miracolul vieţii

DONEAZĂ! Bebelușa Evelina de la Cernăuți, salvată de la avort de credința părinților, are nevoie de ajutorul nostru pentru a trăi

Micuța Evelina din Ținutul Herța, regiunea Cernăuți, s-a născut acum 9 luni, dar spitalul nu l-a părăsit niciodată. Medicii ucraineni au tot repetat că șansele la viață sunt foarte mici. Născută în august 2018, fetița deja a noua lună se află în spital, după ce, născută cu gastroschizis (cu organe interne în exterior), a trecut prin mai multe operații dificile.

Părinții Evelinei sunt români din Ținutul Herța, regiunea Cernăuți. Aceștia au refuzat la avortul propus de medicii ucraineni, spunând că nu au dreptul moral și creștin să ucidă pruncul. Decizia nu a fost una ușoară, însă lupta de după nașterea micuței pentru supraviețuirea ei este una dintre cele mai grele și costisitoare.  Mama Evelinei, Olimpia Cobelia din satul Bairachi (Mogoșești), regiunea Cernăuți, susține că de la prea multe intervenții chirurgicale și „reacționarea cu întârziere” la problema apărută din partea personalului medical, a început un proces necrotic. După trei operații, medicii au lăsat-o pe Evelina fără intestinul subțire. După două septicemii grave, părinții auzeau din partea medicilor doar prognoze negative. Toți spuneau că fetița nu are nicio șansă….

Între timp, intestinul a crescut cu 10 cm, însă sănătatea micuței a fost tot timpul atacată de infecții, antibioticele devenind un lucru zilnic și obișnuit pentru ea. „Când a împlinit 7 luni, ni s-a spus că micuța va muri de infecție și că trebuie să mă împac cu acest lucru. Nu am mai putut rezista, am plâns cât am putut și l-am rugat pe soțul meu să găsim un tratament peste hotare, să găsim o șansă”, povestește mama micuței.

Părinții au fost ajutați de oameni cu inima mare și micuța Evelina a ajuns la Roma, tratamentul Evelinei continuând în spitalul Bambino Gesù Vatican. „Aici pentru prima dată am auzit de la medici că Evelina va trăi. Am ajuns aici într-o stare gravă. Medicii au stabilizat starea ei și continuă tratamentul. Ea se simte mai bine….”, susține doamna Olimpia.

Clinica din Italia a emis o factură de 36000 de euro, care ar acoperi cheltuielile legate de tratamentul Evelinei. Familia de români din Ucraina nu are acești bani. Oricine dorește să o ajute pe micuță este invitat să doneze. Viața Evelinei din Ținutul Herța poate fi salvată!

Ajutoarele bănești pot fi transferate direct pe contul spitalului, dar obligatoriu cu mențiunea pentru Evelina Kobelia (în engleză):

IBAN: IT 54 T030 6905 0201 0000 0063 876

SWIFT: BCITITMM700

Românii din Ucraina pot să doneze indirect (pe contul părinților) în grivne (UAH), cont: 5168 7573 6466 3262 – beneficiar Cobelea Olimpia, iar cei de peste hotare în euro, cont 5168 7453 2040 9946 – beneficiar Marian Cobelya.

Până în data de 6 mai, pe cont au ajuns circa 450 de euro. Evelina vrea să trăiască și are nevoie de ajutorul nostru. Să nu fim indiferenți!

Sursa: Agenția BucPress – www.bucpress.eu


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button