sfaturi pentru părinţi

Cum am crescut 12 copii în deplină siguranță, deși le-am acordat acces deplin la internet

internet

de Francis L. Thompson 9 aprilie 2014, Quartz.com

 

(Francis L. Thompson este inginer la Northrop Grumman Corp. și tată a 12 copii)

 

Soția mea și cu mine am pus la punct un tip de abordare deschisă în educarea copiilor, iar drept rezultat dezvoltarea internetului, a Facebook-ului, a Twitter-ului ș.cl. a avut urmări interesante: ne-a avantajat de minune. Nu am impus copiilor noștri niciun fel de restricții asupra conținutului de pe site-uri sau de pe dispozitivele electronice în general. În schimb însă le-am impus niște reguli:

 

  1. Ca părinți, le-am cerut să ne dea acces nelimitat la toate conturile lor care necesită „login”. Adesea le dăm voie copiilor să ne folosească conturile și parolele.
  2. Toate calculatoarele trebuie să stea doar în spații deschise, cu monitoarele îndreptate în direcția celorlalte persoane din casă.
  3. Nu este permisă utilizarea calculatoarelor, laptopurilor, tabletelor sau smartphone-urilor în dormitoare. Toate acestea trebuie folosite în spațiile deschise ale casei.
  4. Copiii știu că noi, ca părinți, vom intra inopinat în conturile lor ca să vedem ce au mai făcut sau la ce s-au mai uitat.
  5. Dacă vreun copil va șterge istoricul de navigare, își va ascunde sau își va crea niște conturi secrete, atunci acel copil va pierde accesul la dispozitiv.
  6. Îi învățăm pe copii că există lucruri rele pe aceste dispozitive care ar trebui șterse imediat.
  7. Le precizăm copiilor ce înțelegem prin „lucruri rele: pornografie, violență explicită, imagini nepotrivite copiilor, oameni mari care încearcă să întâlnească copii mai mici, viruși de calculator, programe malware, escrocherii financiare, escrocherii de tip phishing menite a obține informații legate de părinți, furt de identitate. Și toate acestea sunt după unii rele doar în capul părinților, dar noi am descoperit că cei mici par oripilați la unison de anumite imagini, povești și chestii. Se pare că au în ei un fel de cunoaștere încorporată asupra a ceea ce este decent și a ceea ce este indecent. De câte ori n-ați auzit un copil mic zicând: „Aaaaa! Asta nu-mi place!
  8. Pentru cei care sunt la prima utilizare a calculatorului (copiii de 4-5 ani) creăm o partiție separată pe hard-disk pentru ei, așa că dacă vor descărca vreun virus, vreun program malware sau vreo altă chestie nasoală (lucru inevitabil, de altfel) va fi infestată doar partiția lor, și nu tot calculatorul. Apoi îi ajutăm să facă curățenie pe partiție ca să învețe astfel cât de problematic este să dea click pe niște site-uri necunoscute.
  9. Ne străduim să efectuăm cât mai multe dintre temele de la școală pe calculator. Totuși acest lucru a avut niște efecte secundare la care nu ne-am fi așteptat: când cel mai mic dintre copii avea 21 de ani și se afla într-o țară străină, soția mea i-a trimis o scrisoare scrisă de mână, dar el n-a putut-o citi. Ne-a cerut să îi trimitem mai bine un e-mail. De asemenea, el nici nu poate scrie cu litere de mână, ci doar de tipar, în schimb poate tasta la calculator cu o viteză de peste 80 de cuvinte pe minut. Este de bine sau de rău? Nu știu sigur. Poate că pe parcursul întregii lui vieți nici nu va fi nevoie vreodată să scrie ceva cu litere de mână.

 

 

 

Traducere: Gabriela Coșereanu

Te-ar putea interesa și:

Cum m-am asigurat că toți cei 12 copii ai noștri își pot plăti singuri taxele de studii la colegiu


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button