Cristina Manea, profesoară din Cluj şi mamă a patru copii, despre minunea de a fi mamă: „E o greşeală să laşi străinii să-ţi fure bucuria venirii unui copil pe lume”

Cristina Manea, Stiripentruviata.ro, 7 decembrie 2017 – Pe vremuri, în urmă cu foarte mulţi ani, mai scriam câte ceva pentru foaia noastră de suflet, „Filocalia”, mai redactam câte-o ştire, cronica vreunui pelerinaj, mai făceam câte o traducere, mai scriam câte-o poezie… Ce multe s-au schimbat de-atunci.

Încercam cu amuzament să-mi imaginez cam cum ar arăta ştirile mele, după atâţia ani, cu atâtea întâmplări, zi de zi. De exemplu: „Azi, Luca m-a anunţat cu jumătate de gură că a luat un doi la fizică. Îmi tot spunea de-o săptămână, printre dinţi, dar am crezut că e o glumă şi nu l-am luat în serios. Este cât se poate de adevărat. Tot azi, Teodora s-a scăldat din nou în lacrimi spunând că urăşte vioara, că e prea greu şi că vrea să facă flaut, Veronica s-a certat pentru crutoane cu un coleg la grădiniţă, iar Ilinca şi-a dat iar jos singură scutecelul şi a murdărit baia”.

Să scrii despre viaţa de familie după atâţia ani, să împărtăşeşti câte ceva din atmosfera familiei tale numeroase care deja nu mai încape într-o singură maşină, mi se pare o provocare mult prea mare ca să nu răspund la ea.

Uneori, când mă joc cu copiii mei, închid ochii şi le spun: „Eu sunt Cristina, sunt încă mică, citesc mult, mă culc târziu şi uneori mai dorm cu hipopotamul galben”. Când deschid ochii, patru perechi de ochi mă privesc amuzaţi şi protestează: „Nu mai eşti mică, eşti mare, eşti mama noastră şi noi suntem copiii tăi” şi râd în hohote ca să mă aducă la realitate.

Uneori îmi place să mă joc de-a timpul, să mă teleportez în trecut, să mă văd cu ochii de-atunci, să mă întorc aici unde sunt acum, să mă judec prin prisma celei care am fost şi ajung mereu la acelaşi lucru: oriunde aş fi, în orice împrejurare, în fracţiunea oricărei secunde care poate ar fi fost hotărâtoare pentru destinul meu, nu aş schimba nimic, nici o fărâmă din ce-a fost. S-o iau de la început, aş face la fel şi aş ajunge, prin voia lui Dumnezeu, unde sunt şi la ce sunt acum: mamă a patru copii minunaţi.

S-o iau cu încetişorul. La început, eşti tânăr, aproape copil, nici nu ştii bine ce ţi se întâmplă, te îndrăgosteşti şi te trezeşti căsătorit, cu ceva strălucitor pe deget şi aproape fericit. Mai ales atunci când primul test de sarcină a ieşit pozitiv. Personal, am simţit fiecare sarcină ca pe o stare binecuvântată, o bucurie lăuntrică pe care nu ştii să ţi-o explici, fiecare mişcare a bebeluşului era ca un dar preţios pe care simţeam nevoia să-l împart cu cei din jur…, iar cei din jur nu erau neapărat conectaţi la frecvenţa mea de simţire, dar nu conta.

La fel de personal, pe măsura trecerii timpului, a înmulţirii grijilor şi responsabilităţilor, am simţit ca pe-o nedreptate strigătoare la cer presiunea socială, a familiei, a colegilor de serviciu, a rudelor şi mătuşilor apropiate şi îndepărtate care prin gesturi, priviri, vorbe mai mult sau mai puţin voalate, încercau să sugereze că este absurd să-ţi mai doreşti copii în ziua de azi, că la primul e normal să te bucuri, sa jubilezi, dar la al treilea, al patrulea? E prea de tot, domnule, vorba unei doamne bătrâne şi onorabile din Bucureşti: „Încă n-aţi închis fabrica?”

Toţi cei care au mulţi copii şi au trecut prin astfel de situaţii au trăit probabil aceste sentimente. Am înţeles atunci că e o greşeală, o capcană să laşi străinii (străini de familie şi de Hristos) să-ţi fure bucuria venirii unui copil pe lume. Asta mi s-a întâmplat mie la Ilinca, cea mică: presiunea a fost atât de mare încât – după impactul emoţional al primelor temeri şi griji: „Ce voi face, cum mă voi descurca, ce vor zice ceilalţi?” – am învăţat să ne bucurăm în taină de această veste, asta pentru că eu şi soţul meu am ţinut câteva luni secretă „operaţiunea the fourth one”, cum îi spuneam cu o bucurie complice.

Într-o ordine numai de Dumnezeu ştiută, am înţeles de asemenea că, de fapt, fiecare copil îşi avea locul său dinainte aşezat în familia noastră, de fiecare dată am simţit că aşa suntem de când lumea şi că sub nici un chip nu ar fi putut fi altfel, şi că, dacă prin absurd, unul din ei nu s-ar fi născut, cu siguranţă i-am fi simţit lipsa.

Deşi am adus pe lume patru copii, încă mă minunez şi încerc să înţeleg esenţa miraculoasă a unei naşteri. Dincolo de starea de bucurie şi împlinire pe care o simţi când îţi ţii bebeluşul, fiinţa cea nouă, în braţe, am simţit de fiecare dată că am trecut foarte aproape pe lângă o taină. Şi cum timpul te acaparează imediat şi te acordezi total la ritmul de viaţă al bebeluşului tău care creşte foarte repede, deci şi timpul tău se scurge repede odată cu al lui, începi să te îndepărtezi cu iuţime de acea taină pe care n-ai apucat s-o înţelegi de-a binelea, dar de care îţi place sa îţi aduci aminte. Poate acesta este motivul pentru care orice mămică povesteşte cu nesaţ şi cu lux de amănunte despre naşterea pruncului ei, poate încearcă să-şi desluşească ei sieşi taina pe care atunci nu a înţeles-o pe deplin.

Trebuie să recunosc, mi s-a părut un pic idilică şi am zâmbit când am citit formularea „frumuseţea împreunei-desăvârşiri”. Într-adevăr, într-o familie, în cele din urmă ajungem sa ne desăvârşim unii pe alţii într-o minunată lucrare şi sinergie între cer şi pământ. Negreşit, în plan nevăzut, asta se şi întâmplă. Însă în plan foarte concret şi real, în realitatea imediată, uneori incredibil de greu de dus în spate, în scurgerea uneori prea lentă, alteori prea rapidă a timpului unei familii, de la alarma de dimineaţă până la pupicul de noapte bună, de la dimineaţa anevoioasă de luni până la slujba de duminică (care mereu începe prea repede!), totul mi se pare o luptă continuă, neostoită, cu ceasul de pe perete, cu aragazul, cu maşina de spălat, cu fierul de călcat, cu ratele la casă, cu temele şi notele, cu scutecele şi biberoanele, cu antibioticele la ore fixe, cu autobuzul, cu oamenii de pe stradă, cu cei dragi de lângă tine, cu tine însuţi şi cu Dumnezeu.

Uneori ţi se pare că dai prea mult, alteori că primeşti prea puţin. Uneori simţi că eşti biruit şi vrei să depui armele, alteori te simţi fericit că ai reuşit într-o zi să le faci pe toate cum trebuie. Uneori te simţi abandonat, ca în cele din urmă să înţelegi, ca-n povestea urmelor de pe malul mării, de ce era doar un singur rând de urme pe nisip, că, atunci când ţi se părea mai greu, Dumnezeu te căra în spate.

Înveţi multe într-o familie, înveţi să iubeşti atunci când ţi se pare c-ar trebui să te superi şi înveţi să ierţi pe măsura iubirii. Înveţi să te bucuri de momentele de tihnă şi bucurie ca de un dar preţios în vacarmul unei lumi în care toate sunt pe dos. Şi, privind lung în urmă, am învăţat că, atunci când îţi asumi o cale, sucită în ochii lumii dar dreaptă în cugetul tău, şi îţi clădeşti pe temelia lui Hristos un aşezământ în care aduci pe lume şi creşti copii din darul lui Dumnezeu, e ca şi cum ai scrie, cu cuvinte vii, adevărate, uneori tăioase, alteori nespus de mângâietoare… un eseu despre mântuire.

Articol reprodus cu permisiunea autoarei din revista „Cuvânt pentru suflet” nr. 8 (ASCOR Cluj, 2011)

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , ,


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com



Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.