avort

Despre persoană și limite

persoana_si_limite_-_pro_vita_iasi

de pr. Radu Brânză, Doxologia

Săptămâna trecută, Iașul a fost martorul a două evenimente triste. În primul, o tânără însărcinată în 22 de săptămâni, cu toate că limita de efectuare a unui avort era cu mult depășită, dorea să scape de copilașul ce deja dădea în burtica ei puternice semne de viață. Cam în același timp, doi tineri din Bacău pierdeau un copilaș tot de 22 de săptămâni, pe care medicii de la spital încercau cu eroism să îl salveze. Din păcate, acesta nu a putut supraviețui, iar drama bieților părinți s-a amplificat atunci când nici măcar nu au putut să își ia spre înmormântare trupul copilașului pentru că, în conformitate cu legile în vigoare, acesta nu a putut fi declarat persoană.

Așadar, în primul caz avem un copil prea mare pentru a fi avortat, dar care, din câte se pare, totuși a fost ucis, iar în al doilea caz avem un copilaș care era prea mic pentru a fi considerat persoană. În mod normal, aceste două dramatice situații ar trebui să declanșeze o dezbatere lămuritoare a unui subiect care întârzie să fie clarificat: când anume devenim oameni, dacă avem voie să suprimăm o viață, cine ne dă acest drept, cine fixează limitele?…

Limitele sunt, în astfel de cazuri, arbitrare și ipocrite. Conform acestora, același copil poate fi ucis prin avort dacă are ghinionul să fie în Marea Britanie, unde limita de avort este de 22 de săptămâni, sau salvat, dacă are norocul să fie în Macedonia, unde limita de avort este de zece săptămâni. Dificil ar fi să fie în Israel, unde nu este nici o limită pentru avort, ci doar condiții: dacă femeia este sub 17 ani sau peste 40 de ani, dacă sarcina este rezultatul unei relații interzise de legile penale, a violului, a incestului, în afara căsătoriei (orice femeie necăsătorită, singură, divorțată sau văduvă are dreptul la avort, indiferent de vârsta fătului), dacă bietul copil are probleme fizice sau mentale sau dacă menținerea sarcinii produce risc de viață sau suferințe fizice sau mentale femeii.

Spunem avort, deși este crimă

A fixa astfel de limite înseamnă a ne juca cu existențele persoanelor și, poate mai grav, de a ne ascunde în spatele argumentelor propria ticăloșie. A fost acum câțiva ani o inițiativă de a introduce consilierea obligatorie înainte de orice avort. Atenție! Nu suprimarea legală a avortului, ci obligativitatea de a informa femeia asupra a ceea ce se întâmplă printr-un avort, obligativitate care de ani de zile funcționează în țări ca Germania sau Olanda, țări la care obișnuim să ne raportăm. Imediat, cu o furie devastatoare, potrivnicii acestei inițiative au spulberat-o, catalogând demersul drept încălcare a drepturilor femeii, întoarcere la ceaușism, feudalism ș.a. Din start vreau să spun că nici o inițiativă prohibitivă nu este binevenită. Viața noastră se bazează pe libertate. Numai că adevărata libertate este una responsabilă. Altfel, picăm în anarhie. Femeile care au murit în timpul comunismului din cauza prohibiției avortului au dreptul să li se ridice un mausoleu, dar numai alături de un alt mausoleu, al tuturor copiilor uciși prin avort. Altfel suntem ipocriți și nedrepți față de copiii care și ei au murit. Problema noastră este că fixăm limite, dar nu avem puterea să privim avortul în față. Cosmetizăm termenii, ne ascundem după cuvinte. Spunem avort, deși este crimă. Spunem produs de concepție deși este copil. Spunem întrerupere de sarcină deși este întrerupere a unei vieți.

Poziția Bisericii a fost și este dintotdeauna clară și fermă: orice copil este un minunat dar de la Dumnezeu, iar în pântecul femeii, din momentul conceperii, este o nouă persoană umană. Contestată de susținătorii avortului, această poziție a Bisericii se vrea trimisă la coșul istoriei, blamată, catalogată ca învechită, neadaptată la omul nou. Numai că blamata și învechita poziție a Bisericii este confirmată pe zi ce trece de explorările medicale care-i confirmă spusele: genetica demonstrează că în faza de dezvoltare numită a zigotului poate fi determinat sexul, culoarea părului sau a ochilor pruncului aflat în acest proces de dezvoltare. A considera omul în faza de dezvoltare zigotică mai puțin om e la fel de greșit ca a considera un copil de un an care încă nu poate merge singur mai puțin copil decât unul de cinci ani, care aleargă prin curte. Care drept îți dă voie să ucizi un copil aflat în fază embrionară? De ce nu îți permite același drept să iei viața unuia de 3 ani, în raport cu unul de 8 ani? Dacă avortul este o simplă procedură, dacă prin avort nu ucidem, de ce orice femeie care trece printr-o astfel de experiență rămâne traumatizată sufletește?… De ce vorbim de consiliere post-avort?

Sunt doar câteva gânduri pe care le lansez, ca o provocare. Știu că imediat voi fi pus la zid de o anume parte de cititori, catalogat ca un anacronic, un învechit, un ceaușist. Accept toate catalogările și invectivele ce îmi vor fi adresate, deși aș vrea să am puterea de a le transforma în flori și să le pun atât pe mormintele bietelor femei ucise de acel decret, dar și pe mormintele copilașilor uciși odată cu ele. Și aș mai dori ca undeva, cumva, aceste gânduri să ridice semne de întrebare și, de ce nu, să putem ajunge la o concluzie onestă.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *