opinii

VIRAL pe net. Crin-Triandafil Theodorescu: Lumea care a fost

de Redacția Stiripentruviata.ro

Părintele Crin-Triandafil Theodorescu din Năsăud a scris un text care s-a viralizat pe Facebook. Redăm mai jos postarea lui integrală.


Lumea care a fost

Nu virusul ne-a rupt. Ci ticăloșia. Ne-am ticăloșit, ne-am prăbușit în interiorul nostru, implozând urât, pe negru intens. Am lăsat să moară, lângă noi, dreptatea și cinstea. Onoarea. Cavalerismul. Religia cuvântului dat.

Asta ne-a rupt, în secolul ăsta de-a trecut, asta.

Alaltăieri s-a împlinit exact un secol de când Regele Ferdinand a semnat ”Legea pentru înființarea unui institut de speologie la Universitatea din Cluj”. Primul institut de speologie din lume. Nu știu dacă surprindeți măreția acestui lucru. Le-am dat ceață francezilor, briților și americanilor. Noi am fost primii, iar Emil Racoviță al nostru a deschis o ușă pe care acum circulă mulți; o ușă care, în lumea științifică, s-a deschis o singură dată, într-un singur loc, în România.

Cum s-a întâmplat asta? Pe scurt: după Unirea din 1918, Universitatea din Cluj a pierdut o mare parte din corpul profesoral, mutat la Viena sau Budapesta. Era nevoie de un suflu nou, tricolor. Românii de succes din lumea științifică au fost chemați în Țară. Printre ei, Emil Racoviță. Unicul, irepetabilul. ”Moșu”, cum i-au spus studenții, cu venerație vechitestamentară.

A avut însă o condiție. Se va întoarce în Țară, se va înhăma la enormul travaliu al modernizării României, dar să i se ofere un institut pe acest domeniu științifico-fantastic atunci: speologia. Și Regele și-a dat cuvântul.

Așa funcționa lumea bună, atunci. Nu pe contracte prenupțiale, nu pe acte justificative, jurăminte pe Evanghelie și invocări ale zeităților din Panteon. Ci pe cuvinte. Căci Dumnezeu este Cuvântul.

În urmă cu ceva timp mi-am vizitat băiatul la Institutul de Speologie. E o viață deja de când deschid ușile acelei clădiri mărețe, o catedrală a științei. Mereu o fac cu aceeași tulburare; pe Mihai l-am dus la Institut pe când încă nu știa scrie. Ca într-o biserică l-am dus. Pentru că eu cred că poți fi credincios și om de știință. Îl poți vedea pe Dumnezeu prin microscop, dacă ai ochi la suflet și suflet în ochi. Dacă în minte ai inimă, și în inimă, trei stropi de rațiune.

Au trecut anii. Mihai, copilul meu, îmi deschide ușa institutului, mă lasă să intru, și până-și strânge lucrurile și-și încheie munca, îmi arată ce lucrează. Inventarul lui Emil Racoviță. Mă înfior stupid, în stilul meu, mă înfior pe dedesubt. Mihai îmi arată carnetele cu ordine de plată ale savantului, și caietele de notițe.

Ochiul meu de muzeograf se activează, fac niște legături, și înțeleg cum funcționa, acum un secol, această citadelă a științei. Emil Racoviță elibera ordine de plată bancare, din fondurile primite de la Rege. Pur și simplu, făcea plățile direct, simplu, din stilou, notându-și meticulos și pedant justificarea cheltuielii.

Fără facturi, procese verbale de recepție, caiete de sarcini, comisii rogatorii, consultanță de specialitate, referat de necesitate, ofertă de materiale, ofertă de preț, referință tehnică de specialitate. Și lucrurile funcționau așa, simplu și eficient. Pentru că exista onoare. Și onoarea lumina întunericul dintre oameni.

În 1940, Țara e amputată și pierde Ardealul de Nord. Hortiștii se pregătesc să demoleze catedrala ortodoxă din Piața Avram Iancu din Cluj, pe vremea aceea piața Adolf Hitler. Ortodocșii erau puțini și împrăștiați, o parte din episcopi refugiați în România.

Episcopul Iuliu Hossu, greco-catolicul, cel care citise proclamația Unirii, își roagă enoriașii ca să meargă la slujbele ortodoxe din catedrală, ca în felul acesta hortiștii să nu aibă pretextul să demoleze bijuteria bizantină din inima Ardealului. Onoarea, da? Onoarea.

Tot atunci episcopul ortodox Vasile Stan al Maramureșului devine refugiat. Aleargă de colo-colo, căutând sprijin pentru preoții lui prigoniți mucenicește. Statul român îi dă bani. Îi trimite preoților prin mandat, pe baza unei simple semnături. Pentru că era onoare pe pământ. O semnătură, iubiților, era un cuvânt dat. Era cât o comisie de audit, cât o curte de conturi.

Asta ne-am pierdut, onoarea. A devenit o specie pe cale de dispariție, privită, în eprubetă, în muzeul istoriei acestui popor. Oamenii aceia, patricienii trecutului, când spuneau da, era da. Și când spuneau nu, era nu.

Acum toți ne jurăm frenetic, ”să-mi sară ochii din cap!”; ”să-mi moară familia mea”, și cu cât suntem mai vocali, cu atât mai derizorii ne sunt cuvintele și cu atât mai înaltă minciuna care crește în noi.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close