familiesindrom Down

Din dragoste pentru fiul său cu Sindromul Down, un tată și-a purtat copilul în brațe la un maraton

Imaginea emoționantă a unui participant la maratonul din New York care trece linia de sosire cu copilul său în brațe, a devenit subiect de interes în presa americană.

Elizabeth Griffin, un fotograf venit să-și surprindă prietena la linia de sosire, a surprins imaginea unui bărbat care alerga cu un copil în brațe.

Nu sunt sigură că mulți oameni l-au văzut, pentru că bebelușul a adormit foarte repede, dar nu am mai văzut așa ceva”.

Tatăl și-a sărutat copilul pe cap și a continuat să alerge”, a scris apoi Elizabeth pe un site se socializare încercând să-l identifice pe bărbat.

Este vorba de Robby Ketchell, un vechi maratonist. A participat la multe curse, dar aceasta a fost una specială.

Fiul acestuia, Wyatt, care are șapte luni, s-a născut cu Sindromul Down. În acest an Robby a vrut să alerge la maraton în onoarea copilului.

Am avut de parcurs un drum greu. Wyatt este cel mai bun, cel mai curajos copil pe care-l cunoaștem, iar a a alerga la maraton pentru el a fost extrem de important pentru familia noastră”, a povestit Marya Ketchell, mama copilului.

Wyatt s-a născut prematur și a avut nevoie de 67 de zile la terapie intensivă, iar în aprilie anul viitor va suferi o intervenție chirurgicală pe cord deschis.



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate