de la cititorifamilieopiniivalorile familiei

Cristina M., profesoară, despre inspecția Ministrului Educației la o școală de țară

de Redacția Stiripentruviata.ro

Primim pe adresa redacției un mesaj inspirat de vizita inopinată făcută de Monica Anisie, Ministrul Educației Naționale, la o școală din mediul rural, unde a intrat însoțită de camerele de filmare ale televiziunilor și a certat-o pe o învățătoare, de față cu elevii, pentru că i s-a părut că ridică prea tare tonul la ei. Redăm filmarea la finalul articolului.


Vocea învățătoarei

de Cristina M.

Dascălii au două voci: vocea de-acasă, cea normală, cu inflexiuni joase, care-ți permite să fii auzit de câteva persoane într-un spațiu mic, și vocea profesională, cu trei tonuri mai sus, cu un ritm al vorbirii mai rar, mai apăsat. Asta am aflat-o cand îmi scriam lucrarea de gradul I și studiam avatarurile profesorului, printre care îl identificasem și pe cel de actor, cel care ține o reprezentație – lecția, în fața publicului sau a clasei de elevi. Doar profesorii și actorii au aceste voci profesionale specifice meseriei lor.

De obicei încep orele mai târziu și, când trec pe coridor spre cancelarie, realizez cât de diferite sunt vocile colegilor mei, vocile profesionale, de cele pe care le au în cancelarie.

Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc. Voiam să vă vorbesc despre vocea mamei mele. I-am zis în seara asta la telefon: „Vezi ca o sa scriu despre vocea ta” și ea mi-a spus grijulie: „Ai grijă, să nu mă faci de râs!”

Mama a fost învățătoare toată viața. Când eram copil, uneori mergeam la mama la școala. Îmi spunea că e la parter sau la etajul 1 clasa ei și eu mă întrebam cum o să dau de ea. Nu intram bine pe poarta cladirii că și auzeam vocea mamei de pe coridor, înaltă, cu stridențe, aparent aspră, și mă duceam direct la clasa ei.

Uneori, dacă era geamul deschis, o auzeam și din curtea școlii. Dacă ar fi căutat-o pe mama Monica Anisie, doamna ministru al Educației, când ar fi venit în vizita la școala unde a lucrat ultimii 20 de ani din carieră, nu ar fi fost nevoie să întrebe unde e clasa învățătoarei Cutare. Nu ar fi fost nici măcar nevoie să asculte cu urechea la ușă, ar fi auzit-o de la primii pași pe coridor. Și, dac-ar fi dat buzna peste ea cu armata ei de hiene-jurnaliști, mama nu și-ar fi pierdut cumpătul și nu ar fi tremurat ca varga (cum probabil aș fi făcut eu 😞), ci ar fi înfruntat-o cu demnitatea pe care i-am admirat-o întotdeauna și ar fi poftit-o să asiste la ora ei.

Știti ce e haios? Că de-a lungul timpului, pe măsură ce ne-am înmulțit și noi, copiii de acasă, am văzut cum mama venea de la școală cu tot cu vocea ei de-acolo și, treptat, ne-am obișnuit cu asta ca un dat. Știam că ea nici măcar nu-și mai dă seama.

Când vorbesc cu mama la telefon și răsună primul „alo” în telefon, imediat îndepărtez telefonul la 10 centimetri sau dau volumul la jumătate, să nu tragă cu urechea soțul meu. Copiii mei s-au obișnuit și ei cu asta mai ales când, după ce ne-am mutat în Cluj, bunica îi lua de la școală și grădiniță și, în drumul spre casa noastră veche din centru, bunica se oprea mereu să stea de vorbă cu cineva.

Odată, băiatul meu, plictisit să aștepte după poveștile bunicii cu atâția necunoscuți, i-a zis ofticat: „Bunica, cred că pe tine numai turiștii nu te cunosc în Clujul ăsta”. I-am explicat atunci că bunica a fost învățătoare, a avut mulți elevi, mulți părinți, și ei o recunosc și se opresc să o salute, să o îmbrățișeze. Eu totuși sunt convinsă că ei o recunosc și după voce. Tot băiatul meu mi-a zis că, într-una din plimbări, bunica a strănutat și s-a întors jumătate de bulevard.

Adevărul e că mama cunoaște trei sferturi din Cluj. Întotdeauna când am de rezolvat ceva și nu mă descurc, mama sare din telefon și îmi spune că are ea un fost elev neurochirurg sau mare șef la poliție sau vreo cunoștință în orice spital sau instituție din oraș.

Din punctul ăsta de vedere, vocea mamei e o comoară. Prima generație de elevi a mamei sunt trecuți de 50 de ani. Vorbește cu mândrie despre ei și își amintește cum au luat-o prin surprindere acum câțiva ani și au venit s-o colinde acum la casa de la țară.

Vocea mamei mele a fost un accesoriu care a ajutat-o mult în carieră, poate n-a fost pe placul multora, sigur azi ar fi primit o grămadă de reclamații, ar fi fost înregistrată cu telefonul mobil sau cu microfoane ascunse prin ghiozdanele copiilor și doamna Monica Anisie ar fi dat-o exemplu rău. Cu aceasta voce însă, și-a castigat mama respectul și recunoștința peste ani a atâtor generații de elevi și părinți.

Știți ce mi-a spus acum câțiva ani o prietenă profesor la Facultatea de Știinte ale Educației? Corecta lucrarile candidaților la examenul de admitere la facultate și cerința era să descrie modelul dascălului ideal. Unul din eseuri se intitula „Doamna Învățătoare…” și urma numele mamei în titlu. Aceasta este cea mai prețioasa informație pe care am aflat-o vreodată despre cariera profesională a mamei mele și implicit despre vocea ei. Și acum îmi dau lacrimile când îmi aduc aminte.

Nu, mamă dragă, nu te-am făcut de râs!


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

45 Comments

  1. Multumesc pentru acest minunat articol. Da, noi învățătorii suntem nevoiți să avem tonul mai ridicat decât cei care au alte profesii. Cei care inteleg si cunosc psihologia copilului de 6- 10/11 ani stiu.
    Multumesc, Cristina M!

    1. Foarte adevărat, dar acest lucru îl știu doar cei care lucrează în domeniu și se implică cu adevărat.

      1. Dar „ministrul ” nu e dascal? Si de Limba și literatura română în plus…Ce cauta cu presa? Aveam speranța că ne reprezinta fiindcă vine din preuniversitar, dar încă o dată se vede că doamna ministru e decât politic pe post, în plus PNL nu are specialiști ci numai „rezerve” .Demisia de onoare era o soluție…dar nu pentru ea

  2. Ne pare rău că trebuie să ne spunem părerea într-o problemă foarte delicată. Nu sunt mulțumită de felul cum a procedat D-na ministru .Oare ne întoarcem la practicile din trecut.Ceausesu făcea vizite înclinate.

  3. S-a speriat biata dăscăliță. Și da, hienele jurnaliști erau însoțite de hiena șefă – ministra.

  4. Bravo Cristina si bravo si invatatoarei care a fost mama ta si care te -a crescut asa frumos!Puteti fi mandre una de alta!
    Si eu I -am luat „apararea”doamnei invatatoare „inspectata”atat de”pedagogic” de doamna ministru si dupa ce am vazut o multime de postari sustinatoare ale acestei atitudini,dar am facut-o criticand atitudinea ministrului de a „mustrului” cadrul didactic in fata elevilor ,dar apararea ta e mult mai curajoasa si mai aplicata.Ma mira totusi ca atat de putina lume a luat atitudine criticand actiune ministrului.Eu am vazut doar vreo 3.

  5. M-a impresionat pana la lacrimi acest articol despre vocea invatatoarei care rasuna si peste ani in inima elevilor. Foarte adevarat !!!
    Ce stiu hienele acestea care conduc tara din birouri politice???

  6. ” Cu aceasta voce însă, și-a castigat mama respectul și recunoștința peste ani a atâtor generații de elevi și părinți.”
    Felicitari pentru articol!

    1. Excelent articolul!
      Ma regasesc in cele scrise in legatura cu mama dv.Nici eu nu imi doresc sa ridic vocea in fata elevilor mei(nici nu am avut vreodata o astfel de reclamatie)
      Dar, fiul meu care a fost intr-o perioada elev in scoala in care-mi desfasor activitatea,imi spunea deseori ca, atunci cand trece pe langa usa clasei mele,aude un alt fel de voce,diferita de cea de acasa.
      Exact la fel constat cand trec pe langa clasele colegelor, fara sa ma gandesc vreodata ca ele “urla”.
      Nu poti sa te adresezi totdeauna unei clase de 25-35 de elevi (galagiosi si neastamparati de felul lor) cu o voce scazuta, pentru ca vei ajunge sa stii doar tu ce ai vrut sa spui.Este desori necesara o voce mai apasata, mai ridicata decat cea folosita in familie sau intr-o conversatie in doi.Sunt situatii cand le vorbesti doar in soapta, in functie de emotiile, trairile pe care vrei sa le transmiti. Dar si pe un ton mai ridicat, cand, dincolo de metodele eficiente folosite in zeci de ani de activitate, nu reusesti sa potolesti o “armata” de galagiosi.
      Ceea ce este trist, este ca elevii care “cer” cu tot dinadinsul o voce mai taioasa, sunt copiii care provin din familii in care tipetele, jignirilre,conflictele sunt cele cu care se instituie disciplina in familie.Si tot parintii acestora,in general, sunt cei care ar dori ca la scoala sa le vorbesti in soapta.
      Ceea ce cred ca este important, este ca sistemul de invatamant sa se asigure ca are dascali competenti si daruiti meseriei si apoi, atat parintii cat si ministrii sa-i lase sa-si faca meseria, pentru a nu-i determina sa nu si-o mai faca cum trebuie sau sa lase locul unor
      “soptitori”!
      Oare doamna de la scoala vizitata de doamna ministru nu era omul ei, angajatul invatamantului pe care-l conduce? Nu era normal sa-l dojeneasca intre patru ochi, combinand aprecierile(eu am constatat ca ar fi meritat cu prisosinta) cu recomandarile?!
      Am convingerea ca a fost o “gafa” pe care nu o va mai repeta cand va veni prin scoli! O asteptam cu mare drag si sper ca , dupa plecarea dumneaei din scoli sa ne dorim sa o avem in mijlocul nostru cat mai des( de preferinta neinsotita de jurnalisti si de camere de luat vederi).Cei care muncesc cu adevarat, cu dragoste si pasiune, nu-si prea doresc sa apara pe sticla, ci mai degraba sa ramana in inimile celor din jurul lor.

      1. eu o astept la clasa mea pregatiotoare sa-i predau totul incepand cu ceea ce nu a studiat! dupa care am s-o poftesc sa plece de unde a venit!

  7. Excelent! De altfel, țara asta e plină de modele de învățătoare! Doar să vrem să le vedem!

  8. Sa ii fie rusine doamnei inspector , pentru comportamentul neadecvat . Se vede ca a reacționat sub impulsul nervilor . E cazul sa studieze psihologia .
    Felicitări învățătoarei, care la ora aia își ținea ora cu seriozitate neștiind ca o tâmpită va veni sa o umilească in fata elevilor și in fata unei întregi societăți .
    Nu e vina învățătoarei ca încearcă sa creeze condiții copiilor : curățenie ordine…
    Mai bine ar face ceva pt scoala aia doamna inspector !

  9. Știu exact despre ce vorbiți , am fost educatoare 17 ani in România , după care am plecat din țara , mai exact acum 23 de ani .
    23 de ani in care nu am reușit sa “scap “ de vocea mai înaltă – cu o terta- decât ar fi vocea mea normala ; asa m- am format ca si dascăl, asa am învățat ca te faci auzit si de către elevul din ultima banca , sau de spectatorul din ultimul rând ( am uitat sa va spun ca am jucat si am regizat piese de teatru in cadrul Școlii Populare de Arta )
    Asta nu înseamnă ca vocea nu este calda si ca nu transmite încredere si încurajare elevului .
    Vreau neaparat sa va spun ca nu o cunosc pe învățătoarea in discuție , nici pe autoarea acestui articol si cu atât mai puțin pe doamna ministru ; in schimb le cunosc pe colegele de breasla care , toate au vocea “condamnata” astăzi de doamna ministru , dar cu siguranta iubita de atâtea generații de elevi …
    Ma simt bine când ne intalnim după atâția ani si ei îmi spun : “ aveti aceeași voce de copil pe care o știam “
    Cine este dascăl cu adevărat, știe ce vreau sa spun …

  10. Cine va înțelege mesajul? Ar merita! Cât adevăr – și ce lecție pentru un tânăr cadru didactic, indiferent dacă este ministru, inspector sau părinte tânăr (cu pruncuți alintați, povară pentru tinerele cadre didactice). Da, m-am adresat Doamnei Ministru. Este f. important că și-a propus să viziteze școlile din Țară. Rolul primăriilor este foarte important. Abia mai trezește la realitate și pe domniile lor. În fața unor nereguli – nu se apostrofează cadrul didactic în fața elevilor. Știm noi prea bine de ce. Dialogul cu școlile din satul românesc este capital. De acolo, din inima satului românesc au sporit spiritele luminate ale ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC. Asta se cam uită. Programe școlare și manuale care uită de marile valori ale culturii românești. Vai, vai, vai! Prea multe carențe, Doamne! De s-ar trezi din somnul cel de veci SPIRU HARET sau SIMION MEHEDINȚI, ce s-ar întâmpla oare?!

  11. Doamna ministresa a încălcat mai multe legi. Deci nu cunoaște legile educației. Am luat iar teapa cu miniștrii astia

    1. Sunt cadru didactic(învățătoare)!Așa numai de 22 anișori!Am educat generații și generații!Nu știu cum se întâmpla dar atunci când îmi venea rândul să preiau clasa I sau Pregătitoare acum(specific că sunt titulară la o școală unde sunt clase omogene) în clasa mea se înscriau 25-30 elevi!Oare de ce?Specific că am o voce (de învățătoare )cu un ton mai tare,voce pe care Dumnezeu probabil știind că o să urmez această meserie a hotărât că îmi este necesară!Nu mi s-a spus vreodată că stresez elevii,că sparg timpanele acestora ci dimpotrivă că sunt clară și explicită că ridic tonul pentru a fi mai clar înțeleasă în explicații!Mă întreb ,dacă marți ar fi venit Doamna Ministru la ușa clasei mele care ar fi fost urmările(că mă cert,că sparg timpane sau că strig la elevi)?Dragi colegi, nu avem ce căuta în įnvățământ cu un ton al vocii scăzut sau greu de înțeles de către elevi!Părerea mea!Educați cu aceasta voce,foarte mulți elevi ai mei au ajuns oameni cu profesii importante!Vă invit la o activitate desfășurată de mine Doamnă Ministru Monica Anisie dar dacă aveți o sensibilitate la ton ridicat vă avertizez să vă luați măsuri de protecție !La școlile cu toalete în curte este necesară o voce puternică a cadrului didactic pent ru a putea fi auzit de elev când este chemat să se reîntoarcă în clădire!

  12. De ce le este atât de frică cadrelor didactice să i vadă cineva ce fac la ore?Dacă copiii sunt o povară așa mare pt ei de ce nu renunță la meseria asta?Nu a văzut nimeni ce scop a avut inspecția miniștrii?

  13. Deși am terminat politehnica, am luctat ca profesor cca 50 de ani la un liceu tehnologic. Având săli de clasă mari, evident că m-am deprins să vorbesc tare. Având numai elevi de liceu, nu era nevoie să țip la ei ca să mă fac ascultat. Acum soția mea mă acuză că vorbesc prea tare. Din reportajul TV am avut impresia că dna ministru o ceartă pe învățătoate nu numai că „țipă” ci, mai ales că nu e un exemplu în ceea ce privește încălțamintea. Poate că nu trebuia să intervină cu reporterii TV. Respectul se dobândește prin meritele proprii, nu se impune și nu se pierde din cauze exterioare.
    Așa a fost și în cazul mamei autoarei.

  14. Ce spunea de fapt învățătoarea: „Nu mai vorbeste nimeni!Nu murmură nimeni!Cine vrea ridică mâna!” De ce oare? Poate alteori a încercat si sa vorbeasca in șoaptă, cum ni se recomanda mai nou, cum se putea face auzită pana la urma? Ma regăsesc în ideea cu cele 2 tonuri. Se intampla de multe ori sa vin acasa si sa-mi aud soțul spunând „Vorbeste mai incet, ca te aud…”

  15. gagica de la educatie a spus ca nu stie cum sa foloseasca 6% pt. educatie.
    atunci, pt. ce mm se rasteste ca e buda turceasca?
    iar cu urlatul, ma lasati?

  16. Buna ziua… invatatoarea surprinsa nu era dintre acei dascali dedicati… respectul fata de copilasi unde este? Ea de ce nu avea papuci?! Este cazul sa nu se mai folosesca tonul ridicat spre a intimida s au a face un copil atent… este timpul ca generatiile “edúcate prin frica” sa nu mai existe… respectul si atentia mai ales la varste fragede se obtine mult mai usor cu dragoste, blandete si zambet!
    RUSINE acelor dascali care folosesc tonul ridicat sau amenintarea fata de micuti.

    Doamna ministru, continuati!!! E timpul sa evoluam in acest sens!

    semnat: un parinte fericit al unui copil fericit

    1. Hello! Ce ”educație prin frică”?!!! Nu mai sunt de muuult copii care să știe ce e frica! Sau mai bine zis ”respectul” față de adulți, oricare ar fi ei. Azi, copiii sunt ”regi” și ”regine”, ”prinți” și ”prințese”, pe care nu-i poți atinge nici măcar cu o floare! Vaaaai, D-na Învățătoare de la Ialomița, dar cum vă permiteți să încălcați regulile de la palat?! Veți fi acuzată de lezarea majestății!!! Vai, vai, vai!!!!

  17. Că greșește una ,se poate ,mai ales în educație se poate !Dar ,să aperi un comportament incorect ,mergând până la literaturizare penibilă ,e prea mult !Comportamentul invatatoarei ,ca si al doamnei ministru ,arată o crasă lipsă de profesionalism si decență !Lipsa de profesionalism din cauză că școlile care pregătesc educatori nu includ studii de psihologie comportamentală la clasa lăsând libertatea actoriei după cum îi taie capul pe fiecare ajuns în fața unui grup școlar !Vocea ridicată suplineste incapacitatea de a capta elevii din cauza ca o buna comunicare nu a fost însușită! Gestul doamnei ministru e tot din categoria habarnismului comunicațional în educație! Ăștia suntem ,Dar și fudululi ! Insuficient ,pe linie… !

  18. Tonul ridicat timorează. Nu mai găsiți scuze. Multe cadre didactice confundă școala cu jungla. Au comentat doar cadre didactice. Ce părere aveți părinți? Felicitări, d-na ministru!

  19. Exact aceasta imi spun si baietii mei cand sunt acasa:
    –Vorbeste mai încet,mami,ca nu esti la scoalã!
    Asa avem noi dascalii tonul mai ridicat,probabil ca sa ne facem auziti de catre toti elevii.

  20. Intr-un fel sunt si eu un fel de dascal pentru unii copii ,mai mari sau mai mici. am urmarit reportajul si am ramas profund dezamagit de ,, stiinta conducerii ” pe care o poseda d-na ministru. conform acesteia niciodata un sef de grad mare nu are dreptul sa-i stirbeasca autoritatea unui sbaltern chiar daca acesta a gresit. Criticile si observatiile se fac pe categorii de grade si responsabilitati. daca dorim invatamant bun trebuie sa redati dreptul invatatorului si profesorului de a recompensa si pedepsi gradual cu greseala savarsita de elev. dascalii ,acesti OAMENI CARE NE-AU DAT LUMINA CARTILOR ,TREBUIE RESPECTATI CACI EI INSUFLA COPIILOR DRAGOSTEA DE TARA ,CUNOSTERE,RESPECT FATA DE LEGI SI OAMENI. FARA EI , CEI ADEVARATI CU HAR SI DRAGOSTE DE COPII SI NU DE BANI ,NATIUNEA NOASTRA SE VA PRPADI. EU II PORT IN SUFLET PE TOTI CARE S-AU CHINUIT CU MINE UN NESTAMPARAT PENTRU A DEVENI UN OM ADEVARAT , CHIAR DACA AVEAU VOCEA PUTERNICA SAU TONUL MAI RIDICAT.SI ACUM IMI REAMINTESC DE CEI CARE MI-AU INDRUMAT PASII INCEPIND CU SCOALA PRIMARA DRAGOSTE SI RESPECT TUTUROR ACESTORA SI ALTORA CA SI EI

  21. Oligarhia bruxeleză amestecându-se în problemele interne ale României caută să discrediteze orice încercare de refacere a educației naționale . De aceea va mai repeta aceleași acțiuni prin intermediul agenților lor a slugilor lor devotate. Soluția este scoaterea bruxelezilor din ROmânia.

  22. Cazul este revoltător. Ştim cu toţii că sunt persoane care, chiar şi atunci când vorbesc normal, vorbesc mai tare şi par că strigă. Să admitem totuşi că observaţia ministrului e corectă. Chiar şi aşa, oricât ar fi putut greşi cadrul didactic, doamna ministru (care numai doamnă nu e) nu avea ce căuta în clasă în timpul orei şi, în niciun caz, nu avea dreptul să umilească un cadru didactic în faţa elevilor. I-a cerut cineva scoteală pentru comportamentul incalificabil din timpul inspecţiei? Mie, faptul că această persoană conduce Educaţia din România, îmi dă fiori,

  23. Mulţumesc, Cristina, pentru minunatul articol! Atât de multe generaţii de dascăli sunt asemeni mamei dumneavoastră!

  24. Una este sa vorbesti mai tare, mai rar, cu o anumita retorica, alta e sa tipi la elevi! Una e ca aceasta Dna Ministru a incalcat si legea (cand incalci o lege, ar trebui sa platesti, adica sa demisionezi) si orice regula a unui minim management, alta ea ca multe cadre didactice urla, tipa, sunt agresive in vorbire si in comportament. Eu am avut invatator. In rural. Niciodata nu tipa la noi, Avea o voce blanda si toti copiii il iubeau si il respectau.

  25. Se întâmplă adesea ca oamenii, care-și fac meseria cu simțul răspunderii, să fie intimidați de figurile care ajung la conducere.
    După ce am citit CV-ul doamnei ministru, m-am resemnat. Nu se va schimba nimic în bine.
    De altfel, fiind preluată din funcția de inspector școlar general, nu mă mir.
    Mă mir totuși că scaunele ocupate de aceste creaturi mai rezistă.
    Suntem vinovați pentru pasivitate. Că să nu zic parsivitate.

  26. Bag de seama ca la acest articol doar dascălii au lăsat comentarii… Ce sa spun? doamna învățătoare nu trebuia sa lase capul jos în fata ministrului dacă nu se simțea cu musca pe caciula… Și… apropo de încălțăminte foarte mare dreptate a avut jurnalistul care a întrebat „dansa de ce nu se conformează regulamentului”? Obligam copiii sa se descalte sa nu se strice parchetul iar dascălii merg în încălțămintea de afara bine mersi…

  27. Asa este, un invatatator/ profesor de la noi are un numar mare de elevi in clasa, in jur de 20, in conditii normale+ elevii cu CES. (In state, de exemplu, unei invatatoare/ educatoare ii revin, in medie, 6 elevi.) Asa ca, in primele doua clase ale ciclului primar, invatatorul formeaza colectivul de elevi in asa fel incat, la ore, sa poata desfasura o activitate normala, zi de zi. De aceea vocea trebuie sa-l ajute, intre alte dotari vocationale pe care ar trebui sa le posede. Claritatea vocii, dictia, volumul…, toate isi aduc aportul la buna intelegere a celor discutate in clasa. Invatatorul are acolo un rol, intre altele, de a se face ascultat, inteles si respectat. Nu pentru a se simti important, ci pentru a facilita calitatea invatarii. Cine ar dori ca el /ea sa fie un fonf, un incurcat, un amestecat printre elevi in asa fel incat sa nu-l recunosti? Au existat si probabil exista si acum mai putini dascali care plangeau ca nu pot stapani clasele. Poate, in zilele noastre, sunt parinti si alti „binevoitori” care si-ar dori ca elevii sa fie la scoala, doar ca sa nu fie acasa (!), iar dascalul sa fie pur si simplu un „ingrijitor”de copii. Mereu au un „dinte” impotriva lui, in loc de recunostinta, poate si pentru modestia lui, pentru ca ei castigau mult, in comparatie cu acesta si il priveau de sus, cu dispret… Lasati-i omului de la catedra cel putin dreptul sa se bucure de propria-i voce ca si asa i s-au luat toate mijloacele care faceau din el um om stapan pe stiinta sa, integru si de incredere. Fara a -l aseza la locul lui, in lipsa unui om de valoare, curajos si hotarat, nu putem sa facem din invatamant decat un mare NIMIC. Oare unde vrem sa ajungem? Dureros!!!

  28. Se vede că nu sunteți cadru didactic și nici nu ați înțeles nimic din comentariile anterioare. O vizită la clasă este ca o vizită a musafirilor într-o casă care se respectă. Nu e vorba că nu dorește cineva să primească asistență la oră ci, din respect, trebuie să anunți ca faci o vizită – dacă înțelegeți ce spun…

    1. Dascalii folosesc mereu vocea pentru a mentine si capta interesul copiilor in activitatea de predare-invatare. Desigur, uneori aseni unui actor vorbesti pe un ton mai scazut, alteori este necesar sa ridici tonul pentru a atrage atentia celor mai visatori sau pur si simplu pentru a spune ca fara disciplina este greu sa intelegi! O voce care treneaza pe o tonalitate doar scazuta nu cred ca poate mentine interesul copiilor!

  29. D-na ministru a greșit din mai multe puncte de vedere:
    1. Nu avea voie să deranjeze ora. Pentru a intra la ora unui profesor trebuie să anunți cel târziu în pauză. D-na profesoară avea tot dreptul de a o da afară.
    2. A cerut acordul d-nei profesoare de a fi filmată?
    3. Au avut reporterii acordul părinților de a chestiona un minor?
    4. Se cere profesorilor să nu aducă tratamente umilitoare elevilor, că trebuie în particular să le faci observațiile necesare. D-na ministru numai așa nu a procedat. Dacă nu i-a plăcut tonul, trebuia să îi spună în particular, nu să o umilească în fața unei țări întregi. Trebuia să dea ea în primul rând un exemplu cum trebuie să se comporte un cadru didactic. În schimb a făcut exact invers (ca pe vremea comunismului).

  30. Nu sunt cadru didactic…îmi pare nespus de rău că doamna învățătoare nu a avut curajul sa o poftească afara pe doamna ministru. Îmi amintesc că atunci când eram copil inspecțiile erau anunțate/planificate ( am trecut și eu ca elev prin câteva ). Cât despre dascăli tot respectul. Reușiți in multe cazuri sa faceți pentru micuții noștri ceea ce de multe ori nu au timp părinții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close