religie

Dr. Vasile Astărăstoae: Creștinismul și pedeapsa cu moartea

Foto: Simplywallpapers.com

Nu știu cum funcționează Facebook-ul, deoarece o postare făcută de un prieten, în perioada ”crimei de la metrou”, mi-a apărut pe newsfeed abia în săptămâna Crăciunului. Prietenul, teolog, ale cărui texte le urmăresc cu mare atenție, deoarece sunt profunde și au substanță, își manifesta indignarea și declara că ar fi de acord cu pedeapsa capitală în asemenea situații. În comentarii, un alt prieten îi atrăgea atenția că doctrina creștină nu este în acord cu o astfel de pedeapsă. Atunci, teologul a lansat o provocare, cerând să i se spună de ce pedeapsa cu moartea nu este în concordanță cu doctrina creștină, deoarece el nu cunoaște acest lucru, și, mai mult, Biserica creștină a utilizat pedeapsa cu moartea pentru eretici și vrăjitori. Răspund la această provocare, precizând de la început că nu am studii în domeniul teologic (sunt un simplu credincios creștin ortodox), dar că am studii și m-am documentat în ceea ce privește criminologia.

De la început trebuie să răspundem la două întrebări:

  1. De ce a fost abolită pedeapsa cu moartea?
  2. Ce este viața?

De ce a fost abolită pedeapsa cu moartea?

Pedeapsa cu moartea a fost abolită din două motive: în primul rând, pentru că toate studiile comparative au dovedit că existența unei astfel de pedepse, paradoxal, ducea la creșterea infracționalității cu violențe majore. Ea nu constituia o frână, ci dimpotrivă, era un factor de inducție. O persoană, care înfăptuia o faptă pentru care era prevăzută pedeapsa capitală, reacționa ulterior cu violență, deoarece știa că nu are nimic de pierdut. Studiile comparate, între țările care au abolit pedeapsa capitală și cele care o au prevăzută în codul penal, arată un raport al violențelor majore de 1:4. Poate cel mai concludent exemplu este SUA, care, păstrând pedeapsa capitală, are o infracționalitate cu violențe majore comparativă cu Thailanda, China și țări din Africa, în pofida unor sisteme educaționale juridice avansate. În al doilea rând, deoarece statul ar încălca un drept natural. Dreptul la viață este un drept absolut, care este individual (intuitu personae) și opozabil tuturor (erga omnes), deci și statului, care face legea penală. El a fost astfel consfințit în secolul XX, inclusiv în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Ce este viața?

Pentru materialiști, atei, agnostici viața nu reprezintă decât o formă de organizare a materiei, o formă a evoluției acesteia. În procesul evoluției, apariția sistemului nervos central complex a dus la apariția speciei umane, caracterizată prin conștiinţă, gândire și posibilitatea de a urmări un țel. Existența individuală este limitată în timp, iar ea se sfârșește în momentul încetării metabolismului, atunci când materia revine la elementele primordiale. Pentru a se dezvolta, în cadrul evoluției, omul și-a stabilit (prin conștiință și gândire) o serie de valori, care sunt relative, fiind influiențate de istoria, cultura, civilizația fiecărui grup în parte. Aceste valori au apărut ca o necesitate socială și de aceea nu sunt universale și ubicuitare. Ele se modifică în conținut și formă în funcție de factori sociali. Ele sunt protejate de morală și dreptul pozitiv. Viața este una dintre aceste valori. O valoare socială și trecătoare.

O asemenea abordare seculară nu satisface și nu raspunde la întrebare.

Pentru creștini viața este darul lui Dumnezeu

Dar dumnezeiesc, viața după Biserica creștină, este valoarea supremă a omului pe pământ, fiindcă ea este suportul tuturor celorlalte valori, care o exprimă și o impun în fruntea tuturor acestora, pentru că omul a fost făcut după chipul și asemanarea lui Dumnezeu (Fac. I, 26-27), este o ființă vie menită să traiască în comuniunea cu alte ființe vii, cu care împreună se bucură de viață ca valoare personală și ca valoare comunitară.

O caracteristică a unei astfel de abordări o constitue sacralitatea vieții.

Din moment ce Dumnezeu e sfânt (Lev.11:44), iar noi am fost făcuți după chipul său, înseamnă că într-un anume fel, noi împărtășim o asemănare morală.

Această sacralitate a vieții, care reflectă în mod unic caracterul lui Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viață, începând de la concepție și până la moarte. Nu contează cât de desfigurat moral ar fi un om, acesta poartă încă chipul lui Dumnezeu și merită să fie tratat ca un lucru sacru, așa cum este.

Cel dintâi drept fundamental al omului este dreptul la existență și deci la viață, drept dobândit de acesta pentru totdeauna, prin creație. Învățătura creștină afirmă cu claritate că viața este cel mai mare și cel mai de preț bun pe care omul îl primește ca dar de la Dumnezeu. Din moment ce omul nu are proprietatea vieții ,are doar uzufructul (proprietar este Dumnezeu), el nu poate dispune și nu are dreptul să distrugă viață altuia.

Mi se va spune că nu vibrez la suferințele celor care au fost afectați de o infracțiune majoră cu violență. Resping o asemenea acuză. Categoric, nu poți să fii indiferent și să nu suferi când un asemenea eveniment s-a produs și să nu fii alături de familiile afectate. Dar suferința nu trebuie să ne abată de la credință. În 2005, Engelhardt spunea că suferința nu e un bine în sine, dar ea trebuie acceptată căci îl face pe om conștient de vulnerabilitățile sale, de limitele proprii. Suferința și moartea au fost transformate prin suferință și moarte în învierea lui Hristos. Moartea poate fi privită cu seninătate de omul care trăiește în concordanță cu rigorile religiei creștine.

Sfântul Ambrozie al Milanului spune ”există trei feluri de moarte: cea dintâi este moartea cauzată de păcatul originar, cea de-a doua este moartea mistică prin care omoram păcatul și trăim pentru Dumnezeu, al treilea fel de moarte este acela prin care împlinim cursul și îndatorirea acestei vieți, adică separarea sufletului de trup.”. După cum observăm în text nicăieri nu se spune că moartea trebuie să fie determinată de alții, inclusiv de stat. Moartea în religia creștină nu este o nimicire, ci o schimbare a condiției noastre de pe pământ perisabilă și supusă trecerii.

În concluzie, cred că am adus câteva argumente, care să îl convingă pe prietenul meu, că pedeapsa capitală este în contradicție cu dogma creștină.

P.S.: Celor care susțin cu vehemență reintroducerea în codul penal a pedepsei cu moartea le comunic că în realitate ea există în România. Recent, am fost condamnați la CEDO pentru respingerea cererii de eliberare condiționată a unui deținut aflat în stadiu terminal și ne mai așteaptă o asemenea condamnare în cazul Adamescu, care, deși scriptic a fost condamnat la 4 ani de închisoare, faptic (deoarece i s-a refuzat asistența medicală calificată) a fost condamnat la moarte.

 



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *