Despre viaţă şi libertatea autentică, în pastorala de Înviere a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

ips_teofan

Redăm câteva fragmente din Pastorala de Paşti a ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei:

† TEOFAN

Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiți frați preoți, Iubiți fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

Cu putere multă şi cu bucurie adâncă rostim în aceste zile: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Mai ales în noaptea plină de lumină a Sfintelor Paşti răsună, cu glas puternic, această sfântă bunăvestire că Hristos a înviat.

Cu ce putem asemăna această veste bună? Ce ne poate ajuta să înţelegem o firimitură din marea taină a Învierii lui Hristos? Să ne gândim la o ceată de robi care sunt eliberaţi! Să avem în minte un grup de întemniţaţi care dobândesc li-bertatea! Ce sentimente îi cuprind în momentul slobozirii? Cum simt ei prima clipă a libertăţii după care au suspinat ani de-a rândul? Starea pe care o trăiesc poate fi definită ca: viaţă, bucurie, lumină, nădejde.

Învierea lui Hristos cuprinde starea desăvârşită a vieţii depline, a bucuriei autentice, a luminii neapuse şi a nădejdii nezdruncinate. De ce aceasta? Pentru că prin Învierea lui Hristos omul este eliberat din cea mai aprigă robie: cea a păcatului şi a morţii. Prin Învierea lui Hristos, lanţurile sclaviei, în care era omul încătuşat, sunt zdrobite. Omul redevine liber şi nimic nu este mai de preţ decât libertatea.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Dumnezeu l-a creat pe om spre a fi o făptură liberă, aşa cum El Însuşi este. Omul a folosit însă în mod greşit libertatea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Consecinţa a fost pierderea libertăţii, căderea în robia păcatului şi gustarea urmării acestuia, moartea.

(…)

Din cele mărturisite de Domnul Hristos, de Sfinţii Apostoli și de Sfinţii Părinţi înţelegem faptul că starea de libertate izvorăşte din relaţia cu Dumnezeu. Din păcate, de-a lungul timpului, oamenii au căutat de multe ori libertatea în afara legăturii cu Dumnezeu. Aceasta deoarece pentru mulţi însăşi raportarea la Dumnezeu este considerată ca lipsire de libertate.

În contextul lumii de astăzi, ni se spune adesea că libertatea este dreptul omului de a face ceea ce doreşte, fără nici o îngrădire. Se vorbeşte astăzi despre libertatea de a face avort, adică de a ucide prunci nevinovaţi, libertatea de a săvârşi desfrânare, libertatea sau „dreptul” de a forma „familii” din persoane de acelaşi sex. Se insistă, de asemenea, asupra libertăţii de a recurge la eutanasie, de utilizare a drogurilor sau despre libertatea de a blasfemia şi de a batjocori simbolurile religioase. Se împlineşte, aşadar, ceea ce Sfântul Apostol Pavel îndemna să nu se întâmple: „Fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire” [8].

Libertatea de a sluji trupului, adică libertatea de a păcătui în diferite forme, se transformă, în cele din urmă, în cea mai nemiloasă robie. „Libertatea fără limite este omorârea libertăţii”, spunea un gânditor occidental [9]. Libertatea dispare atunci când omul, dând frâu liber voinţei sale de a face orice doreşte, săvârşeşte păcatul.

Din fiinţă liberă, omul devine rob în tirania patimilor. „Ceea ce te biruieşte, spune Sfântul Apostol Petru, aceea te şi stăpâneşte” [10].

Dumnezeu ne-a creat pentru a fi liberi, nerobiţi patimilor. Prin moartea şi Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea de a redobândi libertatea pe care am pierdut-o prin neascultare, necredinţă şi păcat.

Se cuvine, aşadar, să considerăm libertatea ca bunul cel mai de preţ pe care să nu-l pierdem, să nu-l vindem şi pentru care orice sacrificiu de a-l redobândi nu este prea mare. Cea mai bună cale pentru aceasta este, paradoxal, starea de rob al lui Dumnezeu. „Cine se face robul lui Dumnezeu a scăpat de orice robie” [11], mărturisea Părintele Dumitru Stăniloae.

A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că El a creat lumea, că El îi poartă de grijă şi că fără de El nu se poate împlini nimic bun, autentic şi adânc. A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a lupta împotriva ispitei celei mari din toate timpurile, aceea de a-ți cârmui viaţa în mod autonom, fără Dumnezeu. A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a înţelege că lumea nu începe şi nu se termină cu noi, înseamnă, în cele din urmă, a înţelege cuvântul Domnului Hristos: „Fără Mine nu puteţi face nimic” [12].

Puterea de a fi rob al lui Dumnezeu, adică de a fi liber cu adevărat, izvorăşte din taina Învierii lui Hristos, garanţia propriei noastre învieri şi libertăţi: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” [13]. Este vorba de învierea cea de obşte, dar şi de învierea sufletului din moartea păcatului, a necredinţei, a falselor credinţe.

(…)

Hristos a înviat!

Al vostru frate şi părinte întru Hristos,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Note bibliografice:

[8] Galateni 5, 13.
[9] Honoré de Balzac.
[10] 2 Petru 2, 19.
[11] Nota 81, în Filocalia, vol. 11, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura [5] Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990, p. 84.
[12] Ioan 15, 5.
[13] 1 Corinteni 15, 20.

 

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns