familiereligie

De ziua lui Mihai Smicală, PS Macarie cheamă românii să fie solidari financiar cu mama acestuia

de Redacția Stiripentruviata.ro

„Astăzi, când Johan-Mihail Smicală împlinește 14 ani, vă chem să îi fim alături Cameliei Smicală, medicul român din Finlanda despărțită de copiii săi”, a transmis PS Macarie pe site-ul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

„V-am îndemnat de nenumărate ori să ne rugăm împreună pentru doamna Smicală și copiii ei, Johan-Mihail și Maria-Alexandra și am încercat, după putință, prin diferite acțiuni caritabile, să o ajutăm să depășească situația precară în care se află”, precizează episcopul.

„La starea de epuizare fizică și sufletească a doamnei Smicală, pricinuite de interdicția de a-și recupera copilașii, se adaugă și greutățile financiare survenite în urma costurilor ridicate legate de consultanța juridică, venitul redus din timpul concediului de boală și așa mai departe. De aceea vă chem încă odată să îi fim solidari financiar în aceste clipe grele și ajutându-o economic”, a mai scris PS Macarie în apelul la acțiune de pe site-ul episcopiei, care a fost distribuit și în mediile de socializare online.

Cei care doresc să doneze, o pot face prin:

contul de Paypal: https://www.paypal.me/cameliasmicala
Platforma GoFundMe: https://www.gofundme.com/f/support-camelia-smicala-to-bring-back-her-children
contul Revolut: Mihaela Camelia Jalaskoski                   
GB09REVO00997036608781                   
REVOGB21 (BIC)

În căutarea copiilor Smicală, poliția anchetează mama bazându-se pe teoria aberantă a unui psihiatru pro-pedofilie

Citește mai multe despre Cazul copiilor Cameliei Smicală


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button