Dana: „Săvârşisem o dată un avort, nu puteam să mai trec prin aşa ceva! Am fost traumatizată ani grei din cauza acelei fapte” / Mărturii despre criza de sarcină #23

101 femei fericite

Mă numesc Dana şi am 38 de ani. Am terminat Facultatea de Litere din Bucureşti şi acum sunt mămica celui mai frumos băieţel, Raul.

În urmă cu patru ani, eram într-o relaţie on-off. El se mutase la mine, dar constatasem după această apropiere că mai avea o prietenă. Culmea, era studentă. Şi atunci am început să mă rog. Câte mai trebuia să îndur? La ce suferinţe trebuia să mai fiu supusă?

Pe la începutul lunii octombrie, când ea începea şcoala, el a plecat. Ea era în anul doi de facultate… Aveam impresia că mă uit la mine în urmă cu ceva ani. Că şi eu fusesem o copilă care a crezut în cine nu trebuia. Pe atunci, ea era plecată în vacanţă, cu ideea că totuşi se întoarce la iubitul ei, cum credeam şi eu de altfel despre el – că e iubitul meu. A plecat la ea şi asta a fost tot. De fapt, așa crezusem.

Acela a fost momentul în care am apelat la Dumnezeu cu stăruinţă să îmi schimbe viaţa. Eram foarte vulnerabilă. Săvârşisem un avort în urmă cu 18 ani şi eram un client fidel în cabinetul psihologului. Mă afundasem într-o depresie groaznică şi mă bântuiau şi gânduri întunecate. Suicidul în primul rând. Voiam cu orice preţ o schimbare în viaţa mea!

Pe când împlinisem 35 de ani, adică la vreo două săptămâni după toate acestea, am ieşit în oraş. Nu-mi venise menstruaţia. Mă gândeam că totuşi cauzele erau acele dereglări hormonale cu care mă tot confruntam. Ştiam că,, pentru a putea rămâne însărcinată, trebuia să fac un tratament nu foarte invaziv. Nu voiam niciun tratament, pur şi simplu nu aveam chef. Anticoncepţionale nu am luat decât de vreo două sau trei ori în viaţa mea. Medicii le recomandau pentru chisturi ovariene, dar aveam eu un principiu al meu, fără vreo legătură cu doctrine sau mai ştiu eu ce, şi nu le luam. Voiam să îmi trăiesc viaţa aşa cum credeam eu că e bine.

Am făcut un test de sarcină şi a ieşit pozitiv. Prima reacţie a fost: „Wow, să înţeleg că ăsta e cadoul de la aşa-zisul iubit!?” Voiam să am copii, dar părea că nu e bine, de fapt, să îmi doresc.

Părinţii, când au aflat, n-au reacţionat deloc bine. Mă aşteptam să nu se bucure, dar nici la o asemenea reacţie nu mă gândeam.  Mai ales mama. Făcuse la un moment dat o afirmaţie care pe mine m-a cutremurat şi şocat: „Poate Dumnezeu vrea să faci avort!”

Aşa a ajuns să mă ducă pe la psihiatru, la cardiolog… Îmi căutau pretexte medicale să nu păstrez sarcina. Să dea vreun medic diagnosticul pe care ea-l aştepta: Nu sunt aptă să fiu mamă!

 

Timp de 5 luni m-a tot chinuit în acelaşi mod. N-a primit ce-a vrut. Ştia că merg la psiholog, mă blama că n-am eu idee cum o să cresc un copil. Eu mă blamam singură pentru faptul că nu fusesem în stare să îl ţin lângă mine pe tatăl copilului, pentru că, atunci când eşti înşelată, astea-s gândurile: „Nu sunt suficient de bună!”

Prietenii s-au cam îndepărtat. Am impresia că nici ei n-au avut habar cum să reacţioneze. Când ai nevoie, ei se cam îndepărtează. Percepţia comună, atât a prietenilor cât şi a părinţilor, a fost aceasta: „Eşti singură, n-o să te poţi descurca, n-ai bani, abia dacă ai unde să stai, ce-i în capul tău!? Vezi şi tu câte se petrec pe lumea asta…”

Am mers mai departe. Nu mi-a fost deloc uşor. Mă gândesc acum că aş vrea să mai fac un copil doar pentru a mă bucura că sunt însărcinată. Că nu m-am putut bucura de sarcină. A fost o sarcină urâtă. Erau nopţi nedormite, îmi tremurau mâinile… Iniţial fusese sarcină gemelară, dar, pe când am mers la ecograf la aproximativ două luni şi ceva, mi s-a spus că unul dintre copii nu are activitate cardiacă – da, când te văd hotărâtă că vrei să păstrezi sarcina, îi numesc copii! Când te duci să faci – în termeni pompoşi – chiuretaj, e doar o grămadă de celule, ori, mai simplu, „un fetus”.

 

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.

 

Săvârşisem o dată un avort, nu puteam să mai trec prin aşa ceva! Am fost traumatizată ani grei din cauza acelei fapte.

În final, am născut. Prematur, la 7 luni, un copil de 1.500 de grame. A fost chiar o minune! Clar îmi ascultase Dumnezeu rugăciunile, pentru că s-a produs schimbarea pe care o cerusem eu cu insistenţă. Acum, îmi dedic tot timpul lui. Mi-a umplut golul din suflet şi îl iubesc din toată inima. Era greu, pentru că nu cu mult înainte eram în ultimul hal. Nu mai controlam nici noţiunea aceea de „libertate”. Că, la urma urmelor, aşa crezi că eşti când eşti singur. Scutit de orice răspundere. Mi-a fost frică, dar m-am descurcat.

Singurul meu regret e legat de faptul că l-am anunţat pe fostul că urmează să fie tată. Poate eram mai liniştită acum… Pentru că el, de cum a aflat, mi-a zis clar să nu mă aştept la bani sau la sprijin din partea lui. Mă şi ameninţa că o să-mi ia copilul, de parcă avea el habar ce să facă cu el. Mă suna şi îmi dădea indicaţii… Ce să fac, cum să-l cresc, ce educaţie să-i dau, să-l fac vegetarian… Prostii din modul lui de viaţă influenţat de mişcarea căreia se alăturase… Din fericire, din lipsă de bani, a fost nevoit să plece.

Sunt liniştită acum şi mă bucur de fiecare dată când îl aud pe mititelul meu de aproape trei ani cum îmi spune „Mami”. Şi nu, Dumnezeu n-ar fi vrut niciodată să fac avort!

Dana S., 38 ani, Bucureşti
16.02.2016

Citește aici mai multe mărturii despre criza de sarcină

www.marsulpentruviata.ro
#marsulpentruviata2017
Facebook.com/OLumePentruViata

Citește aici Comunicatul Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”

Citește și VIDEO: Sinodul BOR, declarație publică în sprijinul Marșului pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.