Dr. Alveda King: „Copiii m-au întrebat dacă nu am vrut să îi avortez și pe ei. Cum putem duce visul mai departe dacă ne ucidem copiii?” / Mărturii despre criza de sarcină # 6

dr-alveda-king-reflects-on-her-uncle-mlk-jr-s-legacy-as-a-christian-activist

Dr. Alveda King este mama a șase copii, scriitoare, actriță și cantautoare. Deține un doctorat în științe juridice și a fost profesor universitar și deputat în Camera Reprezentanților din statul american Georgia. Practic, a crescut odată cu mișcarea pentru drepturile civile din SUA, care îl avea în frunte pe unchiul ei, dr. Martin Luther King Jr. Alveda vede mișcarea pro-viață din SUA ca o continuare a aceleiași lupte pentru drepturile civile, fiind în prezent Director pentru Misiunea în Comunitatea Afro-Americană a organizației pro-viață Priests For Life.

În eseul de mai jos, intitulat „Cum putem duce visul mai departe dacă ne ucidem copiii?” ea face trimitere la faimosul discurs al unchiului ei, intitulat „Am un vis”, discurs care în 1963 se referea la nevoia oamenilor de culoare de a se bucura de drepturi depline, la fel cu ale celorlalți cetățeni americani. Redăm în continuare eseul semnat de dr. Alveda King.

 

În această țară măreață care este patria noastră, nimeni nu trebuie obligat să se roage sau să citească texte religioase, iar o femeie trebuie să aibă dreptul de a decide ce să facă cu propriul ei corp. Slavă Domnului că avem Constituție! Însă aceasta garantează libertatea religiei, nu eliberarea de religie. Așa-zisa doctrină a „separării Bisericii și Statului” nu se regăsește în Constituția Americană. Nimic din Constituție nu interzice exercitarea liberă a religiei în piața publică. Din dreptul nostru constituțional „la viață, libertate și căutarea fericirii” decurge și dreptul de a cunoaște consecințele grave ale deciziei de a refuza libertatea religioasă. Sau de a ne avorta copiii.

Doamne, ce ar spune Martin Luther King Jr., care visa ca cei patru copii ai lui să fie judecați după propriul caracter, nu după culoarea pielii, dacă ar trăi azi și ar vedea cum capetele a mii de copilași sunt zdrobite, eliberându-și conținutul în hăul nesătul al clinicilor de avort?

Ce ar spune el astăzi la vederea râurilor de sânge de copii căzuți sub sabia războaielor de cartier și a altor fapte la fel de întunecate?

A venit vremea ca America – poate cea mai binecuvântată națiune de pe Pământ – să conducă lumea spre pocăință și spre repunerea vieții în drepturi depline! Dacă am putea duce libertatea căinței la deplinul ei potențial! Ce bine ar fi dacă America și-ar putea schimba viața și ar renunța la păcatele care o împovărează ca națiune! Trebuie să reprimim lumina și viața în lumea noastră.

Azi mă găsesc cu inimă căită și grea și mă rog zilnic Domnului să mă ierte și să mă binecuvânteze. Sunt mama a șase copii și am și nepoți. Din păcate, însă, sunt și o mamă post-abortivă. Mă rog cu lacrimi ca această poveste a evenimentelor care mi-au schimbat viața să ajute la salvarea altor copii nenăscuți.

La începutul anilor 1970, am suferit două avorturi, unul involuntar, iar altul voluntar, „legal”.

Avortul meu involuntar s-a întâmplat chiar înainte de decizia Curții Constituționale a SUA în cazul Roe vs. Wade, care a liberalizat avortul la cerere. Mi l-a făcut ginecologul meu fără ca măcar să-mi ceară voie. Mă dusesem la el ca să îl întreb de ce nu îmi mai venea ciclul după ce îl născusem pe fiul meu. Nu mă dusesem să îi cer să îmi facă avort, nici nu voiam asta. Dar medicul a zis: „Nu mai ai nevoie de încă o sarcină acum, ia să vedem”. M-a examinat într-un mod dureros și, brusc, un val de sânge și cheaguri mi-a curs din pântece. Mi-a explicat apoi că îmi făcuse o procedură de avort care se numea „aspirație menstruală”.

Curând după decizia Curții Constituționale SUA cu privire la avort, care a avut loc în 22 ianuarie 1973, am rămas din nou însărcinată. Tatăl copilului mă presa puternic să nu păstrez copilul și mă amenința cu violența. Acum, când avortul era și legal, și accesibil, mi-a fost greu să nu iau decizia fatală de a avorta copilul nostru. Am mers la un medic afiliat rețelei Planned Parenthood, unde mi s-a spus că procedura nu era mai dureroasă decât „o extracție de măsea”.

A doua zi m-am internat în spital, iar copilul nostru a fost avortat. Procedura mi s-a decontat din asigurarea medicală. Imediat după ce m-am trezit în urma anesteziei, mi-am dat seama că ceva nu era deloc în regulă. Mă simțeam bolnavă și golită. Am încercat să vorbesc cu medicii și cu asistentele despre asta, dar ei m-au asigurat: „O să dispară în câteva zile. O să fii bine”. M-au mințit.

 

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.

 

În următorii ani, am avut probleme medicale. Aveam probleme de atașament în relația cu propriul meu fiu și cu ceilalți cinci frați ai lui născuți după cele două avorturi. Am început să am tulburări de alimentație, depresie, coșmaruri, disfuncții sexuale și o mulțime de alte probleme – toate legate de avortul pe care alesesem să îl fac. Mă supăra amintirea ambelor avorturi, atât cel voluntar, cât și cel involuntar dinaintea lui și mă simțeam foarte vinovată pentru primul. Vinovăția m-a îmbolnăvit grav. Ca și unchiul meu, dr. Martin Luther King Jr., care acceptase în 1968 premiul „Margaret Sanger” de la Planned Parenthood, căzusem și eu victimă minciunilor Planned Parenthood. I-au spus unchiului, mi-au spus mie și le-au spus milioanelor de mame și de tați că ei își propun să ajute oamenii. Mințeau. Agenda lor era moartea!

Mă rog adesea pentru dezlegare de suferința pe care mi-a adus-o decizia de a-mi avorta copilul. M-am confruntat cu spectrul cancerului cervical și al celui de sân și am experimentat durerea brațelor goale după dispariția copilașului. Cu adevărat, pentru mine și pentru nenumărate alte femei post-abortive, nimic din această lume nu mai poate repara ceea ce a fost distrus – numai Iisus mai poate face asta.

Și copiii mei au suferit când au aflat că aveau un frate sau o surioară pe care mama lor alesese să îl/o avorteze. Adesea mă întreabă dacă nu cumva mă gândisem să îi avortez și pe ei și mi-au spus: „Ne-ai omorât copilașul”.

Este o durere mare pentru toată familia. Mama și părinții mei s-au întristat când au aflat de pierderea copilului. Până și tatăl acestuia regretă avortul. Dacă nu ar fi fost legal, nu m-aș fi supus niciodată la așa ceva.

Ziua mea de naștere este pe 22 ianuarie și, an de an, această zi specială din viața mea este pătată de faptul că ea reprezintă și aniversarea deciziei care a legalizat avortul la cerere în SUA. Astfel, este de fapt o zi de comemorare pentru milioanele de copii căzuți victimă acestei decizii. Sentința finală din procesul Roe vs. Wade a afectat viața întregii mele familii.

Bunicul meu, dr. Martin Luther King Sr., spusese de două ori în viața lui: „Nimeni nu o să-mi omoare mie copilul”. Prima dată i-a spus-o propriei mele mame când aceasta se confrunta cu o „sarcină inoportună” – mai precis, era gravidă cu mine. A doua oară când bunicul a spus asta a fost când eu însămi mă confruntam cu o sarcină și i-am spus despre ea. În ambele cazuri, Tata King a spus „Nu” și și-a salvat sămânța.

În mod tragic, doi dintre nepoții lui fuseseră deja avortați când el a ajuns să-i salveze viața următorului strănepot prin afirmația sa. Fiul lui, dr. Martin Luther King Jr., a spus cândva: „Negrul nu va câștiga lupta cât timp este dispus să sacrifice viața propriilor copii pentru confortul și siguranța personală”.

Cum putem duce „Visul” mai departe dacă ne ucidem copiii? Fiecare copil avortat e ca un sclav în pântecele maicii sale. În mâinile ei stă soarta acelui copil – viața sau moartea lui. Aceasta este decizia pe care sentința Curții Supreme în cazul Roe vs. Wade a lăsat-o la latitudinea mamelor. Dar o astfel de alegere, alegerea finală dacă un copil trăiește sau moare, ar trebui lăsată în seama Domnului, Care în cele din urmă va spune: „Alege viața!”

Mă alătur miilor de voci care se aud de-a lungul și de-a latul Americii, RUPÂND TĂCEREA.

Nu mai putem sta deoparte și lăsa acest cumplit duh al uciderii să mai secere copiii noștri nenăscuți și să mai distrugă viețile mamelor noastre. Îi sunt recunoascătoare lui Dumnezeu pentru duhul de căință care străbate țara noastră. În căință e vindecare. În numele lui Iisus, trebuie să ne smerim și să ne rugăm și să părăsim căile cele rele, pentru ca Dumnezeu să ne audă din Ceruri și să ne vindece țara.

Și eu, ca și unchiul meu, Martin Luther King Jr., am un vis. Visez că într-o zi bărbații și femeile din patria mea, băieții și fetele americane își vor veni în sine, se vor smeri în fața Atotputernicului și vor primi harul Său tămăduitor. Mă rog ca aceasta să fie ziua și ceasul dezlegării noastre. Mă rog ca să redobândim Legământul Vieții și, astfel, în cele din urmă, să ajungem și noi la libertatea promisă, la dreptate și la căutarea fericirii pentru toți.

Să punem capăt nedreptății pretutindeni, promovând dreptatea în orice loc, inclusiv în pântecele femeilor.

***

Fie ca Dumnezeu, cu harul Său, să se milostivească de noi, de toți.

 

Citește aici mai multe mărturii despre criza de sarcină

 

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns