sfaturi pentru părinţi

Filip-Lucian Iorga, scriitor, despre educația formatoare care se face în familie


Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu este absolvent de istorie al Universității din București și al Universității Paris IV – Sorbona. A lucrat ca manager cultural la Institutul Cultural Român, Direcția Relații Internaționale (2007-2008) și ca expert la Ministerul Educației Naționale, Direcția Afaceri Europene (2012). În prezent este expert al Institutului Cultural Român, coordonator al colecției „Istorie cu blazon” de la Editura Corint și lector al Asociației „Povestașii”.

El a publicat de curând pe platforma Scrisulfacebine.ro un editorial despre beneficiile educației, initulat Educația de plăcere. Îl reproducem integral în continuare, cu permisiunea autorului și a platformei Scrisulfacebine.ro, un proiect al Institutului Cultural Independent care își propune să sprijine proiecte educaționale care reușesc mai greu să acceseze alte tipuri de fonduri.


Educația de plăcere

În ultimii ani m-am ocupat de scrierea istoriei vechilor elite românești, a boierimii și a marii burghezii, de recuperarea, salvarea și aducerea sub ochii cititorilor a sute de povești de familie, amintiri, documente, fotografii ale urmașilor familiilor istorice românești. Încercând să înțeleg de unde vin diferențele evidente ale acestor urmași față de media populației, de unde vine distincția lor, am ajuns la certitudinea că, pe lângă zestrea genetică, avere, statut social, vechimea și rolul istoric al respectivelor familii, un rol primordial îl ocupa educația. Un anumit tip special de educație, aproape cu desăvârșire dispărută astăzi, care nu doar informa, ci și forma, oferind accesul nu numai către un bagaj de cunoștințe, ci și către o sumă de valori, de atitudini și comportamente. O educație cuprinzătoare care, pe lângă modelarea minții prin lecturi fundamentale și lecții (de multe ori private), includea și o luare treptată în stăpânire a istoriei și a tradițiilor de familie, o educație religioasă și/sau morală, o educație patriotică, o educație artistică și estetică – pentru stimularea cristalizării bunului-gust, o șlefuire a manierelor și a stăpânirii de sine, o conștientizare a propriei responsabilități și a simțului datoriei față de ceilalți, nu în ultimul rând o educație sportivă și a dragostei și respectului față de natură.

O educație strict informativă poate să nu ofere întotdeauna rezultatele dorite. Am cunoscut cu toții „specialiști” sau „erudiți” care citiseră mii de cărți, dar care rămăseseră în continuare neechipați pentru o bună viețuire, nepregătiți să discearnă. Dimpotrivă, acea educație formatoare despre care vorbeam ceva mai devreme era aceea menită să nască în noi nu numai bunul-gust, ci și bunul-simț. Era un tip de educație, firește, costisitor, o educație aristocratică pe care e foarte dificil să o mai oferi și să o mai primești astăzi. E ceva ce se pierde pentru totdeauna, chiar și la urmașii de azi ai familiilor istorice, urmași care mai seamănă prea puțin cu părinții sau bunicii lor. Dispar un rafinament, o rigoare a existenței, o boierie a gândirii și a comportamentului. Chiar și reprezentanții mai puțin frecventabili ai vechilor elite românești, din generațiile vechi, care apucaseră să fie educate înainte de instalarea temeinică a comunismului, păstrau mai mult din acest panaș decât urmașii cei mai cumsecade și mai onorabili din generațiile mai tinere. Un mic-burghez din perioada interbelică, obișnuit să imite modelul boieresc, era de fapt mai „boieros” decât pot fi azi urmașii celor mai ilustre familii princiare. Sunt generații care se sting, e o lume nouă cea în care navigăm azi, urmași de familii istorice sau nu.

Și totuși, ceva din educația formatoare nobiliară poate și trebuie să meargă mai departe. Sigur că școala și universitățile au un rol esențial în instruirea specialiștilor de care lumea noastră are nevoie. Dar nu e suficient să fii specialist al unui domeniu pentru a fi un om întreg, pentru a duce o viață onorabilă și armonioasă, pentru a face alegerile potrivite. Specializarea îngustă riscă să te aducă în postura omului care are numai răspunsuri, nu și întrebări. Iar în absența întrebărilor, viața minții e ca și sfârșită. Pentru perpetuarea educației „boierești”, familia este esențială. Înaintea școlii sau a universității, familia e cea care poate oferi copilului și adolescentului repere, valori, modele, vertebrare. Prea multor „erudiți”, „lideri de opinie” și reprezentanți ai actualelor „elite” politice, economice și culturale le lipsesc cei șapte ani de-acasă, manierele, decența și mult disprețuita „cultură generală”.

Cu o școală din care istoria și cultura generală sunt treptat evacuate, familia rămâne cea care are datoria să apere civilizația. Da, oricât de incorect politic ar părea, eu cred că trebuie să rămânem niște români europeni, creștini sau măcar atașați valorilor și tradiției creștine, cărora să nu ne fie străini Homer, Shakespeare, Balzac și Tolstoi, care să vorbim și să scriem îngrijit, să nu ne ignorăm strămoșii, să ne ferim de excese și de grobianism și să nu aplaudăm între părțile unui concert. Dar cum poate familia să reziste pe meterezele unei educații care pare, nu-i așa, desuetă? În niciun caz prin coerciție. Stăpânirea de sine și disciplina sunt utile, dar acest tip de educație nu va putea merge mai departe decât pornind de la plăcere și provocând plăcerea. Îmi amintesc de câte ori mi-a repetat Alexandru Paleologu că nimic bun nu poate ieși acolo unde lipsește plăcerea.

Și așa ajung să-mi amintesc de propria mea familie și de propriile ei „metode” de educație formatoare. Prin mama mea, descind dintr-o familie de moșneni din Poiana-Ialomița, stăpâni de moșii, ctitori de biserici, fondatori de școli. Se vorbea în familie de un frate al stră-străbunicului meu, care era întotdeauna numit nu cu numele de familie sau cu prenumele lui, ci prin rolul educativ pe care îl avusese: era, simplu, Dascălul. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, școala din Poiana era găzduită, se pare, în chiar casa Dascălului. Și îmi povestea bunicul meu cum acest Dascăl îi învăța pe elevii lui tabla înmulțirii asociind-o cu o melodie. Ne amintim cu toții ce nesuferit lucru a fost învățarea tablei înmulțirii. Dar să înveți tabla înmulțirii cântând, iată o inovație pedagogică surprinzătoare pentru secolul al XIX-lea. Și născută din principiul plăcerii.

Același principiu grație căruia am avut și eu șansa să întâlnesc cultura bucurându-mă, emoționându-mă sau zâmbind, fără încruntare, fără metodă, fără coerciție. Eu nu-mi aduc aminte, dar din povești știu că mama mea îmi punea să ascult, pe când eram încă în leagăn, Mozart și Chopin.

Îmi amintesc apoi cum, deseori, bunicul meu, Mircea Stănescu, bărbat demn, disciplinat și riguros, fost ofițer al Armatei Regale care luptase în cel de-al Doilea Război Mondial și care fusese dat afară din armată de către comuniști, devenind mai târziu inginer energetician, asculta operă italiană și cum lăcrima la scena finală din Traviata lui Verdi. Pasiunea lui m-a îndemnat să ascult mai multă și mai variată muzică de calitate. Tot bunicul Mircea, Bunițu cum îi ziceam eu, obișnuia să ne citească poezii de Eminescu. Fără emfază sau „rol educativ”, ci din pură plăcere și, prin asta, cu atât mai seducător. Îmi mai povestea Bunițu despre lupta dintre frații Horați și frații Curiați, episod prezent la istoricul roman Titus Livius și relatat de bunicul meu prin intermediul versiunii oferite de Corneille, în piesa lui. De altfel, bunicul meu avea întotdeauna pregătit câte un adagiu latin care concentra și transmitea înțelepciune. Nu e de mirare că nu m-am gândit de două ori atunci când Bunițu m-a îndemnat să citesc Iliada și Odiseea. Interesul stârnit de dramatismul luptei dintre Horați și Curiați își făcuse, se pare, efectul.

Geniul culinar al bunicii Alexandrina, producător de rafinate plăceri, mi-a facilitat accesul către istoria propriei familii. Printre aburii supelor și plăcintelor, savurând musacale și baclavale, am învățat de la ea să-mi cunosc și să-mi iubesc strămoșii. Tanti Marie m-a făcut să râd și să mă îndrăgostesc definitiv de Caragiale, atunci când a pus la cale un fel de reprezentație, în care ne-am împărțit rolurile din O scrisoare pierdută, tanti, verișoara mea și cu mine. Până și interesul pentru misterele științelor mi-a fost deschis tot în joacă, prin poveștile unchiului, despre dinozauri. Nu era poveste pe care să o fi așteptat cu mai multă nerăbdare.

Am continuat apoi, prinzând gustul, să frecventez muzica, literatura, artele plastice, istoria pentru a-mi procura în primul rând plăcere. Nu ascult Bach încruntat și cu mâna la tâmplă, ci din pură plăcere. Dar nici nu pretind că mi-ar plăcea prea mult arta contemporană născută în trena „revoluției” estetice a lui Marcel Duchamp. Îmi cultiv și îmi asum gusturile, chiar dacă nu sunt la modă. Uneori, atunci când bunul-simț și bunul-gust sunt asediate, e chiar preferabil să fii puțin vetust.

Scriind aici, mi-am dat seama că, da, scrisul face bine, atunci când grație lui ne amintim de oameni dragi și de momente prețioase. Scrisul e salvator atunci când sfidează moartea. Avem nevoie de școală performantă și de specialiști de cel mai înalt nivel. Dar avem nevoie, în continuare, și de educația care pleacă din familie, se dezvoltă organic și ne transformă în oameni civilizați, întregi, cu gusturi proprii și opțiuni argumentate, cu eleganța de a accepta în ceilalți diferențele și inteligența de a ne cultiva propriile opțiuni. Așa cum avem nevoie de plăcere, avem nevoie și de cultură, de artă, de frumos, de memorie. Și cum să ajungem mai bine la toate acestea decât prin plăcere? Prin educația de plăcere.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *