Există doar două posibilităţi: să te opui avortului sau să îngădui pruncuciderea

de Frank Pavone

18 aprilie 2013: Kermit Gosnell a fost acuzat de ”secţionarea” coloanei vertebrale a copiilor născuţi vii în clinica sa de avorturi din Philadelphia. Este acesta un comportament nebunesc, sau faptele sunt pur şi simplu urmarea logică a unei industrii care consideră că decizia mamei poate trece peste orice drept de protecţie pe care îl are copilul?
Nu vreau să spun că Gosnell, în caz că este găsit vinovat, nu trebuie considerat responsabil pentru cele opt crime pentru care este acuzat. Vreau doar să sugerez că un anumit set de prezumţii a fost creat de către politicile asupra avortului şi de argumentele care vin să justifice aceste politici. Dacă suntem scandalizaţi de ceea ce s-a întâmplat la clinica lui Gosnell, trebuie să examinăm ce legătură există între aceste lucruri.
Statisticile de la Institutul Guttmacher arată că anual, în Statele Unite, se produc legal aproximativ 18 000 de avorturi – la 21 de săptămâni şi mai devreme. Aceştia sunt copii de mărimea unei banane.
Una dintre discuţiile de neuitat pe care le-am avut vreodată a fost cu doctorul Martin Haskell din Ohio, care execută avorturi în cele mai târzii stagii de sarcină. L-am întrebat cum justifică ceea ce face. “Nu ştiu când un copil începe să aibă suflet,” mi-a spus el.
Doctorul James McMahon, care execută tot avorturi târzii, a spus într-un interviu pentru American Medical News: “După 20 de săptămâni, când pentru mine chiar este un copil, … sunt în agonie după el. Pe de cealaltă parte, am o altă poziţie, despre care cred că este superioară în ierarhia întrebărilor şi aceasta este: “Al cui este copilul?” Iar eu cred că este al mamei.”
Observaţi aici că nu există niciun argument care să nege că aceşti copii sunt fiinţe umane în viaţă. În schimb ni se spune că aceşti copii nu merită protecţia legii. Această contradicţie a început de la procesul Roe vs. Wade. Pe de-o parte, conducerea Curţii Supreme declară că “Nu este nevoie ca noi să rezolvăm problema dificilă a momentului în care viaţa începe.” Dar de asemenea declară “Cuvântul persoană, aşa cum este folosit în cel de-al paisprezecelea amendament (al Constituţiei americane), nu-l include pe omul nenăscut.”
Aşadar, unii oameni nu trebuie consideraţi persoane. Dificultatea, desigur, este în a trage o linie clară şi a avea un argument clar pentru acea linie.
Florida încearcă să introducă o lege care să protejeze copiii născuţi în urma unei încercări eşuate de avort. La nivel federal există deja această lege numită Legea de Protecţie a Copiilor Născuţi Vii. În timpul unei înfăţişări din lună martie în legătură cu proiectul de lege din Florida, o susţinătoare a grupului Planned Parenthood (Alisa LaPolt Snow) a fost întrebată: “Dacă un copil se naşte pe masă ca rezultat al unui avort prost executat, ce ar dori Planned Parenthood să se întâmple cu acel copil care se luptă pentru viaţă?
Ea a răspuns: “Credem că orice decizie trebuie făcută de femeie, familia ei şi doctor.
În februarie 2012, Journal of Medical Ethics a publicat un articol scris de Alberto Giubilini şi Francesca Minerva intitulat “Avortul de după naştere: De ce ar trebui să trăiască bebeluşul?”. Autorii susţin că “statutul moral al unui copil este echivalent cu cel al unui fetus în sensul că ambilor le lipsesc acele proprietăţi care justifică atribuţia dreptului la viaţă al unui individ.”
Această afirmaţie nu este nouă. Controversatul etician Peter Singer a spus cu mult timp în urmă: “Locaţia unui copil înăuntrul sau în afara pântecelui nu înseamnă o diferenţă majoră – din punct de vedere moral” deci, pentru a fi totul foarte clar, există “doar două posibilităţi: să te opui avortului sau să îngădui pruncuciderea.”
În ultimul deceniu, legislaţia federală a încercat să pună frână pruncuciderii. Legea de protecţie a copiilor născuţi vii a fost introdusă în legalitate în 2002 iar Legea de interzicere a avortului după o naştere nereuşită va fi luată în considerare anul viitor.
Dar astfel de legi nu sunt suficiente pentru a rezolva tensiunea periculoasă creată de faptul că se permite uciderea copiilor la anumite nivele din dezvoltarea lor pentru motive care nu se aplică stagiilor mai târzii.
Traducător: Diana Lois

, , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns