opiniireproducere asistată

Despre finanțarea fertilizării in vitro de către Primăria Capitalei: probleme medicale și morale care ar trebui dezbătute

de Cătălin Sturza, Facebook

Zilele trecute Gabriela Vrânceanu-Firea a venit cu o propunere care a fost salutată de unii drept o soluție, fie și parțială, la prăbușirea demografică a Bucureștiului și a României. Primărița propune un ajutor de fertilizare in vitro (IVF) de 10.800 de lei, și un ajutor pentru ecografii și teste în primele două trimestre de sarcină de 2000 de lei. Premisele sunt acelea că îmbătrânirea populației cunoaște în România o creștere accelerată pe fondul prăbușirii natalității, iar aceasta va avea consecințe majore asupra disponibilității resurselor umane și, așadar, asupra dezvoltării socio-economice. Gabriela Firea vine și cu niște comparații, arătând că România e o țară codașă la fertilizările in vitro – „În România se efectuează anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puțin decât În Europa de Vest. Prin comparație, în Franța sunt peste 150 de centre de fertilizare în vitro, unde se realizează peste 40.000 de cicluri FIV pe an, iar în Grecia la o populație de 10 milioane de locuitori în 2012 au fost realizate 10.000 de cicluri de FIV.” De asemenea, Primăria Bucureștiului acordă un ajutor de 2.500 de lei pentru fiecare copil nou-născut.

Fără să fiu cârcotaș (și eu cred că iarna demografică e o problemă majoră pentru România), vreau să atrag atenția asupra unor probleme medicale și morale pe care le presupune IVF, foarte puțin discutate sau cunoscute la noi. În primul rând, ce înseamnă IFV? Este o procedură medicală menită să vină în ajutorul cuplurilor care nu pot avea copii pe căi naturale – în condițiile în care 1 din 6 cupluri ar fi, în societățile occidentale, infertile. Concret, un medic extrage ovulele unei femei și le amestecă cu lichid seminal într-o eprubetă. De obicei sunt generați între 8-15 embrioni în eprubetă – dar, pentru a mări șansele și a eficientiza costurile, în unele clinici sunt generați mai mulți. Din acești 8-50 de embrioni sunt implantați în uterul femeii maxim 3-4. Doctorii pot ști dacă un embrion e băiat sau fată sau dacă are sindromul Down sau alte boli ereditare. Așadar, unul din criteriile de selecție a embrionilor este de tip eugenic – sunt aleși doar embrionii sănătoși, de sexul dorit.

Rata de succes a tehnologiei este de doar 40% pentru femeile sub 35 de ani, ceea ce înseamnă că cei mai mulți embrioni implantați vor muri chiar dacă sunt considerați viabili și ajung în uter. Pentru copiii care supraviețuiesc, riscul apariției unor malformații congenitale și a retardului, dar și riscul de moarte la naștere și a nașterii premature este mai mare, în comparație cu copiii concepuți natural. De exemplu, în cazurile rare când toți cei 3-4 embrioni supraviețuiesc, unul dintre copii s-ar putea dezvolta mai puțin decât ceilalți, din cauza lipsei de spațiu din uter. Acestea sunt problemele medicale despre care vorbeam.
Acum, problemele morale. Ce se întâmplă cu embrionii ne-selectați? Unul din trei lucruri. 1) Sunt puși la păstrare într-un congelator; 2) Sunt trimiși în laboratoare unde sunt distruși pentru diverse experimente, cum ar fi cele legate de celulele STEM; 3) Sunt pur și simplu aruncați la gunoi. Mă întorc acum pentru o secundă la o declarație a doctorului Bernard Nathanson, unul dintre cei mai proeminenți militanți americani pro-avort la sfârșitul anilor ’60: “O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.”

Sarcina de care toată lumea fuge, în clinicile americane de fertilitate, este aceea de a arunca la gunoi embrionii nefolosiți, aflăm dintr-un articol din New York Times. Multe centre au o taxă anuală care variază de la câteva sute la câteva mii de dolari pentru păstrarea în frigidere a embrionilor. Dar mulți medici nu aruncă embrionii, chiar după ce clienții nu mai plătesc, chiar după ce „trec ani și ani”. Directorul unui laborator arată că trebuie să distrugă embrionii el însuși, deoarece angajații lui sunt scârbiți și nu vor să facă acest lucru. Și e greu să-i condamni – odată ce ai văzut cum un astfel de embrion se transformă într-un băiețel sau într-o fetiță, care devine mai târziu un adult, e clar că ceea ce distrugi nu e un blurb, o adunătură de celule haotice, ci este o ființă umană.

Conform unor estimări, 1 700 000 embrioni creați pentru IFV au fost deja aruncați doar în Marea Britanie, și doar 7% dintre cei 3 500 000 de embrioni creați începând cu anii ’90 au dus la o sarcină. 600.000 de embrioni sunt, în acest moment, uitați sau abandonați în diverse congelatoare, doar în Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți nu vor vedea lumina zilei niciodată. Sigur, embrionii ar putea să fie implantați mai târziu în uterul mamei – sau în cel al unei mame adoptive. În SUA se derulează campanii de adopție a unui astfel de embrion; misiuni de salvare care se soldează uneori cu happy end. Și simplu fapt că în rarele cazuri în care un cuplu adoptă un embrion congelat vedem cum, nouă luni mai târziu, se nasc un băiețel sau o fetiță sănătoasă ne arată ce sunt, în fapt, acești embrioni – ei sunt ființe umane la fel ca toate ființele umane. Însă soarta tuturor acești embrioni este în mâinile unor medici care au putere de viață și de moarte asupra lor – și care se joacă, cu ei, de-a Dumnezeu.

Există și o soluție morală? O posibilă soluție morală ar fi să generezi numărul exact al embrionilor pe care vrei să-i implantezi – unul sau doi. Ar fi etic și sigur, însă nu ar fi eficient din punctul de vedere al costurilor, din cauza ratei mici de succes al tehnologiei. După cum spuneam, chiar și cu 15-20 de embrioni generați rata de succes este de 40%, pentru femeile sub 35 de ani (peste 35 de ani aceasta scade considerabil). O altă soluție etică ar fi aceea de a încuraja cercetările medicale în direcția prevenirii cauzelor infertilității și a găsirii unor remedii pentru acestea care să nu implice IVF.

O altă soluție morală, poate singura soluție morală în adevăratul sens al cuvântului, ar fi aceea de a încuraja adopțiile – și de a schimba percepția publică cu privire la adopții, în special în cazul cuplurilor infertile. Speculez aici, dar sunt trei tentații foarte mari din cauza cărora nici măcar nu luăm în considerare această soluție ca fiind, realmente, o soluție. „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley se deschide cu un tur al unui Centru de Fertilizare și de Condiționare din Londra care seamănă foarte mult cu o linie de montaj pentru copiii umani. IFV – care în 1932, când a apărut romanul, ținea de domeniul SF – e parte a acestei linii de montaj. Una dintre tentații este aceea de a avea putere absolută asupra vieții și a morții; cea de-a doua este legată dar de distopia lui Huxley, văzută de unii în ziua de azi drept o utopie – aceea de a crea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, o rasă umană perfectă prin generalizarea folosirii IFV și la cuplurile fertile, generalizare care ar permite eliminarea tuturor acelor embrioni considerați neviabili, fizic sau intelectual. A treia e mult mai ancorată în cotidianul imediat – un astfel de ajutor financiar ar putea specula dezvoltarea și proliferarea clinicilor pentru fertilitate și în București, unde piața este subdezvoltată. Așadar, cele trei tentații sunt, cred eu, mai mari și mai atrăgătoare decât bunul-simț de a spune că adopțiile, și nu joaca de-a Dumnezeu ar putea să fie soluția morală pentru infertilitate.

Citește mai multe articole de Cătălin Sturza


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate