miracolul vieţii

Dragoste de mamă. Cancerul și copilul nenăscut

pregnant2

de Dr. Dan, adevarul.ro

Se numește Sharon. O femeie frumoasă, dar fără noroc. Am cunoscut-o când a fost diagnosticată cu cancer la sân. Din păcate, o formă de cancer foarte agresivă. Cancerul a apărut într-o perioadă foarte grea din viață. Sharon tocmai fusese părăsită de partenerul de viață.
Vestea că partenerul a dispărut a lovit-o din plin, ca un tren în plină viteză, fără semne prevestitoare. Într-o zi, s-a întors acasă de la serviciu și a găsit casa goală. Dulapurile cu ușile date de perete aveau numai hainele ei, partea lui fiind goală și răvășită. Baia fără spumă și mașina de ras, fără after shave-ul binecunoscut, doar cu periuța lui de dinți, folosită, patată cu alb, lăsată în urmă ca ceva nedemn. Sharon s-a așezat pe marginea căzii și și-a tras sufletul. S-a hotărât să nu îl caute. Să îl uite. Ca și cum nici nu ar fi existat.
Ușor de spus, greu de făcut. Cheltuielile care înainte erau împărțite la doi, acum erau toate ale ei – casa, întreținerea, mașina etc. Dar Sharon s-a întărit și a mai luat o slujbă, după-amiază. Acum nu era timpul de stat la tihnă. Sharon trebuia să câștige bani și să economisească. Pentru că Sharon era însărcinată.
Sarcina a venit ca o binecuvântare pentru Sharon, dar nu și pentru partenerul ei. În sinea ei, Sharon știa că sarcina a fost motivul cel mai important în disparitia lui fără explicații. Ea și-a dorit sarcina mai mult ca orice. Când și-a dat seama că este însărcinată a ținut vestea în secret cât de mult s-a putut. Dar, la un moment dat, sarcina a devenit vizibilă. El s-a uitat drept în ochii ei și a întrebat-o. Ea a dat încet din cap, „da, e un copil”. Perioadele de liniște dintre cei doi, fiecare cu gândurile lui, au devenit din ce în ce mai lungi și mai dureroase, apoi din ce în ce mai puțin dureroase, apoi au devenit ceva obișnuit.
Când el a dispărut, Sharon a simtit ca un pumn în piept. Nu s-a așteptat să dispară fără o vorbă, fără o explicație, fără un „la revedere”. Fără o adresă unde să poată fi găsit. Sharon era sigură că și numărul de telefon și l-a schimbat. Nici nu l-a căutat. S-a hotărât să ia viața de coarne singură, ca o femeie puternică. Că doar nu era ea nici prima, nici ultima femeie însărcinată care să fie părăsită de bărbat!
Deci Sharon a luat viața de coarne. Nu a avut prea mult timp pentru ea. Între două slujbe, casă, cumpărături, planuri pentru copil, zugravitul camerei pentru bebeluș, abia avea timp să își tagă sufletul. A simțit ea o boabă în sânul drept, dar nu i-a dat atenție. A crezut că e parte din modifcarile obișnuite din sarcină. Că e ceva normal. Dar boaba a tot crescut. Întâi a fost cât o boabă de mazăre, apoi de fasole. Apoi partea sânului s-a întărit. Sânul s-a umflat și pielea a devenit roșiatică tare, cu porii deschiși, ca o coajă de portocală. Și-a dat seama că nu e ceva normal pentru sarcină, pentru că numai sânul drept era umflat. Sânul stâng era normal.
A mers la obstetrician. Și a început vârtejul diagnosticului de cancer. Ultrasunet, biopsie, vestea ca un trăsnet. Apoi a venit la mine, la oncolog.
Sharon era ultima pacientă din ziua respectivă. Am putut să stau de vorbă cu ea o grămadă, să stau peste program, fără presiunea altor pacienți. După perioada inițială de tatonare, de insecuritate, Sharon s-a deschis. Mi-a spus totul.
Și mi-a spus că pentru ea copilul nenăscut este cel mai important, mai important decât tratamentul pentru cancer, mai important decât viața ei. PUNCT! Și s-a uitat la mine ca un animal hăituit și înverșunat.
Am înțeles imediat că înainte să vina la mine, prietenii și familia au încercat să o convingă să întrerupa sarcina și să își trateze cancerul. Au încercat cu o insistență pe care și-au justificat-o prin dragoste. Dar insistența a reușit doar să o împingă pe Sharon spre o înverșunare aproape sălbatică.
Deci Sharon, pe lângă stresul diangosticului, pe lângă stresul sarcinii, pe lângă stresul vieții singure, pe lângă stresul lipsei tatălui, avea și stresul familiei și al celor dragi care erau convinși că ei știu ce e cel mai bine pentru Sharon. Întreruperea sarcinii.
Am luat-o de mână. I-am spus că eu sunt acolo să o ajut și să o ascult, nu să îi impun vreo măsura medicală.
Încet, încet am trecut în revistă toate posibilitățile de tratament. Sharon a înțeles că boala ei era un cancer foarte agresiv, numit inflamator, care necesită urgent chimioterapie. Dar chimioterapia ar fi putut ucide copilul nenăscut. Sharon a spus clar NU. Nu a vrut niciun risc pentru copil. Sharon a refuzat clar orice formă de tratament înainte de naștere. A refuzat și intervenția chirurgicală de teama că anestezia ar putea dăuna copilului nenăscut.
Am decis amândoi să așteptăm cele câteva săptămâni până la termen fără niciun tratament. Nu am putut nici să facem teste de imagistică, radiografii sau CT, pentru a evita orice expunere la radiație a copilului nenăscut. Sarcina și cancerul au crescut în paralel.
În următoarele săptămâni, copilul nenăscut s-a dezvoltat frumos, normal, iar cancerul s-a dezvoltat urât, cum și era de așteptat.
De fiecare dată când o vedeam pe Sharon în cabinet, mi se strângea inimă. Mă așteptăm la evoluția cancerului, dar speram din tot sufletul la ceva minune, la ceva care să încetinească această boală agresivă. Nu a fost așa. În ziua când am simțit ganglionul din subsuoara dreaptă parcă s-a crăpat pământul sub mine. „Sharon, cancerul a prins cel puțin un ganglion. Sigur nu vrei să intervin?”. „NU NU NU!!!”
Când am ajuns în sfârșit cu sarcina la termen, sânul era aproape în totalitate prins de cancer, iar în subsuoara dreaptă puteam palpa fără dificultate un ganglion clar prins de cancer.
Într-o dimineață caldă Sharon a născut un băiețel superb, sănătos, gălăgios, plângăcios, cu o gură mare cât toată bucuria omenească. Sharon strălucea, mamă frumoasă, mamă victorioasă, mamă fericită. L-a botezat Joey.
Citește restul articolului pe adevarul.ro
foto: www.freedigitalphotos.net

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button