Cucul Cuc şi gâscanul cu cap pătrat / Poveşti pentru trezit copiii 1

 cuc01

 povestire şi ilustraţii de Veronica Iani

În ogradă era mare agitaţie. Gâştele sâsâiau şi dădeau din aripi. De obicei, la ora aceea a dimineţii, era linişte, însă, de data aceasta, viaţa comunităţii fusese perturbată. Dar care era motivul agitaţiei? Un ou. Cum un ou? Un ou e un ou, de ce ar isca aşa forfoteală? Da, dar nu era orice fel de ou.

De dimineaţă, când de abia răsărise soarele, iar gâştele îşi întindeau tacticos aripile, se auzise un ţipăt disperat. Mă rog, un sâsâit disperat:

– Ajutor! Ajutor!, începu să strige una din gâşte.

În câteva secunde, toate suratele ei o înconjuraseră.

– Dar ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva?, îşi arătară ele îngrijorarea.

– O…O…, doar atât reuşea ea să spună.

– O.., ce? Ce vrei să spui? Ai ceva în gât?

– Chemaţi repede un doctor, se îneacă, îşi dădu repede cu părerea o gâscă mai bătrână şi experimentată. O fi tras-o curentul la baltă. Şi doar vă spun de atâtea ori să nu mai staţi atât cu capul sub apă. Când eram eu tânără…, vru să continue ea o poveste plină de învăţăminte din tinereţea ei.

Dar acum nimeni nu avea chef de aşa ceva. Surata lor suferea şi trebuia ajutată. Câteva chiar se apucaseră să aplice nişte tehnici de resuscitare văzute pe o pagină de ziar ce plutea într-o zi pe baltă.

– Ţineţi-o de aripi. O să îi apăs pe abdomen iar altcineva să înceapă să îi facă respiraţie cioc-la-cioc, strigă un gâscan voinic.

– Lăsaţi-mă în pace, vă rog. Nu am nimic, mai apucă ea să spună, dar asta de abia după ce primi câteva ghionturi în stomac. Uitaţi ce am făcut aseară, arătă ea înspre cuibul ei plin de ouă.

– Da, nişte ouă. Ce să vedem?

– Da, dar printre ouă este şi altceva, ce nu arată a ou. Eram obosită aseară şi nu m-am uitat în cuib după ce am făcut şi ultimul ou.

cuc02

Toate capetele se îngrămădiră asupra cuibarului, pentru a vedea despre ce e vorba. Ochii li se măriră brusc, mai să le sară din orbite, când au văzut grozăvia. Surata lor făcuse ceva ce nu prea arăta a ou. În loc să fie oval, ca orice ou normal de gâscă, avea o formă de cub. Ce e drept, cu capetele rotunjite, dar cub.

– Are formă de cub, spuse gâscanul ce se îndeletnicea cu lecturarea hârtiilor găsite prin ogradă sau pe islaz.

– Cub, necub, ăsta nu e ou, strigară indignate gâştele. Aşa ceva nu s-a mai văzut vreodată.

– Păi eu deja am început să-l clocesc. Cred, totuşi, că din el va ieşi un boboc. L-am scuturat şi aşa se pare, spuse cu jumătate de sâsâit cea care făcuse oul-cub.

– Mda, aşa se pare, dădu verdictul gâsca cea bătrână şi experimentată. Dar nu ne putem asuma niciun risc. Cine ştie ce ar putea ieşi din el. Un boboc cu patru capete? Câte un cap pentru fiecare colţ al cubului. Nu, nu. Nu putem permite aşa ceva. Vă daţi seama ce s-ar putea întâmpla apoi. Gâsca cea cu patru capete ar face apoi şi alţi pui ca ea şi ne va umple ograda de ciudăţenii. Vom ajunge de râsul curcilor.

Se făcu linişte. Toate gâştele păreau să analizeze situaţia. Însă, în liniştea din ogradă se auzi un cântec:

– Cu-cu! Cu-cu!

– A, uite un cuc. Asta ne mai trebuia acum pe cap. O să meargă şi o să le povestească tuturor despre nenorocirea noastră. Or să râdă toţi de noi. Aruncaţi cu ceva în el, ca să plece, spuse, zburlindu-şi penele din vârful capului, gâsca experimentată ce devenise lider de opinie.

– Poate ar fi mai bine să-l întrebăm pe el dacă a mai văzut un astfel de ou, spuse mama oului. El îşi lasă oul de fiecare dată în alt cuib. Cred că a văzut multe ouă la viaţa lui.

– Bine, fie. Chemaţi-l!

Auzind că este strigat, cucul coborî în mijlocul lor.

Se uitară la el destul de circumspect. Culoarea lui ştearsă şi reputaţia de a-şi lăsa ouăle prin cuiburi străine nu le prea inspira încredere. L-au întrebat totuşi ce părere are despre oul-cub.

– Măi, să fie, spuse el după ce examină oul. Cu siguranţă este ou, dar aşa ceva nu am mai văzut vreodată. De abia aştept să văd ce o să iasă din el.

– Nu va ieşi nimic, declară hotărâtă gâsca experimentată, ridicând şi o aripă pentru a întări cele spuse.

– Păi din orice ou iese ceva, orice formă ar avea, spuse cucul. Îndrăzneala lui însă le enervă pe gâşte. Cum îşi permitea el, un simplu cuc iresponsabil, să îşi dea cu părerea în astfel de probleme?

– Gata, mulţumim, domnule cuc. Puteţi pleca. Noi deja am luat o hotărâre. Acest ou-cub, sau ce o fi, va fi dus departe de ograda nostră. Nu vrem să stricăm integritatea neamului, spuse gâsca ce îşi atribuise rolul de lider. Cred că nu are nimeni ceva de obiectat la această decizie. Mai trebuie să supunem la vot? Să ridice aripa cei care vor să păstrăm oul.

Nimeni însă nu avu curajul de a fi de altă părere decât restul cârdului. Doar mama oului încercă să spună timid ceva, dar nici ea nu a ridicat aripa. Astfel, soarta oului fu hotărâtă. Va fi dus departe pe islaz.

– Vreţi să vă ajut eu?, propuse cucul. Sunt obişnuit să car ouă şi, pentru că zbor, pot să îl duc suficient de departe.

Toată lumea fu de acord, aşa că, de-abia ridicându-se de la sol din cauza greutăţii oului, cucul dispăru în zare. Toate gâştele răsuflară uşurate şi reveniră la activităţile lor zilnice, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar mama oului rămase cu ochii pierduţi în zare. „Poate că totuşi nu ar fi avut patru capete”, se gândi ea. „Şi, până la urmă, chiar şi cu patru capete, ar fi fost un pui drăguţ.” Era însă prea târziu pentru regrete. Cucul nu se mai vedea.

 cuc03

Să revenim la cucul nostru, ce de abia mai zbura, cu limba atârmându-i afară şi cu penele ciufulite.

„Uite cum mă chinui eu acum. Nu puteam să stau liniştit şi să îmi văd de treabă? Dar nu, conştiinţa asta a mea îmi dă tot felul de bătăi de cap. Să nu mai spună cineva că suntem iresponsabili. Da, lăsăm ouăle în alte cuiburi, dar nu le aruncăm pe câmp. Căutăm de fiecare dată un cămin cald pentru ele. Şi dacă nu e oval oul, acum să îl aruncăm? Dar ce mă fac eu acum cu oul ăsta? E prea mare ca să îl pun pe furiş într-un cuib de pasăre. Ouăle de cuc sunt micuţe şi nici nu sunt observate atunci când sunt strecurate. Ăsta distruge cuiburile dacă îl pun în ele.

SIngura soluţie ar fi să îl clocesc eu, dar cine a mai auzit de cuci care să clocească ouă? Iar apoi ce să fac cu puiul? Noi plecăm iarna în ţările calde. Ar însemna să îl las singur. Cine o să aibă grijă de el?”

Cam astea erau gândurile cucului ce se oprise şi se uita la ou scărpinându-se cu o aripă în vârful capului.

– Ei, asta e. O să văd eu ce fac. Trebuie să mă apuc repede să fac un cuib destul de mare.

Spre seară, totul era gata, iar cucul se aşeză cu grijă pe ou, întinzându-şi aripile, pentru a-l acoperi în întregime. Vai, dar ce greu e să cloceşti un ou! Ba îţi amorţeşte un picior, ba o aripă, ba ţi se face sete sau foame. Dar, până a doua zi, nu se mişcă de pe ou. Nu putea risca să lase oul să se răcească. Doar ziua pe la amiază se mai ridica de pe el, dar asta doar pentru a mânca pe fugă ceva. Însă, după câteva zile, se auzi un zgomot din interiorul oului. Apoi apăru o mică fisură care deveni tot mai mare, iar un cioculeţ reuşi să spargă găoacea. Emoţionat, cucul aştepta să vadă cum va arăta puiul. Aha, nu avea patru capete ci doar unul, ce e drept, nu foarte rotund. Mda, avea un cap în formă de cub, dar asta nu îl făcea să arate deloc urât. Era doar altfel decât alte capete. Ba chiar era tare haios!

cuc04

– Bună, eu sunt cucul Cuc.

– Cu-cu, răspunse bobocul.

– Vai de mine! Dar tu trebuie să spui ga-ga. Nu eşti cuc. Eu doar te-am clocit. Nu ştiu ce voi face cu tine.

– Cu-cu, spuse iar bobocul.

– Vai, mai că-mi vine să plâng, deşi cucii nu obişnuiesc aşa ceva. Bine, bine, vei rămâne cu mine. Acum trebuie să-ţi caut de mâncare. Oare ce mănâncă gâştele? Sper că nu trebuie să învăţ şi să înot.

Astfel, cucul nostru a adoptat micul boboc şi, încetul cu încetul, a învăţat cum să aibă grijă de el. Nici nu vă daţi seama ce înseamnă asta. Cucii nu au grijă decât de ei, dar, de dragul micului boboc, cucul Cuc a renunţat la confortul lui şi nu mai cânta toată ziua fără nicio grijă, sărind de pe o creangă pe alta. Dar, chiar dacă uneori îi era greu, se simţea minunat ştiind că salvase viaţa cuiva.

Încetul cu încetul, săptămânile au trecut, iar bobocul era acum un mic gâscan cu pene albe şi lucioase. Capul îi rămăsese însă tot în formă de cub. Cucul îi povestea în fiecare zi despre locurile pe care le vizitase, astfel că micul gâscan ştia o mulţime de lucruri.

Totul ar fi fost minunat dacă nu ar fi început să se răcească vremea. Cucul se gândea cu disperare că va trebui să plece în ţările calde. Dar nu îl lăsa sufletul să-şi lase puiul adoptiv singur. Aşa că se hotărî să rămână, chiar dacă asta va însemna moarte prin îngheţare. Măcar până la iarnă puiul va ajunge suficient de mare.

Dar, cum soluţii se găsesc întotdeauna, micul gâscan a venit cu o idee salvatoare. Cucul va sta sub aripa lui. Doar capul îl va ţine afară pentru a putea respira.

Problema fiind rezolvată, şi-au văzul liniştiţi de treburile zilnice. Însă, într-o dimineaţă, când soarele de abia începea să răsară, fură treziţi de nişte ţipete disperate de gâscă. Ce să vezi? Chiar în faţa lor apăru o vulpe ce ţinea în gură un pui de gâscă ce se zbătea şi striga disperat. Fără să mai stea pe gânduri, micul nostru gâscan a sărit în picioare şi s-a aşezat chiar în faţa vulpii. Cucul a scos şi el repede capul de sub aripă pentru a vedea ce se petrece. Vă daţi seama ce sperietură a tras vulpea trezindu-se deodată în faţa ei cu o gâscă cu două capete? Unul pătrat şi altul de cuc. Unul făcea: Ga-ga!, iar altul: Cu-cu! Aşa grozăvie nu mai văzuse în viaţa ei. S-a oprit şi, de spaimă, a rămas cu gura deschisă, prilej folosit imediat de gâscă, ce fugi repede spre ograda de unde fusese furată. Când şi-a revenit niţel, a luat-o şi vulpea la fugă, dar în direcţia opusă.

cuc05

În ogradă, jale mare. Toată lumea plângea după puiul ce fusese răpit. Cea mai îndurerată era însă mama lui. Cum de nu avusese mai multă grijă de el?, îşi reproşa ea întruna.

Dar iată, printr-o crăpătură de gard intră chiar puiul răpit!

– Mamă, mamă!, se repezi el spre mama-gâscă. Am scăpat.

– Cum, cum ai scăpat?, se îngrămădiră toate gâştele din curte în jurul lui. Nimeni nu a mai scăpat din colţii vulpii.

– Staţi să vă povestesc. În timp ce mă ducea spre vizuina ei ţinându-mă în gură, în faţa noastră a apărut o arătare atât de ciudată, încât vulpea s-a oprit pe loc îngrozită şi, de spaimă, a deschis gura. Dacă nu mi-ar fi fost atât de groază că mă va mânca vulpea, aş fi fost şi eu la fel de îngrozit de arătarea aceea albă din faţa noastră. Ştiţi, avea două capete. Unul mare şi pătrat, iar altul mai mic şi gri. Şi scotea nişte strigăte tare ciudate. Arăta a gâscă, dar avea două capete.

O linişte adâncă se lăsă. Nicio gâscă nu mai spunea nimic. În cele din urmă, începu să vorbească gâsca cea experimentată.

– V-am spus eu. Ar fi trebuit să distrugem oul. Vedeţi? Acum trăieşte. Cât credeţi că îi va lua ca să vină la noi în ogradă? Ne va face de râs. Cred că are mintea în colţuri din cauza capului pătrat.

– Tu să taci din gură!, se repezi spre ea mama puiului răpit, care era şi mama gâscanului cu cap pătrat. Am regretat enorm că nu am avut curajul să păstrez oul. Mi-am pierdut atunci un pui şi acum era să mai pierd unul. Dar, culmea, el a fost salvat chiar de puiul pe care noi am vrut să-l omorâm. Ce dacă are două capete? Eu mă duc după el şi să nu îndrăzneşti să mă opreşti. Va sta de acum înainte cu mine. Bineînţeles, dacă va mai vrea, spuse ea cu glas tremurând.

Plecă împreună cu puiul care tocmai fusese scăpat din ghearele morţii, dar urmată şi de alte gâşte cuprinse de remuşcări. Gâsca experimentată se duse nervoasă la ea în coteţ, fără să mai spună nimic.

Iată că alaiul gâştelor ajunse la locul în care îşi făcuseră culcuşul micul gâscan cu cap pătrat şi cucul. Auzind gălăgie, au ieşi repede afară. Întâlnirea a fost foarte emoţionantă. S-a lămurit repede şi misterul celui de al doilea cap după ce cucul a ieşit cu totul de sub aripă. Gâscanul cu cap în formă de cub şi-a iertat mama şi a fost de acord să se întoarcă în ogradă. Evident că l-a luat şi pe cuc. Acesta nu mai stătea decât noaptea sub aripa lui, dar asta doar de dragul micului gâscan. Acum putea zbura fără nicio grijă, căci mama-gâscă îi făcuse o hăinuţă din puf de gâscă şi care era tare călduroasă. Ar fi putut rezista chiar şi la Polul Nord cu haina aceea, îi spusese gâscanul, care citea multe cărţi şi reviste. Dar cucul nu mai dorea să plece nicăieri de lânga noua lui familie de gâşte.

Aşa că, dacă iarna o să vedeţi vreo pasăre cu capul gri, cu corpul acoperit de puf alb de gâscă şi cântând Cu-Cu, să nu vă speriaţi. Este doar cucul nostru. Mic, dar cu o inimă mare.

Vara e posibil să îl găsiţi pe baltă, stând la soare pe spatele unui gâscan cu cap pătrat.

  cuc06

 

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns