sfaturi pentru părinţi

Educația copiilor: Cum îi înveți să se apere?

„Viața este dură” spun bărbații. În ea trebuie să răzbați prin luptă, iar tu crești ca un papă-lapte.”

În plus, nu de puține ori, pe seama bicisniciei fiilor se revoltă tații, care nici ei, în copilăria lor, n-au știut să se apere, și nici acum, la vârsta maturității, nu prea amintesc de Rambo sau James Bond. Atitudinea lor este însă de înțeles. Toți dorim ca copiii noștri să nu repete greșelile noastre și să fie mai fericiți decât am fost noi. […]

Judecați singuri ce îi comunică inconștient un adult unui copil, când îi inoculează gândul despre „duritatea lumii” și necesitatea „de a răzbate prin luptă”. Copilul începe să se simtă în tabăra dușmanului. Deoarece lumea este mare, iar copilul este mic, el nu simte și nu poate simți în sine puterea de a birui lumea toată. De aceea la unii copiii se dezvoltă temerile, iar la alții – agresivitatea, în spatele căreia acționează aceeași frică.

Pentru dezvoltarea normală a copilului este absolut necesar să crezi că lumea este bună. Da, în ea se pot întâlni frânturi ale răului, dar numai frânturi, rare și indispensabile, care sunt învinse de bine. Altfel, frica îl paralizează pe copil, îi frânează dezvoltarea intelectuală și emoțională. Nu degeaba copiii care au suportat un adevărat coșmar – războiul, cataclisme naturale, pierderea apropiaților -tind inconștient să uite, să alunge trăirile de coșmar.

Iar aici nu este vorba de oricine, ci de proprii părinți, al căror cuvânt cântărește pentru copilul mic mai mult decât cuvintele tuturor celorlalți oameni și îi subminează reprezentările despre binele și dreptatea lumii înconjurătoare. În loc să-l apere pe fiu de agresori, tatăl, pe de o parte, aduce asupra lui temerile, iar pe de altă parte îl lipsește de respectul de sine numindu-l papă-lapte. După o astfel de atitudine este oarecum o naivitate să aștepți salturi pozitive în purtarea copilului.

Copiilor trebuie să le iei apărarea. […] Dacă copilul ar putea să se răfuiască fără ajutor străin cu cei care l-au supărat, ar face-o cu plăcere. Nimeni nu vrea să se simtă slab și fricos. Imediat ce va deveni suficient de puternic nu va mai avea nevoie de sprijinul dumneavoastră. Dar până atunci datoria părinților este să ofere protecție sigură.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *