Dr. Vasile Astărăstoae: „Impunerea eutanasiei, influențată de tendința de globalizare și mimetism, nu respectă drepturile omului și principiile de subsidiaritate și multiculturalism”

eutanasia

de dr. Vasile Astărăstoae, 13 martie 2017

Am rămas surprins de interesul cititorilor legat și de alte aspecte decât decizia CCR, grațiere, penali, mitinguri etc. O problemă strict de morală, avortul (40 de zile pentru viață) a generat numeroase comentarii și dispute. În cadrul acestor comentarii s-a pomenit și despre eutanasie. Deși a fost pomenit, am observat că acest concept nu este bine cunoscut.

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) propune următoarea definiție: 1. moarte fără dureri; 2. metodă de provocare de către medici a unei morți precoce, nedureroase, unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferința grea sau prelungită. O definiție mai complexă aflată în circulație ar fi: Uciderea din milă a cuiva, pentru a-i suprima în mod radical niște suferințe extreme, sau pentru a-i cruța pe copii anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiți de angrenarea în realitate, de prelungirea unei vieți de suferință (uneori pentru mulți ani), care reprezintă pe de asupra o povară grea pentru familie și societate. Eutanasia ar putea fi definită cu tendință la exhaustiv ca fiind: un ansamblu de acțiuni sau inacțiuni medicale, având suport etico-juridic și fiind în interesul bolnavului, în sensul în care duce la scurtarea suferințelor unui bolnav care în momentul actual, din punct de vedere al științei medicale nu beneficiază de un tratament etiologic, ci dimpotrivă, prognosticul este un sfârșit apropiat și inevitabil.

Chiar din aceste definiții (mai există încă 80) observăm că eutanasia este un concept extrem de complex, care se situează la răscrucea dintre viață și moarte, dintre liberul arbitru și canoanele religioase, dintre terapeutică și intervenția voluntară pentru a induce moartea.

Când vorbim despre eutanasie trebuie să menționăm că este fundamentată pe o serie de prezumții. Există 12 prezumții:

  1. Prezumții filozofice:
  • Orice individ moare.
  • Valoarea vieții umane este măsurabilă.
  • Viața umană poate fi abordată la fel cu cea animală.
  • Durerea nu aduce nici un beneficiu.
  • Putem fi siguri că motivația este compasiunea, fără intervenția altui sentiment.
  • Cererea pentru eutanasie este întotdeauna rațională
  1. Prezumții medicale
  • Diagnosticul medical și prognosticul bolii sunt întotdeauna sigure.
  • Întotdeauna se poate aprecia realist gradul de suferință al unei persoane.
  • Metodele alternative eficiente împotriva durerii nu exista.
  • Pentru medic, eutanasia este o responsabilitate care poate fi justificată.
  1. Prezumții legislative
  • Reglementările juridice ale eutanasiei vor putea controla abuzurile petrecute îndeosebi în ziua de azi când cererea de organe este din ce în ce mai mare.
  • Putem face o distincție clară între eutanasie și omucidere.

Bazate pe aceste prezumții există argumente pro și contra. Argumentele pro eutanasie sunt: 1. Argumentul compasiunii; 2. Argumentul dreptului de a muri; 3. Argumentul progresului social; 4. Argumentul necesității economice. Dintre cele contra eutanasiei amintesc: 1. Eutanasia este prea radicală. Distruge o problemă în loc să o rezolve; 2. Eutanasia nu are justificare etică. Inversul principiului “putem distruge o parte pentru a salva întregul”, și anume ”putem distruge întregul pentru a salva o parte” nu există; 3. Eutanasia nu este legal admisibilă. Pentru a elimina posibilitatea unui abuz, marea majoritate a țărilor nu au legalizat eutanasia; 4. Eutanasia este greu de pus în practică. Nu vom găsi suficienți medici care să dorească să joace rolul de “călău” în fața pacienților întrucât aceasta ar putea altera relația lor cu pacienții. “Mâna care vindecă nu poate să fie mâna care ucide”; 5. Eutanasia este din ce în ce mai puțin necesară deoarece există alternative (de exemplu, tratamente paliative).

Atitudinea marilor religii este însă foarte clară, neacceptându-se eutanasia. Morala creștină respinge eutanasia pe motivul principiului sanctității vieții. Porunca “să nu ucizi”, sau “Nu îl vei omorî pe cel inocent și drept” (Exodul 23,7). Dreptul la viață corespunde obligației de a o menține ca o premiză pentru realizarea scopului sau moral. Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române (Sfântul Sinod din 2001): Interzicerea eutanasiei – pentru credincioși și pentru medici. Biserica Romano-Catolică declară că dreptul la viață este enunțat astfel: “Dumnezeu este creatorul și stăpânul vieții omenești și nimeni nu o poate lua fără permisiunea Lui” și atunci “Cel ce practică eutanasia este vinovat de omucidere.” Biserica Luterană și Biserica Episcopală din România au poziții ferme împotriva suicidului asistat. Islamul susține prohibirea eutanasiei și a suicidului asistat.

Din punct de vedere al eticii medicale, de asemenea, eutanasia (în majoritatea codurilor deontologice) nu este o soluție. Eutanasia este condamnabilă prin majoritatea documentelor etice, mai ales cele elaborate după procesul de la Nurenberg: Jurământul Asociației Medicale Mondiale din 1950, Declarația de la Helsinki din 1964 și Declarația de la Tokio din 1975 etc. Legislația internațională se raportează la aceste realități. Astfel, Recomandarea nr. 1418/1999 a Consiliului Europei, privind protejarea drepturilor omului și a demnității bolnavilor incurabili și a muribunzilor se bazează pe trei argumente:

  • Dreptul la viață este garantat și legile interne trebuie să fie conforme articolului 2 din Convenția Europeană a drepturilor omului;
  • Convenția europeană a drepturilor omului stipulează în mod expres ”moartea nu poate fi cauzată nimănui în mod intenționat’’;
  • Dorința de a muri exprimată de un bolnav incurabil sau de un muribund nu poate fi o justificare legală pentru acțiunile ce pot conduce la moarte și nu constituie un fundament juridic pentru a ucide o altă persoană.

Și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) arată că o persoană poate refuza un tratament care îi va prelungi sau menține viața, dar respinge utilizarea unei forțe letale care va conduce la moartea persoanei și considera că dispozițiile dreptului național care penalizează facilitarea morții și determinarea suicidului au fost concepute pentru a proteja viața și sunt în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest moment la nivel internațional există trei modele legislative care vizează eutanasia:

  • Există țări care interzic eutanasia/sucidul asistat.
  • Există țări care admit ”advance directive”.
  • Există țări care au legalizat eutanasia/suicidul asistat (puține – Olanda, Belgia, și câteva state din SUA, dar acestea numai suicidul asistat medical).

Dincolo de aceste aspecte discutate și discutabile, mai trebuie subliniat faptul că indiferent de reglementare acceptarea eutanasiei poate conduce la abuzuri. Tot mai des este adusă la vedere ”eutanasia economică” când din rațiuni utilitariste (cheltuieli ”nejustificate” cu anumiți pacienți – fonduri care ar putea fi utilizate în alte politici publice) se practică eutanasia non-voluntară. Când ne gândim că 1,5 miliarde de locuitori ai globului trebuie să supraviețuiască cu mai puțin de 2$ pe zi și că drepturile individuale (drepturile omului) au devenit un lux, ne putem lesne închipui că în regimuri nedemocratice sau formal democratice oamenii săraci vor cădea în mod sigur pradă practicii eutanasiei non-voluntare. Cu alte cuvinte, darwinismul social va fi pus în practică.

În concluzie, putem considera că eutanasia nu reprezintă o soluție pentru sfârșirea vieții, mai ales pentru anumite societăți. Impunerea eutanasiei, influențată de tendința de globalizare și mimetism, nu respectă drepturile omului și principiile de subsidiaritate și multiculturalism.

P.S.: Observăm că prezumțiile indiferent că sunt filozofice, medicale sau juridice în fapt sunt sofisme și că evoluția inclusiv a științei medicale le infirmă. Un simplu exemplu: avem alternativă la eutanasie, și anume îngrijirile paliative. Avem soluții la durere, și anume terapia durerii.

Foto: bbc.com

 

No comments yet.

Lasă un răspuns