de Sarah Zagorski, LifeNews.com, 23 septembrie 2014
Avortul unei femei reprezintă întotdeauna o tragedie. Dar și mai tragic este când acea femeie știe că avortul are ca rezultat moartea unei alte ființe omenești, și totuși alege să îl facă. Săptămâna trecută, site-ul publicației Huffington Post a făcut public un videoclip în care Leyla Josephine, o femeie din Scoția, susține cu mândrie că avortul nu reprezintă ceva de care să-ți fie rușine.
Josephine a scris un poem intitulat “Cred că era o Ea”, prin intermediul căruia își reamintește avortul pe care l-a făcut pe când era adolescentă. Ea explică faptul că nu are de ce să regrete avortul făcut, deoarece acesta a reprezentat pentru ea decizia corectă. Și totuși, nu e nevoie să citim printre rânduri ca să ne dăm seama ce spune ea de fapt.
Poemul începe prin a descrie cum ar fi putut fi viața fiicei sale :
“Cred că era o Ea. Nu, știu că era o Ea și cred că ar fi arătat întocmai ca mine. I-aș fi spus povesti despre bunicul său, am fi putut să hrănim împreună lebedele din parcul Victoria. Ar fi semănat și cu tine, o siluetă alungită, cu un zâmbet sarcastic… Ar fi putut să se nască.”
Apoi, Josephine exclamă: “Aș fi avut grijă să aibă un loc pe perete unde să o măsor pe măsură ce ar fi crescut. Aș fi avut grijă să fiu o mamă bună, un model la care să aspire. Aș fi susținut dreptul său de a-și alege singură viață pe care vrea să o trăiască, drumul pe care voia să îl urmeze. Aș fi fost gata să îmi dau viața pentru acest drept al ei, așa cum a făcut ea pentru mine. Îmi pare rău, dar ai apărut într-un moment nepotrivit.”
Oare cum vine asta?
Leyla Josephine – I Think She Was A She from FisheyeMoments on Vimeo.
Fiica sa inocentă și lipsită de apărare a fost sfâșiată de un medic avorționis și ea se referă la asta ca la o “alegere rezonabilă”, motivând prin faptul că și ea ar muri pentru a apăra dreptul la avort al fiicei ei.
Numai că fiica Josephinei nu a avut dreptul de a alege în această chestiune, ea a fost ucisă pur și simplu pentru că a constituit un inconvenient. Și fiica sa nu a murit pentru a proteja viața mamei sau pentru a o proteja pe acesta de o situație periculoasă. Ea a murit fără motiv (nu că ar exista vreodată un motiv “bun” pentru a ucide o ființă umană nenăscută), sacrificată pe altarul avortului.
Și, cu toate acestea, societatea noastră sărbătorește povestea Josephinei și altele asemănătoare acesteia. De obicei, când cineva moare, oamenii iau parte la înmormântare, se roagă și sprijină moral familia celui decedat. Dar când cineva moare prin avort, noi sărbătorim faptul că femeia care a avortat poate (zice-se) să treacă peste asta fără regrete. De fapt, ceea ce societatea face este să le “aplaude” pentru că umanizează avortul.
Așa cum explică un site pro-avort:
“Este întotdeauna minunat când apar oameni care fac publică o poveste ce face mai umană această chestiune – cum e cazul lui Wendy Davis, care vorbește despre decizia sa de a face întrerupere de sarcină, sau cazul femeilor care își filmează propriul avort pentru a ne arăta că nu este nimic terifiant în asta. Pentru că adevărul e că aceasta este o problemă omenească, obișnuită, fiind vorba despre oamenii care trebuie să ia o decizie dificilă, oricare ar fi ea, iar a-i demoniza, pe ei sau decizia pe care o iau, nu aduce nimănui nici un beneficiu.”
Dacă videoclipul Josephinei a fost menit să trezească compasiune, atunci el și-a atins scopul. Dar nu în sensul că mă întristează faptul că Josephine trebuie să lupte cu “stigmatul” avortului, ci faptul că ea recunoscuse că înțelege că, de fapt, ea și-a ucis fiica, dar nu se rușinează cu asta.
Mă întristează faptul vorbește foarte franc; nu există niciun dubiu asupra faptului că ea crede că, într-adevăr, copilul ei era un copil. Josephine vorbește foarte clar. Și-a ucis fiica și compară acest lucru, în maniera poetică, cu ciopârtirea unui cireș; spune că și-a ucis fiica, dar afirmă că “este corpul meu”.
Spune (pe parcursul întregului poem) că și-a ucis fiica, dar, la sfârșit, se răzgândește și spune “Nu era nici fată, nici băiat, toate astea sunt o porcărie”. Dacă totul este “o porcărie”, atunci de ce a afirmat că i-a murit copilul? Ultima dată când am verificat, pentru ca să moară cineva, trebuie că mai întâi să fi trăit. Din păcate, Josephine a recunoscut de la început că știe faptul că avortul ucide; ea știe că este mama unui copil mort.
Vizionați videoclipul de mai jos și rugați-vă ca Josephine să caute alinare pentru moartea fiicei sale.
Traducere: Patricia Pîlsu
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
