familie

Dep. Matei Dobrovie (USR Popular): „Dacă vrem ca România să fie stat de drept, nu se pot interzice anumite referendumuri doar pentru că nu suntem de acord cu ce solicită ele”


Luni, 14 august 2017, a fost anunțată poziționarea USR referitor la referendumul pentru căsătorie: USR nu susține referendumul propus de Coaliția pentru Familie, care vrea să se supună votului popular inițiativa de a clarifica în Constituție definiția căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Astfel, USR nu a decis să susțină public o anumită definiție a căsătoriei sau alta, ci să susțină că poporul nu ar trebui să voteze în această chestiune – atitudine similară unor platforme de extremă stângă. Acestea echivalează democrația directă cu fascismul doar pentru că în mod inevitabil majoritatea va decide altfel decât ar cere-o interesele unei minorități sau alteia. Deputatul Matei Dobrovie a fost singurul dintre membrii conservatori / „populari” ai USR care a publicat o reacție față de acest rezultat. Ce vor face acum „popularii”? Vor accepta să meargă mai departe sub umbrela USR sau se vor rupe de partid? Poate vor alege prima variantă, cea mai comodă, pentru că deocamdată nicio altă voce „populară” nu mai ia atitudine în legătură cu acest subiect. Citiți mai jos reacția publicată de deputatul Matei Dobrovie în aceeași zi în care USR și-a anunțat oficial poziționarea referitoare la referendumul pentru căsătorie.


Eu personal am militat pentru nepoziționare la referendumul intern USR, în speranța că Nicușor Dan se va întoarce în USR. Este un moment trist în care cel fără de care noi toți nu eram aici rămâne în afara partidului.

Majoritatea membrilor Platformei USR Popular consideră că poziționarea împotriva unui referendum și a modificării Constituției declanșate de o inițiativă cetățenească sunt contrare democrației. Democrația este puterea poporului care-și exercită suveranitatea prin diverse instrumente definite de Constituție și de legi. Unul dintre aceste instrumente este referendumul.

Dacă vrem ca România să fie stat de drept, nu se pot interzice anumite referendumuri doar pentru că nu suntem de acord cu ce solicită ele. Nu politicienii au lansat inițiativa cetățenească, ci poporul și el trebuie să decidă. În plus, Inițiativa îndeplinește, și depășește, cerințele articolului 150 din Constituția României, referitor la numărul total de semnături și dispersia lor teritorială. Paradoxal suntem de acord cu referendumurile interne, dar nu cu cele externe. Adică oamenii din USR au dreptul la ele, dar populația României nu are dreptul să-și spună părerea.

USR avea posibilitatea și potențialul de a fi un partid de centru, care transcende vechiul clivaj stânga-dreapta și atrage votanți din ambele părți ale eșicherului politic. Pentru a fi un partid mare, trebuia să rămânem o Uniune, în care coexistă mai multe curente de gândire. Acestea trebuie să se respecte și să colaboreze pe lucrurile care ne-au adus împreună.

Membrii USR Popular creștin-democrat au considerat că singura soluție pentru a depăși actualul blocaj și a menține partidul unit, permițând tuturor curentelor de gândire să se exprime, era nepoziționarea.

USR Popular susține valorile creștin-democrate, pe baza cărora s-a format Uniunea Europeană, sub influența părinților fondatori, Jean Monnet, Robert Schuman și Alcide De Gasperi.

În final, repet că a fi de centru-dreapta, creștin-democrat, nu este în contradicție cu a fi pro-european, adept al statului de drept și democrației liberale. Europa Unită a fost construită tocmai de oameni cu aceste valori.

 


DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button