viaţa de familie

De ce ne enervăm atât de ușor în familie?

de Ecaterina Burnistrova

Aş vrea să discutăm despre felul în care influenţează caracterul nostru emoţional viaţa în oraşele mari, care este supusă ritmurilor citadine contemporane.

Ne pierdem mai des autocontrolul atunci când obosim sau când ne grăbim undeva. De regulă, numai flegmaticii nu se mânie atunci când sunt obosiţi şi suprasolicitaţi, ci, dimpotrivă, se inhibă, devenind şi mai lenţi. Această regulă este deplin valabilă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Există şi norocoşi asupra cărora graba şi oboseala n-au nici o influenţă. Este vorba de oamenii foarte rezistenţi la stres, care au făcut „şcoală bună” în familiile unde au crescut.

Potrivit unor numeroase studii efectuate în ultima vreme, sistemul nervos al locuitorilor oraşelor mari este zdruncinat în mult mai mare măsură decât la cei care trăiesc în oraşe mici şi la ţară. Acest fenomen este determinat de o mulţime de factori negativi. Voi enumera doar câţiva dintre ei:

– extrema densitate a populaţiei şi continuele intruziuni în „zona” noastră personală legate de aceasta;

– graba şi agresivitatea nemotivată a celor din jur;

– distanţele semnificative ce trebuie parcurse de câteva ori pe zi;

– excesul de impresii vizuale;

– supraabundenţa maşinilor şi, în consecinţă, atmosfera nesănătoasă, sufocantă;

– nivelul inadmisibil de zgomot;

– fondul electromagnetic de intensitate crescută;

– iluminarea nocturnă intensă a străzilor, reclama fotodinamică agasantă, care nu îl lasă pe om să adoarmă.

În pofida tuturor celor enumerate mai sus, vreau să menţionez şi avantajele oraşelor mari:

– e mai uşor de găsit un loc de muncă potrivit;

– intensitatea vieţii culturale;

– posibilitatea de a le oferi copiilor studii de calitate mai bună;

– cercul larg de comunicare;

– asistenţa medicală de calitate.

Oricum, şi aceşti factori favorabili pot fi stresanţi, chiar dacă acest lucru nu este evident pentru toată lumea. Eu sunt profund convinsă că viaţa citadină, saturată de evenimente şi de impresii vii şi supusă ritmurilor care ne sunt impuse, ne face mult mai iritabili.

În ultimele două şi chiar trei sute de ani, posibilităţile psihoemoţionale ale omului nu s-au lărgit deloc, în timp ce viaţa s-a schimbat radical. Să ne gândim: câte feţe necunoscute vedea zilnic ţăranul secolelor al XVIII-lea sau al XIX-lea? Nici una! În jur – numai ai săi: vecinii, copiii şi nepoţii acestora. Cu necunoscuţi strămoşii noştri se întâlneau doar o dată pe an: la iarmarocul judeţean de toamnă. Nici gama distracţiilor nu era prea bogată: şezători în serile de iarnă, petrecerile de sărbători… Cititul era accesibil numai câtorva „cărturari”.

Acum însă, mulţi dintre noi petrec câte două ore pe zi în metroul plin până la refuz, sufocant, ducându-se la muncă şi apoi întorcându-se acasă. Oamenii sunt obosiţi, iritaţi, şi fiecare e cu grijile sale: unul s-a certat aseară cu soţia şi acum derulează iarăşi în minte discuţia cea neplăcută, căutând argumente noi, altul e iarăşi nedormit şi îl chinuie durerea de cap, un al treilea presimte o discuţie apăsătoare cu şeful. Cineva v-a tras fără să vrea, dar dureros, un cot sub coaste, pe altul, dimpotrivă, l-aţi călcat pe picior voi…

Încărcătura energetică negativă umple atmosfera şi se abate asupra noastră din toate părţile – această încărcătură o şi aducem în familiile noastre; […]

Necesitatea de a ajunge la timp întotdeauna şi peste tot devine cauză a multor stresuri. Părinţii încep să trăiască după program de „tren accelerat”, silindu-i şi pe copii să facă acelaşi lucru. Năzuind să facem totul deodată, nu ne dăm nici nouă înşine, nici copiilor posibilitatea de a fi o vreme singuri cu sine, de a ne/se detaşa de agitaţie şi de a ne juca, de a citi o carte, de a ne relaxa. […]

Particularităţi caracteristice ale vieţii contemporane din oraşele mari au devenit supraplanificarea, suprastimularea şisuprasolicitarea. Ne apare mereu senzaţia că nu reuşim să ducem nimic la bun sfârşit: nu am terminat de călcat, nu am terminat de gătit, nu am terminat de citit, nu am terminat de gândit… Răspuns la disconfortul sufletesc devine mânia. […]

Încă o problemă a ultimelor decenii este considerabila polarizare materială a societăţii, din cauza căreia multe legături de prietenie au slăbit sau chiar s-au rupt. Pe deasupra, tinerii părinţi ies adeseori din cercul lor obişnuit de comunicare în urma unor cauze absolut fireşti: pur şi simplu viaţa lor s-a schimbat în mod radical. Cât de rapid va apărea un înlocuitor valabil al ataşamentelor anterioare este, în mare măsură, o chestiune de şansă. Unii îşi găsesc o astfel de consolare în comunitatea parohială, alţii – -într-un club de părinţi, alţii – în relaţiile cu vecine care au născut cam în acelaşi timp: de regulă însă, cercul de comunicare se restrânge în mod semnificativ.

Un ajutor de nepreţuit în lupta cu epuizarea nervoasă poate fi dat de sprijinul şi de bunăvoinţa rudelor apropiate: totuşi, tot mai puţini bunici contemporani sunt gata să îşi dedice cu abnegaţie restul vieţii ajutorării copiilor în educarea nepoţilor. Şi problema nu e că însetează să meargă la serviciu „cât îi mai ţin picioarele”: pur şi simplu viaţa însăşi şi situaţia economică din ţară îi împing cu insistenţă să facă asta.

Sursă: Ecaterina Burnistrova, Enervarea, Editura Sophia, 2017

 

 


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button