avorthomosexualitateMarşul pentru ViaţăMarxism cultural

EXCLUSIV: Dr. Sebastian Moldovan, bioetician și teolog sibian – 6 gânduri după Marșul pentru Viață 2017: „Adevărul supără, pentru că doare. Uneori este insuportabil”

Sebi Moldovan

Dr. Sebastian Moldovan s-a numărat și anul acesta printre organizatorii și sprijinitorii locali ai Marșului pentru Viață. Este licențiat în fizică (1989) și teologie (1993), doctor în teologie, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, unde predă cursuri de Teologie Morală Ortodoxă, Teologie socială și Bioetică creștină, autor și traducător a numeroase volume situate la intersecția dintre filosofice, bioetică și teologie. Reacțiile numeroase, atât pozitive, cât și negative, prilejuite de ediția din 2017 a acestui eveniment l-au determinat să ne trimită câteva reflecții.

1)

Reacțiile negative – mai mult sau mai puțin vehemente – la adresa Marșului pentru Viață nu sunt deloc o surpriză. Dimpotrivă. Au însoțit apariția și istoria mișcării provita de la noi de la început (anii 1990), înainte de a se importa în România neo-marxismul cultural. La Sibiu facem Marșul pentru Viață din 1998. Am întâlnit mereu aceleași reacții publice: curiozitate amestecată cu doze diverse de adversitate (atât la autorități și media, cât și la persoanele de pe stradă), uneori travestită în indiferență. Majoritatea trecătorilor (și aproape toate femeile) privesc pieziș sau după prima privire întorc capul. O reacție similară în fața standurilor de promovare provita (de pe traseul Marșului pentru Viață sau cele din curțile bisericilor de parohie): oamenii privesc cu coada ochiului ori de departe și le ocolesc. Foarte puțini au curajul să se apropie, să puna mâna pe materiale, sau să intre în vorbă… Excepțiile, câte sunt, sunt de regulă tinerii!

De asemenea, reacțiile de-a lungul timpului la abordarea subiectului avortului de către preoți în predică sunt în general negative. Uneori se comentează. Comentează preoții între ei. Subiectul deranjează. Este indecent. Împovărător.

Amploarea și constanța acestor reacții trebuie să aibă o cauză serioasă. Cred că o știm cu toții: adevărul supără, pentru că doare. Uneori este insuportabil…

Și adevărul este că ceea ce au scris furioșii pe asfalt și pereți este chiar „adevărul lor”. Spus la mare supărare, pentru că la mare durere…  MpV n-a trecut pur și simplu pe niște străzi din localitățile noastre, prin fața privirii unor oameni. A trecut și pe acolo pe unde au scris cei supărați că trece: prin viața lor intimă, peste organele lor sexuale. Desigur, prin cele mai sexuale organe, care sunt mintea și conștiința noastră. De ce să ne mirăm că doare?

2)

Când persoana A confruntă (critică) moral persoana B, în același timp își afirmă propria superioritate morală: implicit, A pretinde că știe mai bine decât B ce este bine și ce este rău (în cazul dat, nu neapărat în general). De obicei, toți reacționăm negativ la asemenea confruntări, cel puțin în primă instanță, pentru că ne este contestată competența morală în ceea ce ne privește. Nu ne place să primim lecții de morală.

[Notă: Este o situație de când lumea, dar cei de azi primim încă și mai greu asemenea lecții din cauza narcisismul mai ridicat: este și foarte promovat (de advertising – „vinde bine” – etc) dar, mai important, este și o reacție de apărare le traume sufletești (păcatele nepocăite, în termeni tradiționali). La dureri sufletești mari, apare reacția de apărare, care include efortul de salvare a stimei de sine sub o mască cu două fețe: cinică în afară, narcisistă înăuntru.]

3)

Un profesor american mi-a spus că în SUA, în decurs de un deceniu, opinia publică majoritară în privința LGBT a basculat de la o atitudine ostilă la una de simpatie (nu o mare majoritate, dar perceptibilă). Există, desigur, multe cauze, între care campaniile media au un rol important. Cel mai interesant aspect este că această schimbare este considerată o victorie morală, mai mult decât una politică. Câștigă cei mai buni sau, nu mai puțin important, pierd cei mai răi. Cum este posibil ca un comportament imoral pentru majoritatea unei populații să fie totuși acceptat moral?

[Notă: Ca și în cazul avortului, o asemenea majoritate nu ar exista dacă mulți dintre cei care nu îl practică, deci nu consideră comportamentul respectiv bun în sine, nu l-ar aproba.]

Putem vorbi de „spălarea pe creier”, de „ideologizare”, de „războiul cultural” și nu greșim. Însă dacă nu punem totul pe seama subliminalului ori a demonicului, trebuie să fie ceva care ne face susceptibili la „spălare” sau ispită.

4)

Când cineva își afirmă superioritatea morală, de cele mai multe ori îl considerăm arogant; și de cele mai multe ori își pierde credibilitatea. Ceea ce a reușit pretutindeni mișcarea LGBT a fost să apară ca victima – doar în termeni morali; e suficient – a aroganței celor care au confruntat-o public, a celor care afirmă superioritatea heterosexualității.

[Notă: Nu întâmplător argumentele „hate” și „fobia” sunt cele mai utilizate.]

Când cineva nu vrea sau nu are puterea să renunțe la un comportament imoral sau să recunoască un eșec personal grav (nu se pocăiește, în termeni tradiționali), cel mai important lucru este negarea, respingerea sentimentului de vinovăție…

[Notă: Deloc întâmplătoare lupta cu vinovăția a școlilor psihoterapeutice necreștine și cu concepția despre păcat a teologiilor moderne.] 

Din tot creștinismul, post-creștinismul nu reține nici măcar ideea de iertare – numai greșelile pot fi iertate –, ci doar pe cea de ne-judecare: nu mai există superioritate morală, toate comportamentele consensuale sunt legitime. Există, în schimb, autodiscreditarea morală a celor care pretind vreo superioritate. Nu este nevoie ca promotorii drepturilor la „libertate sexuală și reproductivă” să se apere („pride-parades”, „coming-out”), ci doar să răspândească mesajul „suntem judecați!”… Mai devreme sau mai târziu, aroganții vor pierde majoritatea.

[Notă: LGBT nu mai acceptă statutul de toleranță. Cer recunoaștere, afirmare.]

5)

Cu atât mai mult cu cât, inevitabil, superiorii au, ei înșiși, propriile slăbiciuni. Cine ridică piatra?… Mesajele de pe asfalt și pereți au fost doar indecente și agresive, nu nesincere, nici prost-țintite, mai ales cele de pe pereții bisericilor. Prin care pereți – cel puțin așa cred mulți – ne afirmăm superioritatea…

6)

Dacă Marșul pentru Viață trezește atâta furie este și pentru că trece peste răni adânci și nevindecate. Nu vreau să spun că Marșul pentru Viață este moral ineficient, deci neavenit. Nici că, în schimb, ar fi avenit tocmai pentru că nu (mai) cerem incriminarea avortului. Marșul pentru Viață este necesar moral pentru a ne reaminti public de tragedia avorturilor, care ne privește și ne rănește pe toți. Ceea ce vreau să spun este că nu suntem dispuși să primim lecții morale – nici măcar în nume de tratament – decât de la cei pe care îi credităm cu autoritate morală. Însă credibilitatea și autoritatea morală nu se câștigă dând lecții, ci (cu totul) altfel. Marșul pentru Viață este necesar, dar nu este și suficient. Numai Marșul pentru Viață, numai lecțiile morale, sunt calea sigură către discreditarea și înfrângerea morală.

La finalul documentului oficial privitor la avort al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române citim:

„Biserica trebuie să întreprindă un întreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualității umane. Activitatea  pastorală a preotului trebuie diversificată. Biserica va trebui să sensibilizeze toți factorii care au ca obiect educarea populației sau se îngrijesc de sănătate; omul trebuie educat cu privire la ce înseamnă adevărata tandrețe și dragoste, trebuie educat să-și pună ordine în propria-i viată, în condițiile sociale actuale.”

Documentul datează din 2004. Marșul pentru Viață din 2017 ne arată că cele cinci imperative („trebuie”) ale fragmentului citat sunt de o tot mai mare actualitate.

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *