droguri

Cum m-a scos Dumnezeu din iad – Povestea unei foste dependente de droguri

Orice creștin știe că Bunul Dumnezeu ne iubește necondiționat foarte mult și că toate ispitele și necazurile sunt menite să ne încerce și să ne sporească credința. Din păcate, trăim într-o lume în care majoritatea tinerilor, argumentând o așa-zisă libertate, se cufundă tot mai mult în mocirla unor patimi din care nu vor sub nici un chip să iasă. Sunt însă și tineri care răspund chemării lui Hristos și apucă cu putere mâna pe care Mântuitorul ne-o întinde tuturor. Oana M. este o femeie care a gustat din plin tot ceea ce societatea i-a oferit și a încercat tot ceea ce în ochii tinerilor de azi pare „cool”: nopți petrecute în cluburi și discoteci, desfrânare și adulter, tutun, băutură și droguri. Însă când L-a cunoscut pe Hristos, s-a umplut de dragostea Lui și cu puterea primită de la Dumnezeu a ieșit la Lumină.

Oana, cum ai început să consumi droguri?

Locuiam în Miami, eram măritată cu un fost sportiv de performanță, avem o casă de iarnă și o situație materială bună. Aveam o gașcă de fete și de băieți, și eram preocupați doar de odihnă, aranjatul în oglindă, ieșitul la cluburi și în discoteci – în general, de tot ceea ce însemna distracție. Atunci am luat pentru prima oară ecstasy, apoi cocaină și marihuana.

Să înțeleg că prietenii au fost cei care te-au determinat?

Nu neapărat! Eu am fost o persoană care mi-am dorit acest lucru. Sigur că am nimerit într-un grup de prieteni care consumau droguri, dar înainte de asta obișnuiam să ies și să beau, să fumez. M-am apucat de fumat de la vârsta de 15 ani și m-am lăsat după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, la o vârstă trecută de 30 ani. Când am luat prima pastilă, am crezut că L-am găsit pe Dumnezeu!

Dar era un fals Dumnezeu!

Da. Și acum când vreau să-mi imaginez cum este Raiul, acolo unde nu este oboseală, nu este plictiseală (plictiseala era unul dintre inamicii mei acolo în Miami – pentru că, nefăcând nimic, mă plictiseam foarte repede!), fără răutate, mă gândesc la pastilă și îmi zic: „Dacă diavolul, care este numai răutate și este tatăl minciunii, poate să te facă să simți acele stări pe care le trăiam, îmi închipui cum este să trăiești printre sfinți în Împărăția lui Dumnezeu!”

Am luat câțiva ani pastile și ajunsesem să trăiesc numai pentru ele. Așteptam cu nerăbdare sfârșitul de săptămână – asta fiindcă acele droguri le luam numai în week-end pentru că nu le puteam consuma oricum, singură. Trebuia să fie muzică, atmosferă! Atunci mă distram extraordinar. Nu dormeam nopți în șir, mă simțeam cea mai frumoasă; cum găseam o oglindă. nu mă mai despărțeam de ea! Așa au trecut doi ani. Îmi doream foarte mult să consum heroină, mi se părea foarte șic. Eram fascinată de modelele acelea slabe, care consumau heroină, și vroiam să arăt ca ele – era cumva la modă prin anii 1990 să se consume heroină. Pe de altă parte, mă uitam la filme și eram îndrăgostită de unii din actorii dependenți de heroină. Deși cei din jur insistau să nu mă apuc de heroină, eram foarte sigură pe mine că nimic rău nu mi se poate întâmpla, că pot controla situația. Practic, heroină am început să consum când am revenit în România și am continuat aceeași viață. Am cunoscut un băiat, Mircea, cu care am avut o relație extraconjugală și cu care ulterior m-am căsătorit. Mircea consuma heroină, și am început și eu cu heroina.

Cum te simțeai când consumai?

Atunci spuneam că este ceva foarte frumos. Heroina este un drog foarte ciudat, care te face să nu-ți mai dorești altceva. După anumite droguri excitante (cocaină, ecstasy), nu mai puteam dormi. Aveam insomnii. Insomnia este unul dintre simptomele cele mai rele de care se izbesc consumatorii de droguri, pentru că este îngrozitor să fii obosit și să nu poți dormi! În momentul în care îți faci heroină ești liniștit, căci heroina este un fel de antidot. În câteva luni, practic, am devenit dependentă de heroină, fiindcă nu consumam heroină doar după acele droguri excitante, ci mă injectam și cu alte ocazii. Mă injectam cu heroină și nu îmi mai trebuia nimic altceva! Stăteam liniștită, nici măcar în cluburi nu mai mergeam. Simțeam o stare de bine independent de ceea ce se întâmpla în jur, independent de locul în care mă aflam.

Dar această stare de bine nu era de la Dumnezeu.

Da, da. Cred că diavolul, prin acest drog, care te face să te simți bine, vrea să-l imite pe Dumnezeu…

Povestește-ne despre momentul întâlnirii cu Dumnezeu.

Dumnezeu mi-a întins mâna. Eram după cinci ani de dependență, din care nu credeam că o să-mi mai revin vreodată. Eu, care eram foarte mândră, mă consideram buricul pământului, ajunsesem să-mi doresc să fiu într-un cărucior cu rotile, să nu mai am picioare – doar să nu mai simt ceea ce simțeam! La început aveam multe concepții greșite, mă gândeam că toți oamenii se mântuiesc, că oricum o să fie mai bine după moarte. Credeam că după ce mori te transformi într-o „zână perfectă”! Însă în momentul în care am început să mă tem de moarte am luat lucrurile în serios. Îmi imaginam un subsol în care picură apă tot timpul și este igrasie. Cam așa era și în sufletul meu. Mă gândeam: „Dacă mor și rămân așa?” Acesta a fost primul lucru care m-a zguduit. Doream să mă las, dar nu puteam. Am păstrat relația cu primul meu soț, Dan, care niciodată nu s-a drogat. Dan este un om foarte bun, m-a ajutat tot timpul. Când îi spuneam că vreau să mă sinucid, mă chema pe unde era el și părăseam țara pentru câteva săptămâni. Însă, când reveneam, o luam de la capăt, nu rezistam. Anturajul mă făcea să merg pe acea cale greșită.

Și cum s-a produs ruptura?

Dumnezeu mi-a ajutat foarte mult. A fost dintr-o dată. Am plecat pur și simplu de la o petrecere de la mare! Și nu m-am mai întors niciodată la soțul meu de-al doilea, Mircea, deși eram căsătoriți doar de câteva luni, nici la grupul din care făceam parte. Cred că această decizie a mea a fost și ca rezultat al rugăciunilor adresate Sfintei Filofteia. În urmă cu două luni, în drum spre Lacul Bâlea, eu și prietenii mei ne-am oprit la Curtea de Argeș, la catedrală. Eu nu știam atunci cui mă închin. Am văzut că este lume care stă la coadă, și m-am închinat și eu. M-am rugat să mă las de droguri, pentru că era gândul care mă măcina permanent – cum să fac să mă las. Eram panicată, ajunsesem la o anumită vârstă, am constatat că frumusețea mi se duce, nu știam să fac nimic! Și m-am rugat Sfintei Filofteia să mă ajute. Atunci a fost prima dată în viața mea când am avut voință. Am părăsit grupul în care eram, am luat trenul și m-am dus la bunica mea. Cred că Sfânta m-a ajutat. Nu pot spune ce s-a întâmplat cu mine, pentru că eram destul de dependentă de acea gașcă. De la bunica mea, am plecat împreună cu o vecină în drumeție, însă am ajuns din întâmplare la o mănăstire, la un părinte bătrân și foarte înțelepțit de Dumnezeu, părintele Ioan. La acea mănăstire am aprins lumânări pentru copiii avortați, pentru că scria acolo „vii”, „morți” și „copii avortați”. Eu, care făcusem avorturi fără să am deloc mustrări de conștiință, am aprins lumânări și îmi părea rău pentru prima oară! Și m-am rugat din tot sufletul la Dumnezeu să mă ajute: „Doamne, ajută-mă, că eu nu mai știu ce să mai fac cu mine! Nu mai am încredere în mine! Nu știu cum de am ajuns așa! Te rog, fă ceva!”. Ulterior am revenit la Mircea, iar ruptura defintivă s-a produs la mare.

Se știe că lupta de abandonare a drogurilor este foarte dură. Cum a fost în cazul tău?

Totul a fost de la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o minune cu mine, pentru că în primele șase luni, cele mai grele luni pentru un dependent care vrea să se lase, mi-a tăiat orice posibilitate de a mă conecta din nou la acel grup. De câte ori ne căutam unul pe altul, eu și soțul meu, nu reușeam să luăm legătura. Probabil că, dacă aș fi vorbit cu el vreo două minute, ne-am fi împăcat. Ulterior am plecat din țară și, când am revenit, m-am implicat în alte activități – așa au trecut cele șase luni. Nu aveam casă, pentru că cea pe care o avusesem de la primul soț am vândut-o și am cheltuit banii în America încercând să mă las de droguri, însă fără nici un rezultat. Așa că am închiriat o casă. Însă nu puteam să dorm, aveam insomnii și îmi era foarte frică în această casă. Am întrebat agentul imobiliar prin intermediul căruia am închiriat casa dacă cunoaște un preot, care să vină să-mi facă sfeștanie. Și mi-a recomandat un părinte care avea să-mi devină duhovnic. Părintele a venit și a văzut la mine niște cursuri de yoga – în acea perioadă cochetam și cu yoga. Părintele mi-a spus că nu este bine să practic yoga și mi-a vorbit despre Dumnezeu. Eu îl contraziceam, îi spuneam că dâsul trăiește din cărți, că suntem în secolul al XXI-lea și că astăzi nu mai sunt oameni ca cei despre îmi vorbea. Însă părintele mi-a răspuns că există oameni deosebiți, dar nu-i cunosc pentru că nu mă învârt printre ei. Mi-a mai spus că trebuie să mă spovedesc și mi-a lăsat un îndrumar de spovedanie. L-am citit, însă râzând și necrezând că păcatele scrise acolo sunt cu adevărat păcate! Din această cauză a durat vreo două luni până să mă duc să mă spovedesc. Nu puteam pricepe pe atunci cum poate fi un păcat faptul de a avea o relație cu bărbat, dacă eu nu eram căsătorită. Deoarece mă simțeam singură și necăjită, am luat cartea, mi-am notat toate păcatele și am mers la spovedit. Așa a început să se schimbe viața mea. Părintele m-a trimis la Sfântul Maslu. La Sfânta Liturghie nu prea ajungeam, deoarece la început vroiam să ies sâmbătă în oraș și nu mă puteam trezi dimineața. Dar părintele a fost foarte înțelegător. Am fost la Sfântul Maslu vreo jumătate de an, apoi am început să merg și la Sfânta Liturghie. Acum nu aș mai putea trăi fără Sfânta Liturghie! De când mi-a spus părintele să nu mai lipsesc de la Sfânta Liturghie și am înțeles ce înseamnă, n-am lipsit niciodată, cu excepția cazurilor când am fost plecată din țară. Sfânta Liturghie este ca o funie de care mă țin, căci n-aș vrea să mai cad să ajung de unde am plecat!

Este esențial suportul duhovnicului?

Da! Tot părintele m-a ajutat să scap de păcatul desfrânării. Am avut câteva relații, dar, tot spovedindu-mă, părintele mi-a zis să încetez să mai fac acest păcat – și am renunțat. Acum, nefiind căsătorită, nu aș putea să mai am o relație trupească cu un bărbat. Prietenii, chiar și cei din familie mă credeau nebună, îmi ziceau că am trecut dintr-o extremă la alta, că din cauza drogurilor am ajuns habotnică. Însă nu m-a deranjat părerea lor. În plus, îl aveam pe părintele, în care aveam și am foarte mare încredere! Îl întrebam toate neclaritățile mele, iar sfinția sa mi le explica foarte frumos și mă linișteam. M-am apucat să citesc și vieți de sfinți – și am descoperit și intelectuali și desfrânați și oameni simpli care au devenit sfinți.

Te-au ajutat mult și sfinții?

M-au întărit sfinții. În momentul în care am văzut sfinți care la început au dus o viață foarte păcătoasă și pe urmă și-au schimbat-o compet, desigur că m-am întărit! Spunea un părinte că sfinții sunt ca o galerie într-un stadion, tu alergi și ei îți fac galerie de pe margine.

În afara părintelui tău duhovnic, înțeleg că te-a susținut și părintele Ioan, cel pe care l-ai întâlnit atunci la mănăstire…

Da. Țin foarte mult pe părintele Ioan. Mă apucasem să fac teologia, dar am mers numai un an la facultate. Părintele Ioan mi-a zis că nu sunt realistă, teologia nu este pentru mine; să mă las de teologie și să fac medicina. La început m-am speriat. Însă m-am consultat și cu duhovnicul, și mi-a spus să fac ascultare de părintele Ioan. Acum sunt în anul IV la medicină. La început mi-a fost destul de greu. Toți colegii mei sunt mult mai tineri decât mine și foarte competitivi. Mie nu-mi plăcea să fiu obligată să fac ceva anume, îmi plăcea să fac doar ce vreau eu. Așa că îmi părea imposibil să continui. Dar, atunci când faci ascultare, nimic nu este cu neputință! De aceea este foarte important să-i asculți pe oamenii lui Dumnezeu.

Se vede ce minunat au lucrat Sfintele Taine în tine. Oana, crezi că ai putea trăi fără spovedanie?

Categoric, nu. Fără duhovnic și fără spovedanie ești mort. Nu ai nici o șansă – nu numai ca fost drogat, dar nici ca om normal. Duhovnicul este ca o cârmă în viață, este omul prin care Dumnezeu îți spune ce vrea de la tine. Și nu te lasă să mergi pe un drum greșit. Și tu poți avea diferite idei și păreri că ar vrea Dumnezeu un anumit lucru de la tine, dar acestea trebuie mărturisite ca nu cumva să fie de la Cel rău. Odată am fost la părintele și i-am zis că înainte eram foarte păcătoasă, făceam tot felul de păcate și nu mă mustra deloc conștiința. Acum conștiința nu-mi dă pace. Parcă e cineva permanent în spatele meu, care mereu mă judecă. Și mi-a explicat că acesta este îngerul meu păzitor. Am momente în care mai deschid câte o revistă Vogue și îmi zic că sunt ruptă de lume, că nu mi-am mai cumpărat de mult ceva, că nu am mai călătorit și că m-am prostit de când am venit în România. Dar această stare mă ține până când îmi fac canonul. Și atunci mă apucă râsul, pentru că îmi dau seama că nu sunt gândurile mele!

Ți s-a întâmplat vreodată să mai cazi în consumul de droguri?

Nu vreau să mă mai întorc unde am fost înainte, pentru că înainte am fost în iad! Recunosc că a fost o perioadă în care am mai fumat câte o țigară de marijuana, pentru că am o prietenă măritată cu un băiat din fosta gașcă. Asta până când duhovnicul mi-a spus că nu am voie să mai fac asta, să mă las, că este mare păcat. Însă mai am vise urâte că mă droghez sau că vreau să mă droghez, dar nu găsesc marfa…

Dumnezeu ne iubește pe toți. Cum simți acum dragostea lui Dumnezeu, după experiențele prin care ai trecut?

Dacă nu mă iubea Dumnezeu, eram în iad acum – la propriu. Pentru că puteam să fiu moartă. Odată chiar am trecut prin moarte clinică, din cauza unei supradoze, și Dumnezeu m-a salvat. Spre Dumnezeu trebuie să pășești puțin și El, Preamilostivul, te primește. Este o carte: „Dai voință, iei putere!”. Și așa și este, tu doar trebuie să vrei și Dumnezeu îți dă multă putere.

Crezi că ar fi vreun om care te-ar putea îndepărta de Dumnezeu?

Nu. Știu că nu este bine să fii sigur pe tine, așa că mă rog la Dumnezeu să mă apere de orice ispite care m-ar putea îndepărta de El.

Spuneai la început că erai mândră. Acum mai ești?

Și acum mă lupt cu mândria. Știu că patimile se țin în lanț. De la mândrie vine și mânia. Sunt un om mânios. Îmi sare țandăra foarte repede. Sunt ultimul om de fapt! Eu nu știu, cum de mă mai rabdă Dumnezeu? În fiecare seară îmi pun această întrebare…

Ce crezi, cei care se droghează vor să se lase?

Toți cei pe care i-am cunoscut vor să scape. Chiar și fostul meu soț de-al doilea, Mircea, vrea să scape. Un alt prieten, avocat, se luptă și el să iasă din asta… Dar fără Dumnezeu nu se poate! Și, dacă reușești fără Dumnezeu, cred că degeaba te lași de droguri, pentru că mai devreme sau mai târziu vei reveni. Un alt mare pericol este să devii sectant, pentru că la noi, în România, există centre de dezintoxicare cu terapeuți neoprotestanți. Te lasă un diavol și te ia altul, mult mai groaznic! În cazul drogurilor te mustră conștiința, dar dacă ajungi sectant devii automat mândru și nu te mai pocăiești.

Ce sfat le dai tuturor celor care își doresc din tot sufletul să termine cu drogurile?

Să nu se bazeze pe ei și să nu încerce singuri să se lase. Să-și găsească un duhovnic bun – este obligatoriu. Să facă Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului și să o roage să le trimită un duhovnic bun. Și Măicuța Domnului, cu siguranță, îi va ajuta! Apoi totul o să intre în normal și nu o să fie așa greu. În momentul în care m-am lăsat și după ce l-am cunoscut pe părintele, mă așteptam să-mi fie foarte greu. Mă gândeam la soldații ruși din tranșee și îmi spuneam că trebuie să mă întăresc, fiindcă voi trece printr-o perioadă foarte grea. Dar nu a fost așa. Dumnezeu a luat foarte mult din crucea mea, mi-a dăruit foarte mult.

Oana ne arată că și cele mai cumplite patimi pot fi biruite prin nădejde și credință puternică în Dumnezeu. Părintele Paisie Aghioritul spune că: „Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă, dar dulce, pentru păzirea poruncilor, pentru dragostea lui Hristos.” Oana dorește acum din tot sufletul să-i ajute pe aceia care fiind dependenți de droguri au senzația că nu se mai pot ridica; de aceea, este voluntară la o fundație care luptă împotriva drogurilor. Dumnezeu să-i dea putere în ceea ce face, iar pe cei care consumă stupefiante să-i elibereze de această patimă.

Interviu de Raluca Tănăsescu



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *