„Există o măsură în lucruri!…” – interviu cu prof. dr. Gheorghiță Geană

Gheorghiță Geană este profesor la facultățile de sociologie și filosofie ale Universității din București și cercetător științific la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române. Stiripentruviata.ro i-a pus câteva întrebări legate de subiectul cel mai dezbătut al momentului: definiția familiei și legătura acesteia cu înțelegerea comportamentului sexual uman.
Rep.: Domnule profesor, există societăți care au girat vreodată la nivel de politici sociale homosexualitatea? Sau doar au tolerat-o la nivel neoficial? Și care au fost consecințele?
Gheorghiță Geană: Mai întâi, chiar dacă vom zăbovi ceva mai mult, să clarificăm lucrurile în plan principial.
Din când în când, energiile contradictorii ale ființei umane sociale se trezesc angajate (tocmai pe seama socialității) în niște confruntări teribile. Să ne gândim la paradoxele logice (cu o amplitudine istorică din antichitate până în secolul al douăzecilea), la „cearta universaliilor” (în care s-au implicat strălucite minți ale evului mediu), la vechea dispută dintre „antici și moderni” (care a agitat critica franceză în urmă cu trei secole), sau la mai recenta dihotomie civilizație vs. cultură (sfârșit de secol XIX / primele trei decenii ale secolului XX). Nici una dintre aceste controverse nu a atins însă gravitatea aceleia dintre homosexualitate și heterosexualitate. De ce? Fiindcă această problemă nu se reduce la o dispută speculativă; ea afectează în mod concret însăși condiția umană.
Problema nu e așa de nouă, dar în societatea românească din ultimii ani ea a fost împinsă spre acuitate din pricina unui moment de comoditate în redactarea Constituției post-1989. Să reamintim: din codul juridic de specialitate, rezultă că familia este bazată pe legătura de căsătorie dintre un bărbat și o femeie. Autorii Constituției, însă, au luat-o pe scurtătură și-au scris – in celeritate calami – că familia este legătura dintre „cei doi soți”. Personal, nu cred că la mijloc s-a strecurat vreo intenție perfidă; formularea suferă de o imprecizie cauzată mai degrabă de ignorarea consecințelor posibile, într-un moment de eclipsă a rațiunii.
Să judecăm acum în profunzime. Viața este un flux debordant de substanță și spirit, cristalizat în diverse forme, mai simple ori mai complexe. Ea, viața, are însă un mare inamic, iar acesta este timpul. Singurul mod al vieții de a lupta cu timpul, de a se sustrage eroziunii acestuia, este multiplicarea, reproducerea. Orice formă de viață, la orice nivel de complexitate – plantă, animal, om – deține această șansă și această forță. Dacă-i așa (și nu poate fi altfel!), rezultă că homosexualitatea îl plasează pe individul aderent în afara esenței vieții; nu doar în afara esenței umane, ci în afara esenței vieții!…
În măsura în care această ipostază are o determinare biologică, ea reprezintă o suferință și trebuie protejată ca atare în mediul social; simplu spus, unui individ din această categorie i se cuvin toate drepturile de membru al societății, inclusiv recunoașterea meritelor. Totuși, respectul nu poate fi asumat de societate până într-acolo încât să conducă la estomparea regulilor de normalitate. Un ins nu poate da o normă pentru care el nu are disponibilitate. Referitor la blocarea natalității, nu o dată s-a invocat proporția mică de homosexuali (ceea ce nu ar afecta volumul demografic al comunității în ansamblu). Ce-ar fi însă să recurgem la o metodă matematică de rezolvare a unei pobleme? Am în vedere metoda denumită „reducerea la absurd” (este, de exemplu, metoda consacrată de a demonstra că suma unghiurilor unui triunghi este de 180º). Să ne închipuim, deci, că într-un interval oarecare de timp, prin prozelitism, societatea întreagă s-ar converti la homosexualism. Ce s-ar întâmpla atunci cu specia umană?…
Și-acum, să încercăm a livra răspunsul propriu-zis la întrebare. După câte știu eu, până în vremea noastră politici de stat care să gireze homosexualitatea și căsătoria aferentă nu au existat; toleranță – da, nu și pecetluire oficială. O astfel de politică ar fi avut nevoie de un sprijin religios, or, istoricește, abia creștinismul se va implica profund în evaluarea homosexualității (dar o va face în sens negativ, cu fermitate). S-a invocat adesea atitudinea mai mult decât îngăduitoare a lui Platon, argumentele se opresc însă la suprafață. Pe fond, să nu uităm: în mitul androginului, Platon a conturat imaginea ideală a individului uman primordial, înainte ca Zeus să-l despice în andrós (bărbat) și gyné (femeie). Și tot Platon pune în gura Diotimei această afirmație: „Iar unirea bărbatului cu femeia este zămislire. Și unirea aceasta este un lucru divin și chiar se poate spune că însămânțarea, sarcina și nașterea sunt, în viața ființelor pieritoare care suntem, o formă a nemuririi” (Banchetul 206 c).
Ar trebui, de asemenea, să dea de gândit faptul că în dreptul roman problema homosexualității este ca și inexistentă. Este un aspect foarte important, având în vedere că dreptul roman este codul legislativ care a servit ca model societăților europene până în secolul XX, el constituind și astăzi materie de studiu în facultățile de științe juridice din America până în Japonia.
În fine, e timpul să aducem în prim plan și perspectiva antropologică, antropologia fiind acea știință ce are în obiectiv toate culturile lumii. Ei bine, cercetările antropologice orientate către studierea familiei și a relațiilor de rudenie (temă centrală în antropologia clasică de la Edward Tylor și Lewis Henry Morgan la Claude-Lévi Strauss) arată că societățile umane au respins incestul și homosexualitatea ca fiind stări de anormalitate. E-adevărat că există o nuanță în tratarea lor: chiar și în societățile cele mai neevoluate, incestul e foarte aspru pedepsit din cauza riscului ridicat de a produce indivizi tarați din punct de vedere genetic; în schimb homosexualitatea, sustrasă reproducerii, este cel mai adesea percepută ca o trăsătură excentrică. Cele mai importante tratate de antropologie o ignoră (vezi, de exemplu, John J. Honigmann, ed., 1973, Handbook of Social and Cultural Anthropology, Chicago, Rand McNally, 1295 pp., sau Tim Ingold, ed., 1994, Companion Encyclopedia of Anthropology, London & New York, Routledge, 1127 pp.). Acolo unde apare (Ruth Benedict semnalează bărbați care își asumă comportamente feminine la indienii americani Dakota și Zuñi), homosexualitatea e uneori tolerată și apreciată pentru unele abilități, dar nu ea face legea! Iar George Peter Murdock, într-o sinteză de referință privind structurile sociale familiale din cca 250 de societăți de pe glob (Social Structure, 1949 [reed. 2012], New York & London, Macmillan), în cele două pagini (din totalul de aproape patru sute) în care se ocupă de homosexualitate, ajunge să o asocieze cu împerecherea inadecvată („mismating”), incestul, adulterul și alte tabuuri pe care indivizii sub-socializați și criminali, sau persoanele supra-socializate și nevrotice, manifestă înclinația de a le disprețui (cf. Murdock, op. cit., p. 318). Cazul incestului prezintă un interes paradigmatic: sunt mărturii că mulți primitivi nu înțeleg mecanismul procreației, punând nașterea pe seama faptului că femeia-mamă (sau ambii părinți) au mâncat din totem. Întrebarea vine îndată: cum ajung acei oameni să adopte tabuul incestual (incest taboo) de vreme ce ei nu conștientizează cauza nașterii? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: îi apără, pesemne, un instinct al normalității. Cu trecere spre homosexualitate: același instinct îi orientează, oferindu-le măsura lucrurilor.
Așadar, statutul ontologic – natural și social – al homosexualității este cât se poate de clar. Orice discuție cu caracter practic (revendicări, legi etc.) pe această temă poate începe din acest punct încolo. Altfel, ele – discuțiile – devin o inutilă risipă de retorică.
Rep.: Legiferarea „căsătoriei” homosexuale ar implica o normativizare a acestui comportament sexual la nivel social. Adică o acceptare a acestuia ca având valoare egală cu comportamentul heterosexual. Există anumite riscuri din punct de vedere social și cultural într-o astfel de normativizare?
Gheorghiță Geană: Normativizarea acestui comportament sexual ar însemna, în fond, normativizarea confuziei dintre normal și anormal. Riscurile sunt în mare parte imprevizibile. Am văzut ce înseamnă o aparent simplă gafă comisă în goana condeiului…
Rep.: Așadar, să punem sau nu semnul egal între familia naturală și cea formată din persoane de același sex? De ce?
Gheorghiță Geană: Semnul de egalitate ar însemna în acest caz suprimarea oricărui temei – biologic, antropologic, juridic, etic, logic – de a mai vorbi despre familie. Experiența arată că un sac în care îndeși prea mult crapă!… Nu ne rămâne decât să înțelegem că se dorește abolirea familiei?! Sau, ca să reluăm semnalul de alarmă din subtitlul curajosului volum The Global Sexual Revolution (2015, orig. germ. 2012), de Gabriele Kuby: Destruction of Freedom in the Name of Freedom. Așadar: „distrugerea libertății în numele libertății”! – Cine își asumă grava negativitate a acestui paradox?
Rep.: Se aduce adesea argumentul progresului social. Se spune că realitățile actuale ar fi diferite de cele de acum 100 sau 1.000 de ani. Ce înseamnă progres pentru dumneavoastră și ce înseamnă progres pentru adepții teoriei expuse în prima parte a acestei întrebări?
Gheorghiță Geană: Ce înseamnă „progres”? Știm oare încotro ne îndreptăm? Pentru comunism scopul istoriei era cuprins în principiul: „De la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”. Pentru creștinism, ținta vieții este dobândirea mântuirii. Dar pentru om ca individ social, pur și simplu? – democrația? drepturile omului? Deja avem ambele deziderate, cu limitele lor cu tot! Le dorim din ce în ce mai disfuncționale?…
Să distribuim, atunci, măsura progresului la scara unor probleme? Bine, să încercăm. Să luăm, de pildă, normativizarea homosexualității. Dar am văzut că homosexualitatea este certată cu esența umană! Și-atunci unde-i progresul?
Un cunoscut poet de la noi (persoană publică), partizan al homosexualilor, argumenta cam așa: la începutul secolului XX, Academia Franceză a decretat că zborul omului cu un aparat mai greu decât aerul este o idee absurdă. În scurt timp, realitatea avea să infirme verdictul înaltei instituții din Franța. Mutatis mutandis, afirma poetul nostru, dacă ieri homosexualitatea era socotită anormală, astăzi o putem asimila normalității… Este oare lămuritor acest exemplu în privința ideii de progres? Din păcate, domnul poet confundă punctele de vedere: zborul omului era condiționat de un complex de descoperiri științifice (care la momentul acela nu fusese realizat), în timp ce statutul homosexualității este dependent de o opțiune valorică! Aici avocatul diavolului ar putea interveni și afima că între timp savanții au descoperit reproducerea artificială. Numai că situațiile rămân în continuare esențial diferite. Zborul omului avea un model în natură, anume zborul păsărilor, iar descoperirea ca atare a venit ca împlinire a unui vis, unul proiectat și în mitologie (mitul lui Icar). Nu se poate găsi un argument similar în favoarea reproducerii artificiale!… Oricum, cât nu este prea târziu, să ne amintim de înțeleapta zicere latinească: Est modus in rebus! / Există o măsură în lucruri!… În ultimă instanță, această măsură intervine ca o cenzură – fie imanentă, fie (cum o numea Blaga) transcendentă –, care lucrează astfel încât orice exces se întoarce împotriva celui care îl pune în act!…
Nu mai lungesc vorba și afirm clar: În numele ideii de progres ori de schimbare nu avem voie să umblăm la niște constante ale existenței umane! Familia este o astfel de constantă!…
Rep.: Cum ați răspunde acuzei că cei care sunt exclusiv în favoarea păstrării noțiunii de căsătorie ca uniune bărbat-femeie îi discriminază pe homosexuali?
Gheorghiță Geană: Homosexualii și susținătorii lor se încurcă singuri în acuza discriminării. Se invocă dreptul la diferență resorbit (adică anulat!) apoi în invocarea statutului de egalitate! Practica acestei atitudini se manifestă prin câteva sloganuri, precum: dreptul la diferență, drepturile omului etc. Despre dreptul la diferență am vorbit; într-un cuvânt: el nu trebuie să vină împotriva esenței lucrurilor. O completare: homosexualii înșiși își aplică discriminarea, fiindcă trebuie spus (deși chiar și gândul la așa ceva e dezagreabil, însă ne spun de fapt anatomo-fiziologii) că în contactul sexual dintre ei partenerul pasiv nu trăiește libidoul, el, spre deosebire de partenerul activ, neavând în zona sa de contact celulele specifice pentru producerea senzației de plăcere!…
Cât despre drepturile omului: despre care „om” vorbim? despre individ? Dar conceptul de „om” are un conținut concret mult mai bogat și foarte clar structurat: om înseamnă simultan și individ, și comunitate (sat, oraș, națiune) și specie; putem abandona comunitatea și specia în numele individului? Nu cumva, dimpotrivă, comunitatea și specia au prioritate?…
Rep.: Colectivul de antropologie culturală al Academiei Române, pe care îl coordonați, a studiat valorile culturii românești profunde și milenare în contextul globalizării. Ce are de oferit cultura autentic românească celei globale? Care sunt valorile românești pe care ar trebui să le păstrăm?
Gheorghiță Geană: Românii formează unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei. Ca orice popor vechi, statornic în spațiul originar, ei trăiesc în spiritul tradiției. Ei viețuiesc în tradiție așa cum inspiră aerul din atmosferă. E firesc, deci, ca orice schimbare să treacă prin filtrul ei, al tradiției. De altfel, disputa homo / hetero se desfășoară în sfera elitei; marea masă a oamenilor de rând se conduce după sănătosul bun simț. Pe acest simț se altoiesc bunăvoința și înțelegerea față de alții („Câte bordeie, atâtea obiceie”), dar și invitația la normalitate. În esența ei, tradiția nu înseamnă închistare, ci temeinicie. Ca să mergi cât mai sigur înainte, trebuie să privești din când în când înapoi!…
Nimic nu este mai potrivit ca simbol pentru tema de față decât cuplul de statuete neolitice Gânditorul și perechea lui! Vechi de circa 6000 de ani, cele două figurine reprezintă cuplul arhetipal și, totodată, un mesaj de înțelepciune pe care ni-l trimit strămoșii noștri – și nu numai nouă, românilor, ci tuturor semenilor de pe planetă!…