sfaturi pentru părinţi

De ce copiii din Franța nu au ADHD

boy
foto: www.freedigitalphotos.net

de Marilyn Wedge, PsichologyToday

Copiii din Franța nu au nevoie de medicamente pentru controlul comportamentului.

În SUA, cel puțin 9% dintre copiii de vârstă școlară au fost diagnosticați cu ADHD și se află sub tratament medicamentos. În Franța, procentul este de sub 0,5%. Cum se face că epidemia de ADHD – atât de puternică în America – refuză să atace copiii francezi?

Este ADHD o tulburare biologică – neurologică? Surprinzător, dar răspunsul depinde de locul de reședință, Franța sau SUA. În SUA, psihiatrii pediatri consideră ADHD o afecțiune biologică, cu cauze biologice. Tratamentul preferat este și el biologic – medicamente precum Ritalin și Adderall.

Pe de altă parte, în Franța psihiatrii pediatri privesc ADHD ca pe o tulburare cu cauze psiho-sociale și situaționale. În loc să trateze problemele de atenție și comportament ale copiilor cu medicamente, doctorii francezi preferă să caute problema ascunsă care cauzează tulburarea copilului – nu în creierul acestuia, ci în contextul social. Apoi tratează acea cauză cu psihoterapie și consiliere familială. Acest mod de a vedea situația diferă fundamental de tendința americană de a atribui simptomele unor disfuncții biologice, ca de exemplu dezechilibre chimice ale creierului.

În Franța nu se folosește același sistem de clasificare a problemelor emoționale ale copiilor ca în SUA. Psihiatrii nu folosesc DSM-ul american. După cum spune sociologul Manuel Vallee, Federația Franceză a Psihiatrilor a dezvoltat o clasificare alternativă ca răspuns la influența DSM-3. Aceasta se numește CFTMEA (Classification Française des Troubles Mentaux de L’Enfant et de L’Adolescent) și a fost publicată prima dată în 1983 și apoi revizuită în 1998 și în 2000. CFTMEA pune accentul pe identificarea și tratarea cauzelor inițiale, nevăzute ale simptomelor prezentate de copii, nu pe căutarea celor mai eficienți plasturi chimici pentru a le masca.

Pe măsură ce clinicienii francezi au din ce în ce mai mult succes în depistarea și tratarea lucrurilor nelalocul lor în contextul social al unui copil, din ce în ce mai puțini se califică pentru diagnosticul de ADHD. Mai mult, definiția tulburării nu este la fel de largă precum cea americană care, după părerea mea, tinde să patologizeze multe dintre comportamentele normale ale copilăriei. DSM în sine nu face nicio referire la cauze. Acestea toate determină mulți clinicieni să diagnosticheze ca ADHD un număr mare de copii și simultan îi încurajează să prescrie tratamente farmaceutice.

Abordarea franceză, holistică și psihosocială, ia în considerare și factorii nutriționali implicați în simptomatica tip ADHD – în special faptul că unele comportamente devin mai marcate după ingerarea de alimente cu coloranți artificiali, anumiți conservanți și/sau alergeni. Clinicienii care lucrează cu copii – ca să mai menționăm și familiile acestor copii – știu bine că modificările de dietă pot uneori ameliora simptomele. În SUA, atenția este îndreptată aproape exclusiv către tratamentul farmaceutic, ceea ce lasă la o parte influența alimentației.

În plus, evident, există cele două filosofii extrem de diferite legate de modul de creștere a copiilor. Acestea pot explica de ce copiii francezi sunt în general mai bine-crescuți decât cei americani. Pamela Druckerman subliniază cele două stiluri diferite de educare a copiilor în cartea sa, Bringing up Bébé. Cred că constatările ei sunt relevante în discuția aceasta.

Încă de la naștere, părinții francezi construiesc pentru copiii lor un cadru ferm – o structură, dacă vreți. Copiilor nu li se permite, de exemplu, să guste câte ceva când doresc. Mesele se iau de patru ori pe zi, la ore bine stabilite. Copiii francezi învață să aștepte răbdători ora mesei, în loc să ronțăie oricând au chef. Chiar și bebelușii învață să se conformeze unor limite stabilite de părinți și nu de plânsetele lor. Francezii își lasă copii să plângă (nu foarte mult, poate câteva minute) dacă nu dorm întreaga noapte la vârsta de nouă luni.

Druckerman observă că părinții, în Franța, își iubesc copiii la fel de mult precum o fac părinții din SUA. Le asigură lecții de pian, îi trimit să facă sport și îi încurajează să își valorifice talentele la maximum. Dar au o filozofie diferită a disciplinei. Limitele stabilite și respectarea constantă a acestora, în viziunea franceză, dau copilului un sentiment de siguranță. Claritatea în stabilirea limitelor fac copiii fericiți și siguri – iar acest lucru mi-a fost validat de experiență, atât în calitate de terapeut cât și părinte. Părinții francezi cred că „Nu” le salvează copiii de „tirania propriilor dorințe”. Iar a plesni uneori un copil, dacă e un fapt rar și judicios administrat, nu este considerat abuz. (Nota autorului: personal nu sunt în favoarea bătăii administrate copiilor).

Ca terapeut care lucrează cu copii, mie mi se pare logic în aceste condiții că în Franța copiii nu au nevoie de medicamente pentru controlul comportamentului, pentru că învață auto-controlul devreme. Copiii cresc în familii în care regulile sunt clar înțelese, în care există o ierarhie familială clară. După cum descrie Druckerman, în Franța părinții sunt în mod limpede responsabili de copiii lor – prin comparație cu modelul american, în care situația de multe ori se inversează.

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie și de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteți afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *