libertate de conștiință

După o spoială de consultare, guvernul se pregătește „să integreze” mii de refugiați

Guvernul României a adoptat o hotărâre de modificare a legii care reglementează statutul refugiaților în România, Legea 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România. Motivul emiterii actului normativ este recomandarea Comisiei Europene din 8 iunie 2015 privind relocarea imigranților în interiorul UE.

Proiectul legislativ a ajuns la senat în 29 octombrie 2018 și urmează să fie dezbătut. El prevede acordarea de locuințe sociale, consiliere, sprijin pentru integrare, bani pentru chirie și utilități, acces la piața muncii și ajutoare sociale de șomaj.

În baza noii legi, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice (MDRAP) va începe reamenajarea unor clădiri dezafectate și construcția de locuințe pentru imigranți. Banii necesari vor fi din bugetul de stat sau din fonduri europene.

În 2017 s-a înregistrat cel mai mare număr de solicitanți de azil pe teritoriul României, respectiv 4.820 de cereri de protecţie internațională. Pentru comparație, între 2011 și 2017, cifra a fost de 2.584, informează Capital.ro.

Cine încă simte nevoia unei consultări publice trebuie să știe că aceasta s-a produs deja în 12 ianuarie 2018 la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, după ce proiectul a fost publicat, în 4 decembrie 2017, pe site-ul MAI. Guvernul a mai cerut părerea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România și Asociației Comunelor din România. Numai prima dintre aceste organizații a răspuns, pronunțându-se în favoarea proiectului de lege. „Celelalte structuri asociative ale administrației publice locale nu au comunicat un punct de vedere în termenul solicitat”, se arată în expunerea de motive a proiectului.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *