„Cunoașteri”, un poem în proză despre maternitate

baby-784609_640
de Florica Bațu-Ichim,
din volumul Petala infinitului alb,
în curs de reeditare la Editura Cathisma

 

     Sunt clipe în care nu mai există nimic, nimic în afară de noi, noi amândoi – și stăm așa, față către față: eu aplecată spre el, el – înălțându-și iubirea la mine.

     Sunt clipe care nu se pot explica – nu ne spunem nimic, sau poate ne spunem, dar ce mai contează? Sau poate, doar, pâlpâim amândoi, prinși în aceași tăcere de timp, în aceeași adâncime de timp, cu aceeași dăruire a plinirii de timp.

     Eu știu tot despre el și-i mângâi dulce mânuțele goale, „trup din trupul meu…, îndrăzneală din fricile mele…, înălțare din drumul meu înapoi…”; el mă privește atent, pipăie degete, palme, vrea să știe.

     Și iată: cercetează pleoape, buze – întinde mâna la plete, priviri… și atinge, atinge, până când obosit îmi cade în brațe – și iubirea noastră-i la fel. Stă acum nemișcat, trupul lui mic îmi pâlpâie în brațe; „am aflat”, spune liniștea lui.

     „Ce știi tu despre mine?”, întreb.

     „Ești mama!”, leagănă-n pleoape răspunsul.

Citește și Florica Bațu-Ichim: Destin de poetă și mamă

Citește și APARIȚIE EDITORIALĂ. Florica Bațu-Ichim: „La porțile disperării – începutul speranței”

 

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns