Corinna Delkeskamp-Hayes: „Discursul despre valori ucide creştinismul”

cornelia-d-h

La cea de a 13-a ediţie a Seminarului Internaţional de Medicină şi Teologie organizat la Bistriţa, stirpentruviata.ro a avut privilegiul unui dialog în exclusivitate cu Corinna Delkeskamp-Hayes, Director de Programe Europene şi Studii Internaţionale de Filozofie şi Medicină la Freigericht, în Germania, şi Editor al revistei Christian Bioethics. La seminar, a avut o prezentare captivantă şi provocatoare, argumentând ideea că, atunci când bioeticienii creştini vorbesc despre „valori”, nu fac decât să repete păcatul adamic de cădere din harul divin: cred că ştiu ce este bine şi ce este rău şi că nu mai este necesar să pomenească în argumentaţia lor de voinţa lui Dumnezeu şi de faptul că ei înşişi vor să asculte de aceasta. Ea a explicat că, astfel, mulţi creştini din Occident, îndepărtându-se de voinţa divină şi rătăcind printre cuvinte şi „valori”, au ajuns să sprijine în ultimă instanţă până şi eutanasierea copiilor.

Ca doctor în filozofie şi recent convertită la creştinismul ortodox, autoarea ne-a explicat de ce noi, ca şi creştini, ar trebui să ne pocăim de… proclamarea valorilor şi ne-a avertizat, la fel cum a făcut şi Herman Tristram Engelhardt Jr. (prin lucrarea prezentată la acelaşi eveniment de la Bistriţa), că valorile, chiar şi când poartă acelaşi nume, pot avea înţelesuri diferite în funcţie de cei care le promovează.

Este exact ceea ce se întâmplă cu noţiunea de „demnitate umană”, care este acum folosită pentru a justifica uciderea în noile legi ale eutansierii adoptate de curând în unele ţări occidentale.

Rep: Le puteţi explica din nou, în termeni mai simpli, cititorilor noştri în ce fel eutanasia are legătură cu ispitirea satanică a lui Adam?

Daţi-mi voie să spun ceva ce, din nefericire, nu am putut spune în timpul discursului meu. Dr. Necula ne-a prezentat mai devreme poziţia Bisericii Ortodoxe cu privire la celulele stem. Am fost de acord cu poziţia, dar nu m-a făcut fericită folosirea noţiunii de „demnitate umană”. Dacă o folosim pentru a explica de ce nu ar trebui să ucidem embrioni umani, ar însemna să investim într-un concept filozofic găunos, care poate fi umplut cu cele mai diverse înţelesuri.

Rep: „Demnitate umană” poate avea diverse înţelesuri pentru diverşi oameni…

Absolut! Şi, de exemplu, dacă foloseşti termenul de „demnitate umană” ca să protejezi viaţa, nu vei mai putea să te fereşti de idolatrizarea vieţii biologice, de erezia vitalismului şi de aprobarea eroismului medical care merge dincolo de sfera de acţiune a medicinei.

Noi, ca şi creştini ortodocşi, avem o sursă minunată de informare: Sfântul Vasile cel Mare din Cezareea Capadocciei. În Răspunsul 55 din Regulile Mari: Între noi vorbind, cum ar trebui creştinii să se raporteze la medicină? Iar Sfântul Vasile spune foarte clar că medicina este un dar de la Dumnezeu – nu spune nimic despre similia similibus şi toate celelalte –, dar că este folosită prost sau cu scopul de a face idol din viaţa biologică. Când medicina este folosită doar pentru a ţine pe cineva cu toată mintea şi inima blocate în preocuparea de a rămâne în viaţă, renunţând la capacitatea de a se ruga şi a se îndrepta cum se cuvinte spre Dumnezeu, atunci medicina este prost aplicată.

Astfel că tocmai aceasta este primejdia utilizării acestui concept de demnitate umană. Am văzut că dr. Necula a prezentat poziţia Bisericii Ortodoxe Române că embrionii nu ar trebui ucişi, făcând apel la noţiunea de demnitate aplicată copiilor… Şi protocolul de la Groningen (protocol de terminare a vieţii unui nou-născut realizat de Centrul Medical Groningen din Olanda; motivaţia terminării vieţii trebuie să fie existenţa unei suferinţe insuportabile şi fără speranţă – nota red.) se bazează pe justificări care fac apel la demnitatea copiilor! Aşa că acesta este un termen foarte periculos şi, tocmai de aceea, mi-aş dori realmente ca Biserica Ortodoxă Română să spună, pur şi simplu: „Dumnezeu interzice uciderea celor nevinovaţi”.

Acum voi încerca să explic despre ispita satanică. Dacă noi, ca şi creştini, folosim termeni precum „valori” sau „demnitate umană” sau „libertate” şi aşa mai departe şi le izolăm de contextul poruncilor lui Dumnezeu, facem exact ceea ce Eva şi Adam au fost ispitiţi să facă: şi anume să deosebească binele şi răul în mod independent de Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: „Nu mâncaţi din acel pom!” Astfel, binele era definit prin ceea ce spunea Dumnezeu şi se făcea ascultare de El.

Rep: Noi suntem tentaţi să facem această judecată prin noi înşine şi astfel Îl înlocuim…

Exact! Suntem tentaţi să nu mai definim binele în termenii poruncilor lui Dumnezeu, ci să ascultăm mai degrabă de şarpe, care ne spune: „Puteţi să ştiţi şi voi, dar El nu vrea. Şi nu o să muriţi”. Aceasta este ispita satanică. De aceea, creştinii trebuie să fie foarte atenţi ca întotdeauna să pună totul în relaţia lor de creatură cu propriul Creator, căci sunt invitaţi să ia parte la dragostea Acestuia, la care însă au acces numai prin ascultare.

Citeşte şi Dincolo de valori: O reconsiderare critică a bioeticii – de Herman Tristram Engelhardt Jr.

Rep: Dar atunci ce ne puteţi spune despre autonomia persoanei? O noţiune pe care o idolatrizăm!

Exact! Aseară m-am gândit la o imagine frumoasă. La restaurant, chelnerul turna o sticlă de vin într-un decantor mare. Sticla avea gâtul îngust, iar decantorul un gât lat, astfel încât rămânea spaţiu pe lângă vinul care curgea în el, ca aerul să poată ieşi afară. Decantorul devenea recepacul pentru iubirea divină a vinului, se deschidea. Cum să ne deschidem şi noi? Devenind receptivi la legea lui Dumnezeu. Atunci putem primi iubirea, care va izgoni din noi lucrurile rele şi omeneşti, umplându-ne şi făcându-ne astfel capabili să spunem că iubim.

Rep: Ce să facem cu societatea seculară de azi? E tot mai greu să fim creştini în practică!

Cel mai important lucru este ca noi, ca şi creştini, să nu cădem pradă discuţiilor seculare despre valori. Dacă vom face asta, nu vom mai putea să ne poziţionăm astfel încât să devenim o lumină pentru alţii. În primul rând, trebuie să fim receptivi la Dumnezeu şi abia apoi putem începe să-i invităm pe alţii, să-i învăţăm, să-i botezăm. Pot pentru început să mă concentrez pe o problemă foarte specifică: denominaţiile creştine din Europa Occidentală s-au adaptat atât de mult la ethosul Europei, încât nu mai sunt capabile să fie lumina lumii. Iar bisericile se golesc.

Rep: Nu cumva raţiunea este înlocuită cu o noţiune foarte subiectivă despre raţiune? Cum era raţiunea ca şi concept propus de Iluminism?

Iluminismul nu a făcut decât să continue calea scolastică a teologiei occidentale, pentru că, la vremea aceea, se presupunea că raţiunea merge în paralel cu credinţa. Schimbarea importantă care a avut loc în secolele XII-XIII în teologia occidentală a scos teologia din mănăstire, unde oamenii învăţau să se roage şi să vorbească cu Dumnezeu, şi a mutat-o în universităţi, unde oamenii învăţau cum să vorbească despre Dumnezeu.

A urmat receptarea lui Aristotel, rezultând ideea că poţi avea în paralel adevăruri de credinţă şi de raţiune. Şi s-a creat, pornind de la Fericitul Augustin, a cărui pomenire este controversată, iluzia că de fapt căderea a afectat în întregime voinţa, dar nu şi raţiunea omului. Biserica a ştiut dintotdeauna că de fapt era tocmai pe dos. Voinţa este slăbită, dar îşi poate reveni şi are nevoie de sprijin. Dar raţiunea nu mai este decât ţiitoarea patimilor. Aşa că raţiunea se poate face sclava oricărui lucru.

Iluminismul a fost la vremea sa inspirat de un sentiment anti-creştin şi anti-bisericesc şi credea că se putea baza exclusiv pe raţiune pentru a pune bazele unei filozofii şi ale unor principii morale. A fost un eşec absolut – în primul rând, deoarece filozofii nu au reuşit niciodată să se înţeleagă cu privire la moralitate. Niciodată – din Antichitate încoace. În al doilea rând, pentru că ideea că poţi fi şi convingător, şi universal şi poţi avea şi conţinut (moral – n. red.) este un vis pe care nici Kant nu şi l-a putut îndeplini – Kant, care nici nu-şi dădea seama că, în realitate, conţinutul pe care îl folosea la construirea moralităţii sale aparent raţionale nu era decât creştinism internalizat, care îi curgea prin vene. Aşa că el credea că masturbarea era greşită din motive raţionale. Însă nu a putut dovedi niciodată asta, deoarece nu a putut dovedi niciodată că relevanţa trupului este…

Iertare, mă întind în prea multe direcţii… Ce vreau să spun este că raţiunea promovată de Iluminism nu este decât o continuare a raţionalizării teologiei occidentale. Şi a reieşit un fapt general acceptat în ziua de azi, şi anume că raţiunea este neputincioasă.

Există multe versiuni de raţionalitate şi multe moralităţi, iar oamenii inteligenţi îşi dau seama că pur şi simplu nu funcţionează.

Rep: Se pare că, fără perspectiva Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, nu putem înţelege problema raţiunii.

Nu. Aceasta este în mod sigur adevărat. Deşi, trebuie să spun că există persoane ca Richard Rorty, care nu scrie din perspectivă creştină, dar care e suficient de inteligent pentru a înţelege că raţiunea nu va putea conduce la moralitate fără petitio principii, adică fără să presupună lucruri în mod nedeclarat, ceea ce înseamnă că ne învârtim în cerc sau suntem într-un regressus ad infinitum, cum spune Engelhardt mereu (adică adevărul unei afirmaţii e sprijinit prin altă afirmaţie, care trebuie să-şi sprijine adevărul pe alta, care la rândului ei cere o alta, până la infinit – n. red.). De aceea, raţiunea este neputincioasă.

Acum, în lumea seculară, mulţi încă mai fac apel la raţiune, dar aceasta nu este decât o fraudă. Este politică şi este ceea ce a fost stabilit şi impus într-un anume…

Rep: Vreţi să spuneţi că este important pe ce se bazează această raţiune. Pe ce credinţe se întemeiază ea…

Exact! Ai nevoie de premise. De premise. Iar raţiunea nu produce premise şi conţinut moral de la sine, pur şi simplu nu o face… Chiar dacă Kant aşa a crezut, s-a înşelat.

Rep: Este o provocare, dar şi o mulţumire să uităm tot ceea ce am învăţat. Vă mulţumim foarte mult!

Dacă îi puteţi ajuta pe gânditorii otodocşi să fie atenţi la aceste valori seculare, fiindcă puteţi face asta prin canalele voastre media, le-aţi aduce un enorm serviciu. Fiindcă toţi vin în Europa – în Germania şi în alte ţări –, unde îi aud pe creştinii eterodocşi vorbind astfel şi se gândesc: „Ca să devenim respectabili din punct de vedere academic, trebuie să vorbim şi noi aşa!”

Rep: Acest tip de discurs despre valori pluteşte în aer, e greu să ţi-l scoţi din minte…

Şi ucide! Dacă o voi întâlni vreodată pe dr. Necula, o să îi spun să se pocăiască! Discursul despre valori ucide creştinismul!

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns