Despre afirmația lui Cristi Dănileț: „A fi pedofil nu înseamnă a fi infractor”

de Dan Diaconu, Facebook

Văd multe capturi de ecran cu postarea lui Dănileţ în care acesta spune negru pe alb că „a fi pedofil nu înseamnă a fi infractor”. Cei care-o dau vor să le demonstreze, îngroziţi, celor care le citesc wall-ul, cam cu ce „se mănâncă” individul Dănileţ.

Numai că, ceea ce li se pare lor îngrozitor este de fapt normalitatea. Sună ciudat? Citiţi mai jos.

Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM) este o publicaţie a Asociaţiei Americane de Psihiatrie care oferă o manieră uniformă de clasificare a tulburărilor mentale. Până în anul 1974, homosexualitatea era definită ca o formă de parafilie. După aceea, într-un reprint al DSM II, a fost definită ca „tulburare de orientare sexuală”. A fost o mişcare survenită în urma presiunilor puternice exercitate de presiunile activiştilor gay începute încă din anii 60. În final, un reprint al DSM III elimină definitiv homosexualitatea din lista tulburărilor mentale, deschizând drumul către ceea ce se întâmplă în prezent. De reţinut este faptul că una dintre primele măsuri luate de bolşevici după venirea la putere în Rusia a fost dezincriminarea homosexualităţii.

Acum să vedem ce se întâmplă cu pedofilia. Fenomenul este unul de-a dreptul exploziv în America de Nord. Atât în SUA cât şi în Canada, pedofilia e în floare. Chiar dacă e condamnată, numărul pedofilior se află în creştere susţinută. Un prieten îmi spunea că retorica începe să semene ca două picături de apă cu cea a homosexualilor din perioada de „restrişte”. Vă vine sau nu să credeţi, treburile merg în direcţia legalizării acesti practici. Care-i de fapt schema sau, mai bine spus, drumul de parcurs? Cu ocazia lansării DSM 5, pedofilia a fost categorisită ca „orientare sexuală”. Cu alte cuvinte, s-a uşurat acceptarea ei, astfel încât să se ajungă să fie considerată, asemenei homosexualităţii, o chestie care ţine de normalitate. De data aceasta, societatea, pusă în faţa unui fapt practic abominabil, a reacţionat dur, astfel încât autorii DSM au venit cu precizări spunând că, de fapt, a fost o eroare de tipar. Explicaţiile ulterioare au fost oricum praf în ochi deoarece „orientarea sexuală” a fost schimbată în „fixaţie sexuală”.

Pasul următor este acela de a ieşi la lumină grupuri care apără drepturile pedofililor şi care vor folosi o retorică de tipul: „cu ce te afectează un pedofil dacă nu are o relaţie cu un copil?”. Cu alte cuvinte de ce să-l incriminăm pe bietul om dacă asta-i place lui, dar ştie că n-are voie şi, automat, se abţine de la încălcarea legii? Nu-i aşa că n-are nicio treabă? Au contraire! În fapt, folosind acest tertip, cam tot ceea ce înseamnă pornografie infantilă devine legal. Adică „omul” ăla nu face rău nimănui dacă doar se uită la pornografia infantilă! Cu alte cuvinte, dacă vrei să acuzi pe cineva trebuie să-l acuzi pe ăla care produce. Pe care, desigur, e mult mai greu să-l găseşti atâta timp cât traficul cu imagini şi filme e legal. Şi, mai mult, în condiţiile în care materialele pornografice se fac în ţările în care pedofilia e acceptată.

Se ajunge astfel la ceva similar consumului de droguri din Olanda: nu e interzis să vinzi, dar e interzis să te aprovizionezi(chipurile pentru a menţine situaţia sub control). Asta nu împiedică puzderia de „magazine de fumuri” să se afle la fiecare colţ de stradă. La fel cum, limitarea cantităţii de drog pe care o poţi vinde unui consumator nu-l împiedică pe acesta să ia la rând coffee shop-urile şi să fumeze până dă ochii peste cap.

Treptat, grupurile de Dănileţi pun bazele legalizării conceptului, în paralel cu roadmap-ul grupurilor din psihiatria americană. N-o luaţi ca pe o întâmplare, ceea ce face Dănileţ face parte dintr-un plan. Şi, după ce pedofilii vor intra în grupul cetăţenilor respectabili, veţi avea aceleaşi restricţii în ceea ce priveşte incriminarea lor. Vor fi protejaţi de aceleaşi „organisme de combatere a discriminării”, iar răbufnirile de pe facebook-urile viitorului vor fi aspru sancţionate de „regulile comunităţii” de atunci. Aşadar, nu trataţi cu zâmbede la colţul gurii. În realitate avem de-a face cu un proiect în desfăşurare în care „dănileţismele” sunt pietre kilometrice menite a ne obişnui cu „noua realitate”.