Marxism cultural

Dan Dungaciu, sociolog, pe Blogurile Adevărul: Despre Biserică într-o democrație

Sociologul Dan Dungaciu a scris un text ]n care răspunde la acuzația adusă Bisericii Ortodoxe Române de un cotidian elvețian care afirmă că aceasta este o instituție nedemocratică și a colaborat cu regimul comunist.


(…) Democraţia este sistemul politic care nu acceptă „adevăruri” din afara lui. Altminteri spus, nu există, în democraţii, soluţii „exterioare” la problemele comunităţii/societăţii, adevăruri transcendente care îi pot configura structura sau îi pot ghidona activitatea.  (…)

Societatea democratică este societatea care îşi dă singură regulile. Să nu facem confuzii. Există în democraţii oameni care acceptă şi îşi asumă aceste adevăruri transcendente, trăiesc cu ele, le consideră instanţe ultime şi repere care îi instituie – asta e adevărat. Oamenii religioşi, de orice confesiunea ar fi, au aceste adevăruri, din afara societăţilor („din afara lumii”), neafectate de aceasta şi de funcţionarea lor. (…)

Acesta este şi paradoxul şi dificultatea enormă a oricărei societăţi democratice. Este o construcţie care nu acceptă adevăruri din afara ei, dar în care trăiesc numeroşi indivizi care acceptă, chiar se bazează, total şi existenţial, tocmai pe aşa ceva. În aceste societăţi democratice, indivizii trebuie să convieţuiască, cei cu adeziuni transcendente şi cei care nu au asemenea opţiuni, ei şi organizaţiile lor. (…)

Acesta este cadrul în care trebuie să fie cercetată activitatea unei biserici – inclusiv a Bisericii Ortodoxe Române – într-o democraţie.

Într-o democraţie, Biserica este o instituţie a „societăţii civile”, dacă prin asta înţelegem o asociaţie de oameni care, pe baza propriei voinţe, s-au constituit într-o „asociaţie” ne-politică (biserica) pe care o frecventează (la limită, după cum s-a observat sagace, şi statutul este o instituţie a societăţii civile). Că pentru ei această „asociaţie” nu e fortuită şi îl are în frunte pe Iisus Hristos, capul şi întemeietorul Bisericii, este o altă discuţie. Valabilă pentru ei, credincioşii, şi acceptabilă – chiar dacă nu crezută – pentru restul societăţii.

Din punct de vedere democratic, cetăţenii au tot dreptul din lume să funcţioneze inclusiv în asemenea „organizaţii”. Ne manifestăm, deci, în „spaţiul public” al democraţiei fiecare cu organizaţiile din care decide să facă parte şi pe care le-am acreditat să ne ducă mesajul mai departe. Strategiile de acţiune ale diverselor organizaţii sunt diferite, în funcţiile de obiectivele fiecăreia.

Biserica, în aspectul ei administrativ, este una dintre aceste organizaţii. Ca să-i evaluăm prestaţia trebuie să îi avem în minte, şi ei, ţinta finală („scopurile pentru care a fost constituită”, cum ar spune statutul unui ONG). Iar scopul pentru care a fost „constituită” Biserica nu este „din această lume”. Este, în termenii cei mai lumeşti, să aducă sfânta împărtăşanie credincioşilor. Atât şi nimic mai mult. Acesta este scopul ei ultim pe care şi-l asumă şi pe care nu îl poate impune întregii societăţi (şi nici nu încearcă).

În rest, tot ceea ce există în jurul unei asemenea instituţii – şcoli, spitale, caritate, apelul la identitatea naţională, drepturile omului, prezenţa publică de un fel sau altul, toate sunt valabile şi valide doar dacă au legătură cu scopul ultim. Şi doar aşa se justifică.

Biserica nu este nici o asociaţie de caritate, nici o asociaţie de binefacere, nici o asociaţie pentru drepturile omului, nici o apărătoare a identităţii naţionale, nici o instituţie care luptă pentru pace sau care protejează persoanele defavorizate. Este câte ceva şi din asta, dar este în primul rând entitatea care pune la dispoziţia credinciosului şansa mântuirii sale. Restul sunt note de subsol.

Că în perspectiva multora singura justificare şi raţiune de funcţionare a bisericilor sunt aceste note de subsol („asistenţă socială” în general), nu înseamnă nimic decât ignoranţă sau rea credinţă. Nu poţi, din afara ei, să impui Bisericii cum să acţioneze sau care trebuie să îi fie obiectivele ultime. Aşa cum nici biserica nu poate face asta cu alte entităţi sau instituţii ale „societăţii civile”.

A spune, deci, că o biserică, în cazul nostru BOR, „nu a făcut nimic pentru democraţie” e o afirmaţie lipsită de sens; neinteligibilă. BOR nu a fost „înfiinţată” nici să facă ceva pentru democraţie nici împotriva ei. Pur şi simplu, BOR funcţionează într-o democraţie, ca şi alte religii sau alte asociaţii. A disocia „democraţia” de biserică înseamnă a falsifica planurile.

(…) Democraţia, cum spuneam, este sistemul în interiorul căruia ne mişcăm cu toţii, credincioşi, necredincioşi, atei, înţelepţi, instruiţi, neinstruiţi, politicieni şi anti-politicieni – având grijă să respectăm legile statului laic („legea lui Iisus nu este legea statului”) şi pe fiecare dintre noi. (…)

Jocul democratic este reglat de instituţiile politice. Biserica nu este una dintre ele. Dar este o instituţie care funcţionează în spaţiul public, îl infuzează, aşa cum poate şi, prin acest joc indirect influenţează spaţiul politic. Exact aşa cum face orice ONG.

Faptul că Biserica este finanţată parţial de către stat nu schimbă datele problemei. Există, la limită, şi ONG-uri sau fundaţii finanţate de către stat (cele de „interes public”). Dar nu despre asta e vorba. Statul finanţează bisericile, deşi nu toţi cetăţenii le frecventează, aşa cum finanţează stadioanele de fotbal, opera naţională, teatrul naţional etc., fără ca milioane dintre concetăţenii noştri să fi intrat vreodată în ele. (…)

Încă o precizare. În sine, pentru scopurile ultime ale Bisericii, forma politică a societăţii contează prea puţin. Asta, cel puţin de la Fericitul Augustin încoace. Nu există „politici sau societăţi mântuitoare”, iar ideea că există regimuri care să te proiecteze direct în Rai este nu doar o aberaţie teologică dar şi un lucru extrem de periculos.

Scopul Bisericii este acelaşi indiferent de regim, şi nu există corelaţii între „forma sistemului politic” şi „numărul de mântuiţi pe cap de locuitor”. Sau, dacă există, noi nu le putem şti. Nu există nici sociologi ai Raiului nici sociologi ai Iadului.

Biserica este aşadar parte a societăţii democratice, fără să îşi impună agenda la nivelul întregii societăţi. (…)

Când spui că BOR a fost „mereu în slujba puterii” trebuie să ai simţul măsurii. Perioada interbelică este plină de cazuri în care toate confesiunile creştine au ce să îşi reproşeze în raport cu regimurile totalitare fasciste sau naziste. Iar după ocupaţia sovietică, toate bisericile din fostul lagăr comunist au fost „în slujba puterii” (catolice, protestante, ortodoxe).

Şi nu doar bisericile. Ocupaţia sovietică nu s-a făcut nici cu consimţământul bisericilor nici cu consimţământul populaţiilor. Bisericile s-au adaptat şi ele, cum au putut, la nişte regimuri acceptate de toată lumea, inclusiv de lumea liberă. (…)

Că putem să reproşăm „organizaţiei” că unii dintre membrii ei au acţionat ruşinos în pofida propriilor prescripţii, că reprezentanţii ei nu sunt toţi la înălţimea misiunii lor, că a fost poate coruptă, ineficace în problematica socială etc. – s-a făcut şi se poate face asta. (…)

Dar dacă faci asta cu biserica şi tragi concluzia că „nu a făcut nimic pentru democraţie”, cu sugestia că e chiar contraindicată, atunci, onest, trebuie să treci prin aceeaşi grilă a generalizării toate instituţiile societăţii civile sau cele care au ceva de-a face cu democraţia: partide politice, ministere, premieri, miniştrii, presa, justiţia, societatea civilă etc.

Sunt nenumărate cazuri când aceste instituţii, fundamentale pentru democraţie, acţionează în răspăr cu propriile norme de conduită: au fost sau sunt corupte, incompetente, cu reprezentanţi care s-au descalificat nu o dată. Ce facem cu ele? Le declarăm în afara democraţiei? (…)

Pot să ne displacă multe entităţi sau multe discursuri ale spaţiului civic dintr-o societate. Dar fiecare dintre ele, dacă nu încalcă legile, are dreptul la existenţă într-o democraţie, inclusiv cea românească. Dacă mai este, cu adevărat, democraţie.


Sublinierile aparțin redacției
Citește articolul integral pe Blogurile Adevărul


Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *