia doar cca 1.600 sunt adoptabili. Dintre cei adoptabili mai bine de jumătate au peste 4 ani, iar șansele lor de a intra într-o familie scad exponențial odată cu creșterea în vârstă. Cât despre șansele celor cu dizabilități sau cu probleme de sănătate…

În România sunt și peste 1.500 de familii care așteaptă să adopte. Procesul de adopție, în cel mai fericit caz, durează cca 1 an și jumătate. Pentru fiecare familie care a depus dosarul de adopție sunt cel puțin 1-2 familii care și-ar dori să o facă, însă ezită.

În România sunt familii care au adoptat și care sunt blamate de cei apropiați pentru această alegere. „Ce-ți trebuie ție să crești copilul altuia?!?”, „N-ai nevoie de mai mult de un copil!”, „Habar n-ai cine l-a făcut, poate-ți dă în cap când crește”, „Lasă să-l crească statul, de ce să semnez ca să-l adopte niște necunoscuți?” sunt doar o parte din prejudecățile referitoare la adopție.

Adopția este un gest de iubire și de împlinire. Copiii au multă iubire de oferit, la fel și părinții și cu toții merită sprijinul și respectul nostru.

Vino cu mesajul tău pentru adopție luni, 2 iunie 2014 la ora 19.30, lângă statuile din Piața Universității din București! Hai să punctăm împreună Ziua Națională a Adopției printr-un lanț de mesaje personale pentru adopție.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button