criza de sarcinămiracolul vieţii

Deși fiul lor urma să se nască fără mâini, părinții au refuzat avortul

timmybannon

de Kristi Burton Brown, LifeSiteNews.com, 1 septembrie 2014

La fel ca multe cupluri tinere, Richard și Linda Bannon au dorit să aibă o familie a lor. Dar Linda, cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei ei, s-a născut cu sindromul Holt-Oram . Acest sindrom este „caracterizat prin anomalii scheletice ale mâinilor și brațelor (membrelor superioare), precum și prin probleme cardiologice”. Pentru Linda aceasta a însemnat să se nască fără brațe.

Sindromul Holt-Oram poate fi transmis la copil, chiar dacă numai unul dintre părinți este afectat. Prin imagini cu ultrasunete, familia Bannon a constatat că fiul lor nenăscut suferă, de asemenea, de acest sindrom, micul Timmy urmând să se nască și el fără brațe.

În ciuda handicapului ei, Linda spune că lipsa ei de brațe nu i-a afectat aproape deloc viața. Ea a fost binecuvântată să crească într-o familie în care părinții o tratau la fel ca și pe frații ei și, de asemenea, curând după vârsta de 20 de ani, l-a întâlnit și s-a căsătorit cu soțul ei Richard – un om care o iubește cu adevărat și căruia îi pasă de ea.

Linda ne mărturisește că i-a fost sugerat avortul și a replicat:

„Nici nu se pune problema. Vrem o familie. Vrem să avem un copil.”

Poate că a fost ciudat pentru Linda să audă cum un doctor îi sugerează să-și omoare băiețelul, care era la fel ca ea. Linda duce o viață fericită și împlinită și știe din proprie experiență că lipsa de brațe nu împiedica o persoană să fie iubită și să aibă o viață minunată.
Uneori, cei cu dizabilități au o imagine mai clară asupra lucrurilor decât restul societății. Aceasta se adeverește în cazul Lindei Bannon. Ea (și soțul ei) au înțeles valoarea micului Timmy cu mult timp înainte de nașterea lui.

Soții Bannon și-au dorit un copil și nu s-au așteptat la un “copil perfect”, 100% perfect, așa cum o cere societatea. Ei s-au așteptat în schimb că acest copil să fie iubit, indiferent de dizabilitățile sale.

Și Linda și Richard au continuat să spună „da” vieții, indiferent de dificultățile care au apărut.

Micul Timmy a suferit intervenții chirurgicale pe cord la vârsta de opt zile și a rămas în spital timp de două luni. Dar, precum prezentatorul videoclipului de mai jos afirmă:

„În ciuda debutului dificil în viață, Timmy, ca și mama lui, nu permite ca acest handicap să-i afecteze viața.”

Timmy spune:

„Sunt la fel ca ceilalți copii. Exact la fel. Și voi fi la fel ca ei toată viața mea.”

Deși este clar că Timmy va experimenta situații grele și încercări pe parcursul vieții sale, ceea ce contează este că el este în viață. Mama lui își face griji dacă el va avea vreodată o familie, însă mulți, mulți părinți se confruntă cu această neliniște pentru copiii lor „normali”. Multe persoane cu handicap sau nu, au nevoie de cineva care să le poarte de grijă. Timmy nu este așadar chiar atât de diferit.

Datorită alegerii pe care părinții săi au făcut-o, Timmy Bannon are posibilitatea de a experimenta binele și răul în viață. El poate să înoate, să meargă la școală, și – chiar dacă nu poate face nici măcar un singur lucru „normal” – el este aici pentru a cunoaște dragostea a doi părinți care au ales viața pentru el, în ciuda opiniei oricărui medic.

mum and son born without arms
foto: http://www.parentdish.co.uk
mum and son born without arms
foto: http://www.parentdish.co.uk

Traducere: Elena Jurca

********************************************************************************************************

De la lansarea lui acum un an și până în prezent, stiripentruviata.ro a publicat mai mult de 1.200 de articole.
Deși comunicarea pe internet este ieftină, realizarea unor materiale de calitate nu este ieftină. O parte din articolele noastre sunt traduse de voluntari, cărora le mulțumim si pe aceasta cale, dar avem și multe interviuri și reportaje realizate de echipa noastră, atât în limba română cât și în engleză.
Pentru a ne putea continua activitatea avem nevoie de ajutor financiar.
Considerați că materialele de pe stiripentruviata.ro pot sprijini salvarea a măcar unei căsnicii de la divorț, pot sprijini întemeierea măcar a unei familii funcționale, pot sprijini creșterea și educarea măcar a unui copil, pot salva viața măcar a unui copil nenăscut, pot salva viața unui copil cu sinfrom Down pe care mama lui vrea să îl avorteze, pot aduce măcar unui copil orfan o familie adoptivă? Dacă da, vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru.
Între 26 noiembrie și 6 decembrie se desfășoară Campania de iarnă 2014 de finanțare a stiripentruviata.ro.
Donațiile se pot face în conturile:
Asociația Pro Valori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246- EUR

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button