De ce toată lumea ştie ce fel de sarcină are Ducesa de Cambridge?

Pe 3 decembrie 2012, Kate Middleton, Ducesa de Cambridege, soția Prințului William, a fost internată la spitalul King Edward VII pentru „hyperemesis gravidarum” – grețurile de dimineață pe care multe femei le au mai ales în primul trimestru de sarcină şi toată lumea a știut că prințesa este însărcinată cu un copil care nu are încă vârsta de trei luni.


Nu se știe încă dacă este un băiat sau o fetiță, dar i se recunoaște deja poziția de al treilea în ordinea moștenirii tronului Angliei, după Prințul Charles, bunicul său, și Prințul William, tatăl său. Dacă este vorba despre gemeni (în acest caz, de obicei grețurile de dimineață ale mamei sunt mai puternice), primului născut îi va reveni acest loc, indiferent dacă este băiat ori fată. Întreaga familie regală, David Cameron, Primul Ministru al Angliei, Barack Obama, Președintele Statelor Unite, Julia Gillard, Primul Ministru al Australiei, John Key, Primul Ministru al Noii Zeelande, John Baird, Ministrul de Eterne al Canadei, politicieni, RAF, Universitatea St. Andrew unde părinții s-au cunoscut, jurnaliști, fel de fel de instituții, prieteni, cunoscuți și necunoscuți și-au manifestat bucuria la auzul veștii că Ducesa Kate Middleton este însărcinată ”cu primul copil al familiei”. 

În lipsa unei ecografii care să-l arate pe micuț, canalele media au prezentat modele 3D ale posibilei înfățișări a copilului, ca băiat sau ca fată, pe baza trăsăturilor părinților. E firesc ca oricine să se aștepte ca un copil să semene părinților săi. 

La casele de pariuri, numele care au obținut cele mai mari scoruri sunt Elisabeth, Diana şi Charles.


Probabil că toată lumea ar fi scandalizată dacă cineva ar spune că în pântecele Ducesei Kate Middleton se află un produs de concepție, un ghem de celule, un țesut al trupului ei. În mod firesc, nici un canal media nu a spus că un zigot este al treilea în lista moștenirii tronului Angliei.


În cazul copilului perechii princiare engleze până și un sait de can-can, Gawker, a făcut o excepțiede la politica sa de a nu numi „copil” ceea ce ei preferă să denumească prin „zigot” sau orice alt termen care să nu sugereze că avortul este ceva ce se referă la un copil.


Deși grețurile de dimineață, semn al sarcinii, în acest caz au fost asociate cu existența unui copil, în milioane de alte cazuri, ele, ori alte manifestări conexe sarcinii, nu sunt asociate cu existența unui copil. Prin urmare, milioane de copii cam de aceeași vârstă cu cel mai tânăr copil al familiei regale britanice nu au nici măcar dreptul să fie numiți „copii” ori să fie considerați ființe umane. 

Barack Obama, Președintele Statelor Unite, consideră copilul nenăscut ca fiind doar „o potențială viață umană”; Canada consideră că doar după ce copilul este expulzat din pântecele mamei și este sănătos este o ființă umană; iar Planned Parenthood și organizațiile care fac presiuni asupra Irlandei să anuleze legile care protejează viața copiilor din momentul concepției consideră că, atâta vreme cât este în corpul mamei, copilul nu are nici măcar un corp al lui, ci este doar un produs de concepție, un ghem de celule, o bucată de țesut din trupul mamei. Aceasta se întâmplă  dintr-o ignoranță totală a științei, a realității și a bunului simț care fac evident faptul că  acel copil are alt ADN și alte amprente papilare, oculare etc. decât mama, poate avea alt sex, altă grupă de sânge, că el are inimă, creier, ochi rinichi și, în general, un trup asemenea mamei sale, dacă este fată, ori asemenea tatălui său, dacă este băiat. Pentru că toată lumea știe că, din momentul concepției, în pântecele mamei se află un om, în prima parte a vieții sale.


Și atunci, cum ne putem minți pe noi înșine că avortul nu ucide un om și stăm indiferenți la luarea vieții a sute de mii de copii români și a milioane de copii în întreaga lume în fiecare an?

, , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns