adolescenţi

Cum le-a deschis ochii tinerilor Școala de vară „Viitorul este pro-viață” 2021

de Redacția Stiripentruviata.ro

A treia ediție a Școlii de vară „Viitorul este pro-viață” a prilejuit întâlnirea a 25 de liceeni și studenți din mai multe județe ale țării cu lideri și formatori de la care au învățat implicarea pro-viață în sprijinul copiilor și mamelor. 

În prima zi, tinerii au asistat la o prezentare a trainerului Adelina Fronea despre integritate și responsabilitate în relațiile intime. Ei au fost încurajați să-și respecte principiile și să-și asume responsabilitatea în momentele cheie ale vieții.

Adriana Ene, realizatoare Radio Trinitas și Trinitas TV, a lucrat cu tinerii în a doua zi a programului. Ea a susținut formări cu temele: „Dezvoltarea abilităților de comunicare” și „Storytelling”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

A fi pro-viață „e mai mult decât o convingere, o asumare rostită. Este acțiune, implicare, conștientizare a forței interioare de care trebuie să dispui pentru a te dărui acestei cauze –VIAȚA”, le-a spus Adriana Ene.

Alexandra Nadane, Președinta asociației România pentru viață, și Eliza-Maria Cloțea, fostă președintă a asociației Studenți pentru viață, le-au explicat tinerilor particularitățile comunicării cu o femeie în criză de sarcină.

După acest modul, Daniela Solomon, o participantă, a declarat: „O să fiu mai mult mai atentă la lumea din jurul meu. Acum știu cum să reacționez când întâlnesc o femeie în criză de sarcină. Acum am curajul să mă implic.”

Cea de a doua seară s-a încheiat cu o scurtă piesă de teatru regizată de Diana Alexandra Paul pe baza unei mărturii despre criza de sarcină și pusă în scenă chiar de o parte dintre participanții la școala de vară.

Pe parcursul piesei, tinerii din public au putut interveni înlocuind câte un personaj, schimbând replicile, astfel încât situația prezentată să aibă un final fericit, respectiv sprijinirea femeii în criză de sarcină.

În a treia zi de formare, tinerii au învățată să dezbată „pentru viață” împreună cu medicul Alexandru Voropanov și au aflat că ce activități pro-viață pot organiza în comunitatea lor.

Sâmbătă, Eliza-Maria Cloțea, medic rezident în obstetrică-ginecologie, le-a prezentat tinerilor riscurile pe care le implică diversele metode avort, publicistul Cătălin Sturza i-a învățat să-și caute informații necontaminate de propagandă, iar Cătălina Stroe de la Asociația eLiberare i-a învățat cum să se ferească de traficul de persoane și cum să recunoască o persoană traficată.

Activitățile au fost completate de proiecții de film, jocuri și drumeții în natură. Duminică, înainte de a pleca spre casă, tinerii au participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Caraiman.

„În urma activităților ai ocazia să te cunoști pe tine însuți mult mai profund, să vezi real unde mai ai de lucrat cu tine și înțelegi cât de importantă si folositoare este munca în echipă”, a spus Evelina Nistor, participantă.

Tânărul Iulian Tomeac a afirmat: „Ceea ce facem acum, facem în nădejdea unui viitor mai bun, adică unui viitor pro-viață, la care fiecare om e chemat să construiască, sub diferite forme. Noi am început aici.”

Iar Diana Alexandra Paul a concluzionat: „Cel mai frumos este că prin această școală ne-au fost oferite nu doar strategia și informația, ci și oamenii cu care să le punem în practică. Au fost cinci zile care mi-au deschis ochii la probleme către care mă uitam, dar pe care nu le vedeam așa cum o fac acum.”

Evenimentul a fost organizat de asociațiile Studenți pentru viață și România pentru viață și s-a desfășurat la Bușteni în perioada 25 – 29 august 2021.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button