avort

De ce mi-am pierdut încrederea în mișcarea pentru dreptul la alegere al femeii

de Jennifer Fulwiler


1 noiembrie 2012 (NCRegister) – Stăteam așezată într-un fotoliu din dormitor când a sunat telefonul. Era o prietenă de-a mea, Sara, care plângea în hohote atât de rău încât cu greu mi-am dat seama cine era.

Într-un sfârșit s-a adunat un pic, cât să putem vorbi. Cu o voce obosită, de parcă ar fi îmbătrânit cu 100 de ani în răstimpul în care nu ne mai văzusem, mi-a zis: „Sunt însărcinată”.
Inima mi-a stat în loc pentru ea. Eu eram atunci cu totul adepta dreptului femeilor de a alege și nu găseam tulburătoare ideea unui avort, dar prietena mea nu era de aceeași părere. Îmi spusese de nenumărate ori că respectă dreptul celorlalte femei de a alege să facă un avort, dar că ea nu ar putea face niciodată așa ceva. Și mai știam și că nu era încântată de tipul cu care se vedea, un tânăr pe nume Rob. Era chipeș și carismatic, dar avea probleme serioase cu băutura și nu o respecta așa cum ar fi meritat.
Am ascultat-o în timp ce-mi explica printre lacrimi cât de distrusă ar fi devenit viața ei dacă ar fi păstrat copilul, mai ales al lui Rob. Recent se hotărâse să se despartă de el – iar acum gândul că ar putea fi legată de el pe viață și fără cale de ieșire îi producea rău fizic. În afara de asta mai era și faptul că un copil i-ar distruge traseul profesional, ea fiind în facultate, … apoi că nu voia să fie mamă acum, iar dacă s-ar fi întors de la școală acasă la ai ei însărcinată, părinții cu siguranță n-ar mai vrea să aibă de-a face cu ea. Mi-a zis: „Să rămân gravidă era cel mai mare coșmar al meu, și de aceea am apelat la contracepție”. Ceva n-a mers cum ar fi trebuit și contracepția a rămas fără efect.
Am încercat să deturnez discuția către o direcție mai constructivă, utilizând cuvântul care trebuia să le facă pe femeile generației noastre să se simtă atât de stăpâne pe situație: „Hai să vorbim despre opțiunile tale”, i-am sugerat.
Opțiuni?” A izbucnit într-un hohot amar de râs: „Eu n-am nicio altă opțiune.”
Sara s-a dus la o clinică de avorturi unde cei de acolo „i-au rezolvat” problema. N-am mai vorbit niciodată despre asta de atunci, s-a distanțat de mine și de mulți dintre prietenii ei în lunile care au urmat până ce legătura s-a răcit de tot.
Încă mă mai gândesc la Sara din când în când, mai ales când dau peste articole de genul celui care face valuri acum pe site-ul www.patheos.com, în care Libby Anne scrie despre motivele pentru care și-a pierdut încrederea în mișcarea pro-viață. Povestea ei îmi reamintește de propria mea poveste. Deși convertirea mea a luat-o în sens invers decât a ei, ambele schimbări de percepție au gravitat în jurul problematicii contracepției, a calității de ființă umană a fătului și a răspunsului la întrebarea legată de ce le face pe femei cu adevărat libere. M-am tot gândit la asta de când i-am citit articolul și am hotărât să-mi fac cunoscută și eu povestea.
Cui îi este frică de informare?
Primul semnal de alarmă că ceva este în neregulă cu mișcarea pentru dreptul la alegere al femeii s-a declanșat când am observat că exista o mare frică de informare. După un an sau doi de la incidentul cu Sara, o altă prietenă a intrat în criză când a aflat că este gravidă (tot datorită metodelor contraceptive care dăduseră greș) și se lupta între a face sau nu avort. M-a rugat să caut niște informații legate de stadiul de dezvoltare a copilului ei până la acel moment și m-am documentat on-line.
Am găsit niște imagini și descrieri ale dezvoltării fetusului și am fost uluită de cât de puține știam. În tot răstimpul petrecut vorbind despre dreptul femeilor la avort, nu m-am sinchisit să aflu detalii despre ce se întâmplă cu adevărat în uterul unei femei când este însărcinată și nimeni nu m-a încurajat în direcția asta. Nu auzisem niciodată că fetușii au membre și papile gustative la 8 săptămâni sau că începeau exercițiile de respirație la 11 săptămâni. Am luat o pauză și m-am gândit la asta pentru mult timp.
Asta nu m-a făcut să-mi schimb poziția de adeptă a dreptului femeilor la alegere, dar pentru prima oară puteam înțelege de ce unele persoane nu se simt tocmai comod când vine vorba să facă un avort.
Cel mai evident lucru care mi-a sărit în ochi a fost că site-urile pro-viață abundă în aceste informații. Adepții vieții le încurajează pe femei să se auto-educe în legătură cu sarcina, le sugerează să-și facă ecografii ca să vadă ce se întâmplă în interiorul corpului lor și le oferă spre educare informații legate de toate aspectele privind aparatul reproducător feminin.
În cealaltă tabără, a mișcării pentru dreptul la alegere este o cu totul altă situație.
Mi-am început căutările pe site-urile furnizorilor de avorturi și pe cele ale diferitelor organizații feministe, care, presupuneam eu, le-ar fi dotat pe femei cu informații exhaustive ca să le ajute să facă o alegere informată. Spre surprinderea și îngrijorarea mea, n-am putut găsi nici măcar o fărâmitură de informație despre dezvoltarea fetală pe niciunul dintre site-urile mișcării pentru dreptul la alegere. În schimb, toată documentația lor legată de metodele abortive erau pline de eufemisme jignitoare. Chiar și când descriau avorturile din trimestrul II de sarcină se foloseau de termeni dubios de vagi când vorbeau despre „golirea uterului de conținut”. M-am simțit de parcă mă întorsesem în timp în Anglia victoriană, unde femeilor nu li se spunea crudul adevăr, nici când era vorba despre propriile trupuri, pentru a nu le tulbura.
Calitatea de ființă umană a fătului – celălalt bau-baual problemei
Nicăieri n-a fost frica de informare mai evidentă decât în chestiunea calității de ființă umană a copilului nenăscut. I-am ridiculizat mereu pe cei care erau împotriva avorturilor și dragostea lor față de zigoți, și ne-am simțit adesea triumfători când le-am deschis ochii să vadă bau-bau-ul din încăpere pe care-l ignoraseră, și anume că nu ar trebui să aprecieze aceste forme de viață ca fiind umane atâta timp cat nu se țin parastase și pentru produsul avorturilor spontane, de exemplu. Dar pe măsură ce întrebările mele legate de concepția despre lume a mișcării pentru dreptul la alegere al femeii apăreau, am început să observ că și noi aveam propriul bau-bau.
Am râs la ideea că un embrion de 3 zile ar putea fi complet uman, dar m-a izbit o lipsa de interes în a stabili odată pentru totdeauna când fătul devine astfel. Oameni din interiorul mișcării pentru dreptul la alegere al femeii strâmbau din nas la ideea că un fetus în vârstă de 7 săptămâni ar putea fi considerat om, și erau ferm convinși că un copil nenăscut este om deplin abia cu o zi înainte să se nască. Asta înseamnă că există un moment de la care nu mai vorbim de fetuși„sub-umani”, ci de un pui de om deplin. Totuși nu am reușit să obțin nici măcar un singur răspuns despre când ar fi acel moment, nici de la indivizi, nici din declarațiile oficiale ale diferitelor organizații. Nu există absolut niciun interes de a afla când ar trebui să protejăm viața umană nenăscută.
N-o să uit niciodată momentul în care am citit prima oară documentele legate de cazul Stenberg vs. Carhart judecat în fața Curții Supreme de Justiție. Oameni inteligenți și educați – câțiva dintre ei conducători ai țării noastre – au dezbătut cu sânge rece care ar fi cea mai eficientă metodă de a omorî copiii care erau aproape sau trecuți de stadiul de dezvoltare intrauterin de la care sunt socotiți viabili. Colegiul American al Medicilor Obstetricieni și Ginecologi au emis un memoriu prin care recomandau procedura dilatării și extracției (D&X), o metodă prin care copii sunt născuți, după care sunt uciși în afara pântecului matern. Motivele lor?
Metoda D&X prezintă o serie de avantaje față de alte metode abortive folosite în cursul aceleiași perioade de gestație. Comparată cu metoda D&E (dilatare și evacuare) care implică dezmembrarea fătului, D&X prezintă un risc mai scăzut de perforare a uterului sau de sfâșiere a colului uterin pentru că medicul ginecolog face mult mai puține mișcări la nivelul uterului cu instrumente ascuțite, iar prezența fragmentelor osoase de natură fetală care ar putea vătăma uterul femeii sau colul uterin este redusă. De asemenea s-a dovedit adesea că metoda D&X reduce riscul de țesut fetal rămas în uter, o complicație gravă a avorturilor care provoacă adesea moartea femeii, și reduce cazurile de cap fetal dezmembrat care plutește liber și care poate fi destul de dificil de prins și înlăturat de către medicul ginecolog și poate din acest motiv provoca vătămarea mamei (sublinierea mea).
A.C.O.G. (American Congress of Obstetricians and Gynecologists) și-a exprimat recent dezaprobarea față de practica nașterii la domiciliu, pentru că erau îngrijorați de sănătatea copiilor.
Și totuși tot ei declarau, cu sânge rece, că este mai bine să fie omorâți copiii în afara pântecelui matern pentru ca mamele lor să nu fie rănite de capetele lor decapitate.
M-a lăsat mută gradul de disociere pe care-l vedeam nu numai printre grupurile de extremiști, dar și în cazul persoanelor obișnuite care erau pentru dreptul la alegere al femeii de a-și omorî copilul. Recent am vizitat copilul unei prietene aflat în secția de terapie intensivă a nou-născuților la un spital regional și mi-am adus aminte că bebelușul din incubatorul aflat în fața noastră se născuse cu o săptămână în urmă, înainte să împlinească 24 de săptămâni de gestație, iar acum avea 25 de săptămâni de existență. Acest bebeluș avea aceiași vârstă cu copiii a căror metodă de exterminare fusese dezbătută în cazul Stenberg vs. Carhart. Dacă l-am fi omorât în incubator, ziarele ar fi vuit la auzul unei așa tragedii, dar dacă ar fi fost omorât la exact aceeași vârstă ca urmare a unei nașteri induse ar fi fost doar o procedură medicală aprobată de A.C.O.G.
Am observat un grad de negare aproape patologic, atât la mine cât și la marea comunitate care susține dreptul la alegere al femeilor, a problematicii când un fetus devine om și când avortul devine infanticid. Când se exercită presiune asupra noastră pe acest subiect, ne eschivăm mereu, în general invocând faptul, absolut irelevant, că aceste proceduri sunt rare în comparație cu avorturile din primul trimestru. Chiar dacă mulți dintre noi eram îngroziți de ideea unor asemenea incidente, o presiune mare ne-a împiedicat să privim în ochi această chestiune de viață și de moarte și să-i spunem pe nume unei orori atunci când o avem în față.
Ce le lipsește în realitate pe femei de libertatea lor reproductivă?
Am întâlnit un nivel de inconsecvență și ipocrizie intelectuală care frizează nebunia. Am observat acest lucru și la mine: oricâte semne de atenționare mi-apăreau în drum, oricâte informații mă îndrumau în direcția acceptării calității de ființă umană a copilului nenăscut, n-am reușit să mă dezic de opiniile mele pentru dreptul la alegere al femeilor de a face avort. Deși mă simțeam din ce în ce mai puțin confortabil cu această chestiune, exista ceva în mine care urla că dacă voi renunța să sprijin avorturile mă voi face vinovată de încurajarea femeilor să fie sclavele propriei naturi.
Această tensiune s-a amplificat pe măsura trecerii lunilor, iar apoi a anilor până când, într-o zi, a atins punctul critic.
Mi-am aruncat privirea pe un articol din revista „Time în care erau informații de la institutul Guttmatcher despre motivele cele mai întâlnite pentru care femeile fac avorturi. M-a uimit faptul că niciunul dintre acești factori de pe listă nu erau spuși femeilor ca să fie atente înainte de a se antrena în activitatea sexuală. N-ai bani ca să crești copilul? Nu crezi că prietenul tău ar fi un tată bun? Nu te simți pregătită să fii mamă? Femeile n-au fost niciodată atenționate să ia în seamă acești factori înainte de a face sex, ci numai după ce au rămas însărcinate.
Principiul de bază al mișcării pentru dreptul la alegere al femeii, din care își trage seva toată ideologia ei, este ca sexul să nu aibă consecințe pe viață.
Mi-am dat brusc seama că strădania de a menține acest „principiu” a condus la toate acele afaceri dubioase, la toată frica de informare, la toată echilibristica mentală pe care am observat-o. De exemplu:
            Dacă este adevărat principiul că sexul nu trebuie să aibă consecințe pe viață, atunci viața din pântece nu poate fi umană pentru că altfel, când contracepția dă greș sau în alt mod te trezești cu o sarcină nedorită, devii pur și simplu părinte și principiul se dovedește a nu mai fi valid.
            Dacă este adevărat principiul că sexul nu trebuie să aibă consecințe pe viață, atunci oamenii ar putea să aibă o activitate sexuală după bunul plac, fără a se gândi să fie părinți. Iar dacă este adevărat că este acceptabil din punct de vedere moral ca oamenii să se bucure de viața sexuală fără a se gândi să fie părinți, atunci avortul este în regulă. Metodele contraceptive au un coeficient de eficacitate sporit, mai ales când sunt luate pe termen lung. Mai adăugați la asta faptul că mentalitatea anticoncepțională le îndeamnă pe femei să se implice într-o activitate care generează copii, chiar dacă sunt absolut sigure că nu sunt în stare să crească un copil și așa le vedem pe femei cum se simt ca prinse în capcană și se gândesc că singura cale de scăpare este pe ușile clinicii locale de avorturi.
De-a lungul anilor, am auzit mulți militanți pentru viață spunând lucruri de genul: „Dacă te implici în activitatea care generează copii, s-ar putea să concepi un copil; iar dacă ești absolut sigură că nu ești pregătită să ai un copil, atunci evită activitatea care generează copii”. Mișcarea pentru dreptul la alegere al femeii a respins, adesea cu mult sarcasm, asemenea argumente pentru că sunt exagerat de simpliste, ba chiar asupritoare. Și totuși nu este adevărat? Acum că am privit la dedesubturile percepției asupra lumii pe care o are mișcarea pentru dreptul la alegere, am ajuns să văd acest lucru ca fiind încă un exemplu că cei care promovează viața le respectă pe femei îndeajuns de mult încât să le zică adevărul gol-goluț pe care s-ar putea să nu vrea să-l audă, dar de care au nevoie să-l audă. Și deși am crezut mult timp că cei care sunt pro-viață le liniștesc pe femei cu răspunsuri drăguțe, când am privit mai îndeaproape această mișcare am aflat că adepții ei sunt destul de realiști în legătură cu complexitatea vieții și surprinzător de conștienți că lucrurile nu funcționează de fiecare dată așa cum ne-am dori. Am fost surprinsă când am aflat că în SUA sunt mai multe centre de asistență încaz de graviditate decât clinici pentru avorturi și că Biserica Catolică, care este cea mai mare organizație pentru-viață din lume, este în același timp și cea mai mare organizație de caritate de pe mapamond.
Când mi s-au lămurit toate aceste lucruri, m-am gândit la toate prietenele mele care au ajuns până la urmă în sălile de așteptare ale clinicilor pentru avorturi și am plâns din nou pentru ele. În cazul fiecăreia exista o întrebare nerostită dar care își făcea simțită palpabil prezența: Cum de a fost posibil acest lucru? Aceste tinere femei au urmat toate regulile. Au încercat să facă ceea ce era bine: nu s-au culcat cu oricine, n-au avut o viață iresponsabilă. Au folosit metode contraceptive cu conștiinciozitate, exact cum trebuia să procedeze. Li s-a spus că acesta este drumul către o viață liberă și au fost năucite și șocate să afle că au ajuns într-un punct în care nu mai aveau opțiuni veritabile, constrânse de propriile situații personale.
Cred că majoritatea celor care sunt pentru dreptul femeii la alegere își mențin acest punct de vedere pentru că vor să le ajute pe femei. Am fost și eu o adeptă a dreptului la alegere al femeii pentru binele surorilor mele din toată lumea și la o primă privire părea că această atitudine era cea mai compătimitoare. Dar după ce am privit mai atent la ce se petrecea dincolo de ușile închise ale mișcării pentru dreptul la alegere al femeilor, am cerut informații detaliate, după ce am recunoscut dreptul al demnitate al femeilor de toate vârstele (inclusiv al celor nenăscute încă) și am pus întrebări deranjante despre ce înseamnă în realitate libertatea reproductivă, am devenit o adeptă a mișcării pentru viață.
Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *