De ce prinţul William și Kate sunt îndemnați să nu aibă un al treilea copil?

O organizație a copiilor din San Francisco, „Having Kids”, a trimis o scrisoare deschisă cuplului regal William și Kate, îndemnându-i să nu mai dea naştere unui alt copil. Asociaţia, care promovează familiile cu puţini copii, a postat scrisoarea pe site-ul lor oficial, cerându-le, „cu respect”, ducelui și ducesei de Cambridge „să renunțe la un al treilea copil.”

Scrisoarea, semnată de președintele companiei Carter Dillard și directorul executiv Anne Green, a subliniat influența pe care o au prinţul William și Kate ca figuri publice și puterea care trebuie să o „aibă o familie durabilă cu puţini copii”. Scrisoarea invocă motive de mediu, cum ar fi schimbările climatice, egalitatea economică și distribuția resurselor.

„Cu siguranţă, știm că prințul George și prințesa Charlotte au o viață minunată, protejată de lipsurile sărăciei și de amenințarea degradării mediului. Ei primesc îngrijire și atenție corespunzătoare, precum și cea mai bună educație posibilă, dar nu se poate spune la fel despre fiecare copil al viitorului.”

Scrisoarea încheie prin explicarea modelului de planificare familială „Fair Start”: „În loc să aibă un al treilea sau mai mulți copii, familiile iau în considerare abandonarea unui viitor copil și preferă să investească resursele substanțiale astfel salvate pentru a ajuta o altă familie să aibă un început bun în viață pentru copilul lor. Ideea este simplă: planificarea familială ar trebui să fie centrată pe copil, iar modelul «Fair Start»  este o mișcare benefică pentru a asigura tuturor copiilor oportunități egale în viață, într-un mediu sănătos, sigur și mai ecologic.”

Prinţul William și prinţesa Kate, fiecare în vârstă de 35 de ani, nu au răspuns la scrisoarea deschisă, trimisă la scurt timp după ce ducesa a declarat că e timpul să aibă un alt copil. Cei doi părinţi curajoşi au fost într-un turneu regal în Polonia și Germania, la sfârşitul lunii iulie, când au primit o mică jucărie pentru liniştirea bebelușilor și a sugarilor. Kate, mama lui George (4 ani) şi a Charlottei (2 ani), s-a întors la soțul ei şi a spus râzând: „Trebuie să avem mai mulți copii”.

Creşterea populaţiei şi încălzirea globală

De curând, cercetătorii de la Universitatea din Lund (Suedia) și de la Universitatea „British Columbia” (Canada) au publicat un articol în care vorbesc despre acțiunile de mare impact pe care indivizii le pot lua pentru reducerea emisiilor de carbon și pentru combaterea schimbărilor climatice. S-a constatat că familiile cu mai puţini copii au o influenţă benefică, scăzută, în privinţa încălzirii globale. Concluziile acestei cercetări sunt în concordanţă cu un alt raport recent care identifică paşii pentru gestionarea creșterii populației ca fiind una dintre cele mai eficiente măsuri disponibile pentru reducerea emisiilor globale.

În fiecare an, țări precum Statele Unite și Australia produc 16 tone de CO2/persoană. Pentru a evitarea încălzirii globale accentuate, se recomandă ca emisiile de carbon să scadă la două tone/persoană până în anul 2050.

 

No comments yet.

Lasă un răspuns