adopţie

Decizia de interdicție a părăsirii țării pentru Sorina s-a amânat din cauză că „americanii” cer restituirea cheltuielilor de zeci de mii de euro

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a decis joi, amânarea deciziei în cazul Sorinei. La cererea Procurorului General, instanța trebuia să dea o decizie de interzicere a părăsirii teritoriului României de către Sorina, fetița adoptată cu forța, prin complicitatea autorităților, de către un cuplu de români din New York, familia Săcărin. 

Magistrații trebuiau să decidă dacă fetița poate fi scoasă din țară.  

Victor Dumitrica, avocatul fostei asistente maternale din Baia de Aramă Mehedinți, a declarat, pentru Mediafax, că familia Săcărin (adoptatorii din America) a depus înainte de începerea ședinței o cerere reconvențională, solicitând să fie despăgubită pentru perioada cât stă în țară, pentru că nu își poate lua salariile.

„Cer să li se restituie toate cheltuielile pe care le au acum. Este vorba de zeci de mii de euro. Instanța a cerut însă ca această cerere să fie timbrată și însoțită de înscrisuri doveditoare. Din acest motiv ședința s-a amânat pe 3 iulie. Este o decizie care o afectează direct pe Sorina. Îi prelungește practic starea de incertitudine”, a spus Victor Dumitrica.

Click aici pentru imaginile șocante cu răpirea Sorinei care au fost difuzate la Observator.tv!

Jurnalista Roxana Stoian, Pandurul: „USR – PLUS, tăcere asurzitoare pe cazul Sorina”

Un paradox: familia Săcărin a obținut adopția Sorinei ca cetățeni români, dar se comportă față de România ca cetățeni SUA!

După logica Curții de Apel Craiova, toți copiii orfani din România ar trebui trimiși în SUA

Bunul simț răzbate în sfârșit într-un act oficial al cazului Sorina: Cererea e anulare a adopției internaționale făcută de Procurorul General

Procurorul General cere interdicție la părăsirea țării pentru Sorina și desființarea sentinței de încuviințare a adopției internaționale. Procuroarea Pițurcă, anchetată de SIIJ

Sorina Matei, APEL: Sorina să nu fie scoasă din România până nu sunt lămurite toate controversele

Minunata familie nouă a Sorinei și proștii de noi

Jurnalista Sorina Matei blocată pe Facebook pentru că a scris despre cazul Sorinei din perspectiva traficului de organe

În 2015, DGASPC Dolj, care s-a implicat ieri în răpirea Sorinei, a mai scos din familie o fată care s-a sinucis apoi de depresie

Danileț a mințit apărând-o pe procuroarea Maria Pițurcă. Dana Gîrbovan: „Ridicați-vă în apărarea celor slabi, așa vă apărați propria libertate”

Moise Guran desființează justiția care nu apără interesul superior al Sorinei: „Legea română pune interesele minorului chiar mai presus de o sentință definitivă”

Cristina Liberis: „Dacă doar managerul de caz decide începerea procedurii de adopție, cum este posibil ca DGASPC să externalizeze acest serviciu către un ONG?”

Ce rol are Ambasada SUA în cazul Sorina? În ce bază legală au acționat adoptatorii ca să îi facă pașaport înainte de preluarea ei?

Mai multe informații despre cazul Sorinei găsiți aici.




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close