Filip-Lucian Iorga, scriitor, despre educaţia formatoare care se face în familie


Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu este absolvent de istorie al Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii Paris IV – Sorbona. A lucrat ca manager cultural la Institutul Cultural Român, Direcţia Relaţii Internaţionale (2007-2008) şi ca expert la Ministerul Educaţiei Naţionale, Direcţia Afaceri Europene (2012). În prezent este expert al Institutului Cultural Român, coordonator al colecţiei „Istorie cu blazon” de la Editura Corint şi lector al Asociaţiei „Povestaşii”.

El a publicat de curând pe platforma Scrisulfacebine.ro un editorial despre beneficiile educaţiei, initulat Educaţia de plăcere. Îl reproducem integral în continuare, cu permisiunea autorului şi a platformei Scrisulfacebine.ro, un proiect al Institutului Cultural Independent care îşi propune să sprijine proiecte educaţionale care reuşesc mai greu să acceseze alte tipuri de fonduri.


Educaţia de plăcere

În ultimii ani m-am ocupat de scrierea istoriei vechilor elite româneşti, a boierimii şi a marii burghezii, de recuperarea, salvarea şi aducerea sub ochii cititorilor a sute de poveşti de familie, amintiri, documente, fotografii ale urmaşilor familiilor istorice româneşti. Încercând să înţeleg de unde vin diferenţele evidente ale acestor urmaşi faţă de media populaţiei, de unde vine distincţia lor, am ajuns la certitudinea că, pe lângă zestrea genetică, avere, statut social, vechimea şi rolul istoric al respectivelor familii, un rol primordial îl ocupa educaţia. Un anumit tip special de educaţie, aproape cu desăvârşire dispărută astăzi, care nu doar informa, ci şi forma, oferind accesul nu numai către un bagaj de cunoştinţe, ci şi către o sumă de valori, de atitudini şi comportamente. O educaţie cuprinzătoare care, pe lângă modelarea minţii prin lecturi fundamentale şi lecţii (de multe ori private), includea şi o luare treptată în stăpânire a istoriei şi a tradiţiilor de familie, o educaţie religioasă şi/sau morală, o educaţie patriotică, o educaţie artistică şi estetică – pentru stimularea cristalizării bunului-gust, o şlefuire a manierelor şi a stăpânirii de sine, o conştientizare a propriei responsabilităţi şi a simţului datoriei faţă de ceilalţi, nu în ultimul rând o educaţie sportivă şi a dragostei şi respectului faţă de natură.

O educaţie strict informativă poate să nu ofere întotdeauna rezultatele dorite. Am cunoscut cu toţii „specialişti” sau „erudiţi” care citiseră mii de cărţi, dar care rămăseseră în continuare neechipaţi pentru o bună vieţuire, nepregătiţi să discearnă. Dimpotrivă, acea educaţie formatoare despre care vorbeam ceva mai devreme era aceea menită să nască în noi nu numai bunul-gust, ci şi bunul-simţ. Era un tip de educaţie, fireşte, costisitor, o educaţie aristocratică pe care e foarte dificil să o mai oferi şi să o mai primeşti astăzi. E ceva ce se pierde pentru totdeauna, chiar şi la urmaşii de azi ai familiilor istorice, urmaşi care mai seamănă prea puţin cu părinţii sau bunicii lor. Dispar un rafinament, o rigoare a existenţei, o boierie a gândirii şi a comportamentului. Chiar şi reprezentanţii mai puţin frecventabili ai vechilor elite româneşti, din generaţiile vechi, care apucaseră să fie educate înainte de instalarea temeinică a comunismului, păstrau mai mult din acest panaş decât urmaşii cei mai cumsecade şi mai onorabili din generaţiile mai tinere. Un mic-burghez din perioada interbelică, obişnuit să imite modelul boieresc, era de fapt mai „boieros” decât pot fi azi urmaşii celor mai ilustre familii princiare. Sunt generaţii care se sting, e o lume nouă cea în care navigăm azi, urmaşi de familii istorice sau nu.

Şi totuşi, ceva din educaţia formatoare nobiliară poate şi trebuie să meargă mai departe. Sigur că şcoala şi universităţile au un rol esenţial în instruirea specialiştilor de care lumea noastră are nevoie. Dar nu e suficient să fii specialist al unui domeniu pentru a fi un om întreg, pentru a duce o viaţă onorabilă şi armonioasă, pentru a face alegerile potrivite. Specializarea îngustă riscă să te aducă în postura omului care are numai răspunsuri, nu şi întrebări. Iar în absenţa întrebărilor, viaţa minţii e ca şi sfârşită. Pentru perpetuarea educaţiei „boiereşti”, familia este esenţială. Înaintea şcolii sau a universităţii, familia e cea care poate oferi copilului şi adolescentului repere, valori, modele, vertebrare. Prea multor „erudiţi”, „lideri de opinie” şi reprezentanţi ai actualelor „elite” politice, economice şi culturale le lipsesc cei şapte ani de-acasă, manierele, decenţa şi mult dispreţuita „cultură generală”.

Cu o şcoală din care istoria şi cultura generală sunt treptat evacuate, familia rămâne cea care are datoria să apere civilizaţia. Da, oricât de incorect politic ar părea, eu cred că trebuie să rămânem nişte români europeni, creştini sau măcar ataşaţi valorilor şi tradiţiei creştine, cărora să nu ne fie străini Homer, Shakespeare, Balzac şi Tolstoi, care să vorbim şi să scriem îngrijit, să nu ne ignorăm strămoşii, să ne ferim de excese şi de grobianism şi să nu aplaudăm între părţile unui concert. Dar cum poate familia să reziste pe meterezele unei educaţii care pare, nu-i aşa, desuetă? În niciun caz prin coerciţie. Stăpânirea de sine şi disciplina sunt utile, dar acest tip de educaţie nu va putea merge mai departe decât pornind de la plăcere şi provocând plăcerea. Îmi amintesc de câte ori mi-a repetat Alexandru Paleologu că nimic bun nu poate ieşi acolo unde lipseşte plăcerea.

Şi aşa ajung să-mi amintesc de propria mea familie şi de propriile ei „metode” de educaţie formatoare. Prin mama mea, descind dintr-o familie de moşneni din Poiana-Ialomiţa, stăpâni de moşii, ctitori de biserici, fondatori de şcoli. Se vorbea în familie de un frate al stră-străbunicului meu, care era întotdeauna numit nu cu numele de familie sau cu prenumele lui, ci prin rolul educativ pe care îl avusese: era, simplu, Dascălul. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, şcoala din Poiana era găzduită, se pare, în chiar casa Dascălului. Şi îmi povestea bunicul meu cum acest Dascăl îi învăţa pe elevii lui tabla înmulţirii asociind-o cu o melodie. Ne amintim cu toţii ce nesuferit lucru a fost învăţarea tablei înmulţirii. Dar să înveţi tabla înmulţirii cântând, iată o inovaţie pedagogică surprinzătoare pentru secolul al XIX-lea. Şi născută din principiul plăcerii.

Acelaşi principiu graţie căruia am avut şi eu şansa să întâlnesc cultura bucurându-mă, emoţionându-mă sau zâmbind, fără încruntare, fără metodă, fără coerciţie. Eu nu-mi aduc aminte, dar din poveşti ştiu că mama mea îmi punea să ascult, pe când eram încă în leagăn, Mozart şi Chopin.

Îmi amintesc apoi cum, deseori, bunicul meu, Mircea Stănescu, bărbat demn, disciplinat şi riguros, fost ofiţer al Armatei Regale care luptase în cel de-al Doilea Război Mondial şi care fusese dat afară din armată de către comunişti, devenind mai târziu inginer energetician, asculta operă italiană şi cum lăcrima la scena finală din Traviata lui Verdi. Pasiunea lui m-a îndemnat să ascult mai multă şi mai variată muzică de calitate. Tot bunicul Mircea, Buniţu cum îi ziceam eu, obişnuia să ne citească poezii de Eminescu. Fără emfază sau „rol educativ”, ci din pură plăcere şi, prin asta, cu atât mai seducător. Îmi mai povestea Buniţu despre lupta dintre fraţii Horaţi şi fraţii Curiaţi, episod prezent la istoricul roman Titus Livius şi relatat de bunicul meu prin intermediul versiunii oferite de Corneille, în piesa lui. De altfel, bunicul meu avea întotdeauna pregătit câte un adagiu latin care concentra şi transmitea înţelepciune. Nu e de mirare că nu m-am gândit de două ori atunci când Buniţu m-a îndemnat să citesc Iliada şi Odiseea. Interesul stârnit de dramatismul luptei dintre Horaţi şi Curiaţi îşi făcuse, se pare, efectul.

Geniul culinar al bunicii Alexandrina, producător de rafinate plăceri, mi-a facilitat accesul către istoria propriei familii. Printre aburii supelor şi plăcintelor, savurând musacale şi baclavale, am învăţat de la ea să-mi cunosc şi să-mi iubesc strămoşii. Tanti Marie m-a făcut să râd şi să mă îndrăgostesc definitiv de Caragiale, atunci când a pus la cale un fel de reprezentaţie, în care ne-am împărţit rolurile din O scrisoare pierdută, tanti, verişoara mea şi cu mine. Până şi interesul pentru misterele ştiinţelor mi-a fost deschis tot în joacă, prin poveştile unchiului, despre dinozauri. Nu era poveste pe care să o fi aşteptat cu mai multă nerăbdare.

Am continuat apoi, prinzând gustul, să frecventez muzica, literatura, artele plastice, istoria pentru a-mi procura în primul rând plăcere. Nu ascult Bach încruntat şi cu mâna la tâmplă, ci din pură plăcere. Dar nici nu pretind că mi-ar plăcea prea mult arta contemporană născută în trena „revoluţiei” estetice a lui Marcel Duchamp. Îmi cultiv şi îmi asum gusturile, chiar dacă nu sunt la modă. Uneori, atunci când bunul-simţ şi bunul-gust sunt asediate, e chiar preferabil să fii puţin vetust.

Scriind aici, mi-am dat seama că, da, scrisul face bine, atunci când graţie lui ne amintim de oameni dragi şi de momente preţioase. Scrisul e salvator atunci când sfidează moartea. Avem nevoie de şcoală performantă şi de specialişti de cel mai înalt nivel. Dar avem nevoie, în continuare, şi de educaţia care pleacă din familie, se dezvoltă organic şi ne transformă în oameni civilizaţi, întregi, cu gusturi proprii şi opţiuni argumentate, cu eleganţa de a accepta în ceilalţi diferenţele şi inteligenţa de a ne cultiva propriile opţiuni. Aşa cum avem nevoie de plăcere, avem nevoie şi de cultură, de artă, de frumos, de memorie. Şi cum să ajungem mai bine la toate acestea decât prin plăcere? Prin educaţia de plăcere.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.