Am devenit pro-viaţă imediat ce am născut / Revista „Pentru viaţă” nr. 2, Primăvara 2014

am-devenit-pro-viata

de Brittany Rotz, Live Action News

În unele state, demersul încredințării spre adopție începe încă din timpul sarcinii. Aceasta îi scutește pe copii de periplul prin centrele de plasament, care uneori durează ani și îi lasă cu traume. De asemenea, scutește mamele care nu au posibilitatea de a crește copilul de stresul uriaș al incertitudinii cu privire la viitorul lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau australiană demonstrează eficiența acestei abordări, care ar aduce mari beneficii și copiilor români.

Cândva credeam că, dacă nu vrei să ai grijă de un copil, nu e necesar să o faci. Credeam că e în regulă să-ți ștergi cu buretele greșelile și să nu te mai gândești la ele. Se cheamă să fii pro-alegere. Alegerea femeii de a da viață sau nu. Cum nu se poate mai greșit. Eu sunt dovada vie a necesității de a fi pro-viață, nu pro-alegere. Schimbarea s-a petrecut când mi-am dat fiica spre adopție.

Pe 7 aprilie 2012, am descoperit că eram însărcinată în două luni. Nu am avut niciun fel de emoție când am văzut testul pozitiv de sarcină. Nu am fost nici șocată, nici rușinată. Eram una din multele tinere de 17 ani care rămân însărcinate.

Împreună cu iubitul meu, Michael, am încercat să găsesc o soluție. Da, ne-am gândit la avort. Dar aveam un sentiment pe care nu-l pot descrie și care m-a determinat să spun „nu” avortului. Știam că n-aș fi fost capabilă să trec prin așa ceva. Eu eram cea care a rămas însărcinată. Eu eram vinovată, nu copilul meu. Trebuia să-mi asum responsabilitatea pentru greșeala mea, iar a avorta acest miracol nu însemna să-mi asum responsabilitatea, ci însemna să scap, să aleg calea ușoară.

Așa că am mers împreună cu Michael la Newlife, o agenție care oferă posibilitatea adopției deschise între părinții naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a ajutat să ne hotărâm dacă dăm copilul spre adopție sau îl păstrăm.

Ea ne-a îndemnat să scriem pe o hârtie atât avantajele, cât și dezavantajele ambelor variante. Atunci ne-am dat seama că nu eram pregătiți să devenim părinți, că nu aveam nici timpul, nici banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim fiicei noastre viața pe care o merita, de aceea am ales să o dăm spre adopție.

Ne-am dorit o familie care nu poate avea copii din motive biologice, deoarece doream să împărtășim acea legătură specială prin care primul meu copil era și primul lor copil.

Timp de nouă luni, aș fi putut să mă răzgândesc și să decid să o păstrez, dar nu am făcut-o. Am ales familia la câteva zile după ce au trimis dosarul. Așa a fost să fie, fiica mea să fie încredințată unei familii iubitoare.

Familia adoptivă s-a simțit binecuvântată că i-am ales. Se vedea în ochii lor dorința de a avea un copil. Așteptau de trei ani șansa aceasta, iar eu am știut că ei erau cei care aș fi dorit să-mi crească copilul.

Faptul că am născut-o pe fiica mea, că i-am simțit căldura pe trupul meu și respirația pe pielea mea m-a făcut să-mi dea lacrimile. Nu îmi venea să cred că am putut să mă gândesc la avort. Mă simt onorată că i-am putut face acestei familii un cadou atât de minunat.

Adopția mi-a deschis ochii spre felul în care copiii îți schimbă viața în bine. Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin și este cel mai greu lucru pe care îl poți face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva ce nu poate avea este neprețuit. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult bine aduce asta în viața cuiva. Perspectiva asupra vieții ți se schimbă total.

După ce mi-am dat copilul spre adopție, am devenit pro-viață. Nu e drept să iei viața unui copil când ai ocazia de a da copilul unei familii care așteaptă cu nerăbdare să-i ofere toată dragostea sa. Am știut clar că am făcut alegerea corectă atunci când, fiind de față și eu, mama adoptivă și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe. A vărsat lacrimi de dragoste și fericire: acest lucru m-a marcat profund. Mama adoptivă mi-a dat brățara de la naștere a copilului, care să-mi amintească zilnic de fiica mea. Fiica mea are la rândul ei brățara mea, astfel încât să știe cine sunt și să avem o legătură.

Am devenit pro-viață imediat ce am dat naștere acestui miracol. Ava Elizabeth s-a născut la 5:39 dimineața, în ziua de 29 noiembrie 2012, și a fost pusă în brațele lui Kyle și Marie.

Copiii nenăscuți ar trebui să aibă șansa de a trăi și a experimenta viața. Eu sunt o dovadă vie a acestui lucru și sunt mândră să vă împărtășesc povestea mea.

Citește articolul integral în română aici
Foto: Dreamstime

 

, , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns