viaţa de familie

Fiți atenți la nevoile celuilalt

de Pr. Pavel Gumerov

Fiți atenți. Adunați cât mai multe informații despre voi înșivă și despre ceea ce îi trebuie celuilalt, de la mărunțișuri până la lucruri foarte importante. Soții sunt un tot unitar, ei trebuie să împartă și bucuriile, și neplăcerile, trebuie să învețe să discute pe față, cu încredere reciprocă. O astfel de discuție trebuie purtată cu naturalețe, într-o atmosferă și stare de spirit absolut liniștite.

Cred că dacă ai trăit cu cineva destulă vreme în căsnicie nu este greu să afli ce vrea de la tine. Dacă celălalt persistă în a nu ne observa dorințele, nu merită învinuit imediat de neateneție și egoism. Poate pur și simplu nu înțelege anumite lucruri sau consideră că nu este vorba de ceva esențial. Să ne amintim că bărbații pot privi în mod foarte diferit unul și același lucru. Țineți minte că oamenii se deosebesc foarte mult unul de altul, începând cu caracterul și temperamentul și terminând cu educația primită în copilărie. Aici vor fi eficace, mai degrabă, susținerea și stimularea pozitivă. […]

Desigur, nu poți să știi exact ce-i în sufletul altuia, câteodată nici pe noi înșine nu ne putem înțelege bine, dar dacă îl iubești pe om și dai dovadă de interes față de el poți, totuși, să-ți faci o idee destul de precisă cu privire la gândurile, sentimentele și dorințele lui.

Pr. Pavel Gumerov, El și Ea în căutarea armoniei conjugale, Editura Sophia



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button