familie

„DE CE SUSȚIN REFERENDUMUL”. Horia Ciurtin, expert în legislație internațională: „Nu vizează ce fac oamenii în dormitor, ci ce fac oamenii în spațiul public al primăriei”

În mai 2017, după aprobarea de către Camera Deputaților a inițiativei cetățenești de organizare a referendumului pentru căsătorie, Horia Ciurtin, expert în legislație internațională și autor al cărții Tentația politicului. Reflecții conservatoare după sfârșitul istoriei, apărută la editura Eikon în 2015, a scris pe Facebook următoarele precizări, foarte utile pentru cei care vor să-și apere punctul de vedere pro-referendum în dezbaterea care devine tot mai febrilă:

Horia Ciurtin
May 12

Inițiativa de modificare a Constituției nu vizează ce fac oamenii în dormitor, ci ce fac oamenii la primărie.

Și ce considerăm noi toți – cetățeni care putem (de)legitima democratic o practică socio-juridică prin consensul nostru – că ar trebui să se petreacă în spațiul public al primăriei.

Faraonelu Inspirelu Aș vrea să înțeleg ceva: în ce categorie a firescului intră o decizie care scoate în afara legii – nu explicit – mai mulți oameni, sau mai multe situații de viață, dacă vrei? Și această decizie e luată de niște cetățeni care cred ei că știu cum e mai bine pentru ceilalți. Cam cât de sinistră e treaba asta

May 12 at 9:51 am

Horia Ciurtin Dar nu se scoate nimic în afara legii. Doar că nu se introduce în interiorul legii o situație juridică nouă (i.e. căsătoria între persoane de același sex). Toate deciziile politice sunt luate de niște cetățeni care decid – în numele lor – asupra întregii colectivități.

May 12 at 9:55 am · Edited

 


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *