Fiecare dintre noi e capabil să facă din viața celuilalt un chin. Ca să înțelegi asta, trebuie doar să te căsătorești.

căsătorie

foto: www.freedigitalphotos.net

 Sursa: www.pravmir.ru

Familia în societatea contemporană

Eu aș compara familia cu fundația unei case: dacă fundația nu e solidă, nici casa nu va fi solidă. Iar dacă fundația nu e pusă corect, casa nu se poate fi construită, oricât de multe eforturi s-ar depune pentru asta. Primii oameni au format o familie, o familie întemeiată de Însuși Dumnezeu. Astăzi ne confruntăm cu această problemă: oamenii simt nevoia să întemeieze o familie, dar nu știu cine îi poate uni. Astăzi, multe cupluri sunt în favoarea căsătoriei; chiar mulți politicieni se prezintă ca susținători ai valorilor familiei, dar, în același timp, multe state duc o asemenea politică, încât instituția familiei este practic nimicită. Sarcina noastră este să menținem instituția familiei vie cât mai mult cu putință. S-ar părea că pentru creștini e mai ușor: în vieţile lor, toate prioritățile sunt fixate, iar ei ştiu că adevărata familie este o uniune permanentă, o căsnicie binecuvântată în Taina Cununiei. Dar trăim într-o lume în care mulți urmează idealuri non-creștine. Oare cei care fac asta au refuzat idealurile creștine, sau nici măcar nu au cunoscut acestei idealuri? Aceasta e o temă pe care nu o vom discuta acum. Problema este că mulți proclamă idealuri comune în societate: că nu este necesar să te căsătorești, că nu e obligatoriu, că trebuie să „probezi” totul de multe ori.

Să nu renunţi la sentimentele tale, dar să-l recunoşti pe potrivnicul lui Hristos

Principala întrebare pentru omul care vrea să se căsătorească este dacă e pregătit să poarte responsabilitatea pentru viitoarea uniune pentru că e necesar ca această uniune să fie singura „formulă″ în care el să trăiască pe viitor. Trebuie să vă temeţi, în primul rând, să nu vă daţi seama prea târziu că alesul vostru se află în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Nu e neapărat obligatoriu ca acesta să fie creştin practicant în momentul în care îl cunoaşteţi, dar trebuie măcar să nu fie un ateu convins, să nu Îl urască pe Hristos şi să nu urasă Biserica. Se întâmplă să ne îndrăgostim de astfel de oameni: pot să fie simpatici, frumoşi, talentaţi. Repet: nu e obligatoriu ca alesul vostru să fie deja creştin practicant, dar ca să nu suferiţi, să nu să nu vă luptaţi cu sentimentele care deja au încolţit în inimile voastre, trebuie să nu vă grăbiţi, să vă acordaţi timp pentru a observa dacă alesul vostru nu este cumva, potrivnic lui Hristos. Trebuie să ştiţi să vă ţineţi sentimentele în frâu, ca să aveţi timp să îl studiaţi cu atenţie pe cel pe care l-aţi ales.

Problemele soţilor tineri şi ale soţilor mai în vârstă

Din punctul meu de vedere, căsătoria la o vârstă tânără este, iertaţi-mă că mă exprim aşa, mai practică, pentru că atunci are omul mai multă putere ca să înceapă să îl suporte pe celălalt. E adevărat că în aceste cazuri se poate pune problema nestatorniciei sentimentelor. Căsătoria la 30-35 de ani este acum şi mai răspândită, aceşti oameni sunt mai stăpâni pe sine, dar şi ei au problemele lor. Anii trăiţi în afara căsătoriei încep să lucreze împotriva soţilor, care târăsc după ei în căsnicie toate problemele psihologice pe care le aveau de dinainte de a se căsători. Şi aceşti oameni nu au acei 10-15 ani în care o familie tânără reuşeşte să se închege.

Să te cunoşti pe tine însuţi şi să nu îi răneşti pe ceilalţi

Prin căsătorie, ne oferim celuilalt în întregime. Şi pentru asta, cel mai important e să ne cunoaştem bine pe noi înşine şi să ne străduim să nu îl rănim pe celălalt. Pentru că, atunci când toate merg bine, ne găndim la apropiaţii noştri, împărtăşim bucuria cu ei. Dar imediat ce încep să apară problemele, începem să le rezolvăm, fără a mai acorda atenţie celor dragi. Şi trebuie să ne ştim foarte bine problemele – neînfrânarea limbii, sau poate, probleme cu alcoolul – ca după nuntă să nu îi creăm celuilalt probleme. Când ne căsătorim, realizăm o uniune divino-umană, dar văd că şi oamenii care merg la biserică din copilărie întâmpină în căsnicie tot aceleaşi probleme. Necazul nostru e că vorbim omului ani la rând despre răbdare, smerenie, bunătate, dar în cele din urmă, nu îl învăţăm să le pună în practică. Şi aşa, intrând în căsnicie, omul începe, până la urmă, şcoala vieţii.

Un om al tău şi doar al tău

Încă şi mai important, când căutaţi un soţ, căutaţi-l pe acela care să fie trup şi suflet doar pentru voi. Pare de domeniul fantasticului, dar astfel de oameni chiar există. E posibil chiar să cunoaşteţi, de-a lungul vieţii, mai multe persoane care să vă fie atât de apropiate sufleteşte. Cu toate acestea, odată ce aţi întâlnit un astfel de om, nu vă grăbiţi să începeţi o relaţie cu el, încercaţi să îl cunoaşteţi mai bine. Cum e când se odihneşte, când îi e greu, cum se raportează la frumos. Cum comunică cu părinţii, cu cei mai mici, cu cei mai în vârstă, cu copiii. De obicei, nu observăm aceste lucruri. Acordaţi-le atenţie. Nu e nevoie să creaţi pentru asta condiţii speciale – viaţa o să vă ajute. E suficient să aveţi în vedere că uneori, privind la relaţiile familiale din familia alesului vostru, puteţi să înţelegeţi şi cum vor fi, peste ani, relaţiile voastre. Merită să nu închideţi ochii şi să nu vă supraevaluaţi forţele, ci să decideţi repede ce puteţi să suportaţi, cu ce vă veţi smeri şi cu ce nu şi să nu continuaţi. Şi dacă iar vedeţi că stă în pat cu o bere în mână, poate că nu e cazul să faceţi alte planuri cu acea persoană.

Celălalt, ca oglindă

Prin căsătorie, ne descoperim şi ajungem să ne reflectăm în celălalt ca într-o oglindă. Asupra adultului, părinţii deja nu mai au influenţă, dar în celălalt ne vom descoperi adesea pe noi înşine. Aţi văzut în celălalt ceva negativ ? Să începeţi să cautaţi şi să corectaţi acea trăsătură şi în voi înşivă. Soţul sau soţia este omul care vă ajută să deveniţi mai buni. Nu e nevoie să începeţi să căutaţi pe cineva care să vă sfătuiască, să vă înţeleagă, să alergaţi după preoţi, să întrebaţi în ce mod să trăiţi. Uitaţi-vă la soţ sau la soţie – ei sunt oglinda voastră. Se pare că sunt prea raţional. În nici un caz nu bagatelizez sentimentele; fără ele, nu se poate, dar e nevoie de sentimente ca să te căsătoreşti, iar de chibzuială – ca să trăieşti în căsnicie.

Despre asemănări şi diferenţe, credinţă şi încredere

Câteodată vin oameni care spun: Părinte, noi nu putem să trăim împreună, suntem atât de diferiţi. Şi te uiţi – deja au familie, deja au copii şi ei vin şi spun: „Suntem diferiţi.” Dar tocmai oamenii diferiţi se atrag. Ce e important pentru ei e ca această diferenţă să nu devină factorul cel mai important. Ca să ieşi din asemenea situaţii, e nevoie de încredere – în Dumnezeu şi în celălalt. Ne asemănăm în aspectele cele mai importante – şi avem încredere unul în celălalt. Sau mai auzi: „Părinte, cum să ne cununăm – doar cununia e pe viaţă. Dacă n-o să pot să…?” De obicei se opresc aici, dar asta înseamnă că nu au încredere în Dumnezeu şi în ei înşişi. Şi atunci căsnicia lor nu doar că se construieşte pe o bază precară, ci se construieşte chiar pe nisip.

Despre divorţuri

Despărţirea soţilor uniţi în Dumnezeu – vai, sunt câteva exemple şi printre perechile pe care eu le-am cununat – este cea mai mare tragedie pentru un preot. E ca şi cum ai boteza pe cineva, care apoi părăseşte Biserica. Adesea, când oamenii credincioşi divorţează, pierd şi credinţa. Şi-au pus nădejdea în Dumnezeu, au crezut că totul va fi bine: s-au cununat frumos, au petrecut la restaurant. Dar au depus ei oare toate eforturile necesare pentru această căsătorie, sau au sperat că totul va merge de la sine? Cel mai important în aceste cazuri este ca oamenii să păstreze credinţa şi să rămână în Biserică.

Amândoi aveţi dreptate

Se întâmplă ca soţii sau viitorii soţi să vină şi să înceapă să se plângă. Câteodată proasta lor dispoziţie începe aşa: tânărul şi tânăra merg la biserică ca să se spovedească la acelaşi preot. Şi începe: „Şi eu aşa, şi el aşa…” Şi dacă te uiţi, şi el are dreptate, şi ea are dreptate, dar problema constă în faptul că fiecare e conştient doar de propriul punct de vedere şi de propria încercare şi încep să se descarce pe părintele care îi ascultă. Dar haideţi să nu ne gândim doar la noi înşine. În fiecare dintre noi sunt atât de multe probleme, atât de multe defecte care pot să îi facă celuilalt viaţa de nesuportat. Trebuie doar să ne căsătorim, ca să începem să le vedem.

Traducerea şi adaptarea: Adriana Oneţiu

Înregistrarea conferinţei părintelui Dmitri Turkin este disponibilă în format audio-video aici: http://www.pravmir.ru/semya-i-brak-donskoy/#ixzz3bp9E9ii9

,

No comments yet.

Lasă un răspuns