Marxism culturalvalorile familiei

Corectitudinea Politică – metastază a Marxismului Cultural (I): HUXLEY + ORWELL = LUNACEK

b

de Andrei Dîrlău, Familia Ortodoxă

Trădarea elitelor

„Teribilă e singurătatea popoarelor trădate de elitele lor!”, spune într-un interviu Profesorul Ilie Bădescu[1]. Și continuă, citându-l pe Iezechiil: „Oile Mele s-au risipit din lipsă de păstor… Pe fața întregului pământ s-au risipit, și nu era nimeni care să le caute și să le întoarcă”.

Fără îndoială, prorocul veterotestamentar se referea la lipsa unui păstor spiritual care să întoarcă poporul la Dumnezeu. Cuvintele lui aveau sens mesianic. Dar ele sunt valabile și azi, în general, inclusiv pentru cei ce au răspunderea de a conduce un popor pe drumul său prin istorie…

Rolul acesta revine elitelor. Desigur, pentru a ierarhiza corect, adevărata elită a unui popor sunt în primul rând sfinții, martirii, marii duhovnici. După ei ar trebui să urmeze elitele spirituale, morale, intelectuale, pe domenii și niveluri: gânditori, cărturari, ierarhi ai Bisericii, academicieni, clasă politică, guvernanți, parlamentari, juriști, filosofi, savanți, scriitori, artiști, jurnaliști, analiști, lideri de opinie, universitari, clerici, medici, profesori, cercetători științifici…

Da, ați ghicit: desigur, și printre dumneavoastră, care citiți acum revista „Familia Ortodoxă”, se află mulți viitori sau actuali membri ai acestor elite. Da, dragul meu cititor elev sau student, te anunț că ești viitoarea elită a acestei țări! Să n-o faci de rușine!

Elitele înființează și conduc instituții, fac politici, legi, norme juridice, creează și promovează cultură, influențează opinia publică, mentalitățile, dirijează o societate, îi imprimă direcțiile, îi modelează valorile, criteriile, opțiunile. Dintre ele, o societate își alege modele. Prin ele, un popor respiră axiologic. Ele trebuie să fie plămânii prin care el își trage aerul curat al valorilor autentice, sursele lui de lumină. Orientarea trebuie să le fie dictată de iubirea de Dumnezeu și țară, motivația altruistă mergând până la jertfă: domnitori ca Mihai și Brâncoveanu, conștiințe ca Eminescu, Paulescu sau Stăniloae, lideri ca Tudor, Horia sau Iancu, martiri ca Gafencu sau Daniil Tudor, duhovnici ca Părintele Iustin Pârvu sau Adrian Făgețeanu. Sunt acei păstori care-și „pun viața pentru oi”.

Pentru Andrei Pleșu, „elita” cuprinde oamenii cei mai pregătiți din fiecare domeniu (o elită țărănească, una a muncitorilor, a medicilor, a gânditorilor etc.), care în meseria lor au atins un nivel de performanță maxim. E corect, dar trebuie adăugate componentele obligatorii ale Caracterului și Credinței. Fără ele, din păcate, „cei mai pregătiți” adesea devin anti-elite, false elite, pseudo-modele, care-L trădează pe Dumnezeu și propria menire a bunei călăuziri a unor părți mai mici sau mai mari ale unei națiuni. Atunci ea se sufocă, se îmbibă de duhoarea și gazele îmbâcsite ale unor valori false, ideologii mincinoase, idei deșarte. Ele devin surse de poluare. În loc de păstori devin lupi. Patimile, cinismul, oportunismul, interesele, nasc motivații egoiste: putere, bani, sex, glorie. Apar Lenin, Stalin, Mao, Freud, Darwin, Marx. Iar când elitele trădează, poporul suferă de pe urma dezastrului sau piere.

Se va spune că un popor creștin nu este singur, întrucât Îl are pe Dumnezeu de partea sa. E adevărat. Dar Dumnezeu vrea să lucreze prin oameni și îi trimite oameni. Iar acel popor trebuie să-i recunoască drept ceea ce sunt: oameni trimiși de Dumnezeu, și să-i susțină. Cum îi va recunoaște? După mărturia pe care o dau și faptele lor: „După faptele lor îi veți cunoaște” cf. Matei 7:16.

Dubla distopie în care trăim: fuziunea dintre „Minunata lume nouă” și „1984”

În anul 1949, imediat după publicarea cărții sale „1984”, George Orwell i-a trimis un exemplar lui Aldous Huxley, așteptând verdictul autorului celeilalte anti-utopii („Minunata lume nouă”), apărută în 1931. Huxley i-a răspuns într-o scrisoare: „E îndoielnic că, în realitate, politica cizmei puse pe față ar putea merge la nesfârșit”.

Într-adevăr, politica brutală a cizmei pe față, de tipul descris de Orwell, a încetat în 1989. Căderea comunismului a părut a-i da dreptate lui Huxley. Azi, triumful unei societăți consumeriste cu hipermarket-uri, fast food, fast love și Playboy pare a confirma mai curând viziunea acestuia din urmă decât pe a lui Orwell. Lumea pare a se îndrepta mai degrabă spre un model de societate hedonistă de tip capitalist, controlată prin principiul plăcerii, decât una totalitară de tip comunist, controlată prin teroare. În lumea de inspirație marxistă, a unui Big Brother gen Stalin sau Mao, din „1984”, oamenii sunt dominați prin frica de ceea ce se tem. În cea de inspirație freudian-darwinistă, bio-capitalisto-erotică, a unui Ford gen… Ford-comasat-cu-Freud, din „Minunata lume nouă”, ei sunt dominați prin dependența de ceea ce le place. Nu mai e nevoie ca omul să fie urmărit și controlat permanent prin micul ecran instalat la el în dormitor; poate fi mai eficient manipulat prin filmele, știrile și emisiunile de divertisment de la televizor.

Din confruntarea celor două sisteme, al doilea pare să fi ieșit definitiv învingător. În aparență, Ford și Freud l-au învins pe Marx. Banii, drogul și sexul au învins tortura, „glonțul și pușcăria”[2], „Soma” și plăcerile „pneumatice” (în sensul personajului Lenina al lui Huxley) i-au învins pe Big Brother și Poliția Gândirii. Ingineria genetică rafinată a învins represiunea rudimentară. Huxley pare să fi văzut mai bine și mai departe decât Orwell. Comunismul terorist de stat a murit, iar cei ce se mai înverșunează să vadă peste tot un complot comunist se luptă doar cu fantasma unui trecut mort și îngropat. Capitalismul a triumfat. Punct. Trăim într-o lume guvernată de marile corporații transnaționale și de FMI, potrivit principiilor neoliberale ale lui Milton Friedman și ale „Consensului de la Washington”.[3] Dacă ceva nu merge, exclusiv acolo sunt vinovații.

Așa să fie oare? Să fie oare chiar atât de simplu?

Nu cumva e mai complicat? Oare nu cumva comunismul continuă să trăiască în forme reziduale și hibride, amalgamat cu capitalismul, printr-o mutație genetică ce duce la o ideologie de nouă generație, încă și mai virulentă? Nu cumva cele două sisteme fuzionează sub ochii noștri? Nu cumva se naște un nou tip de totalitarism sofisticat, o „dictatură a confuziei” (Bertrand Vergely) impusă prin revoluția sexuală, folosind vectori publici și mijloace coercitive instituționale de stat (sau chiar suprastatale, de exemplu Parlamentul European sau O.N.U.), dar bazate pe subversiune ideologică și manipulare în masă? Nu cumva diferențele între „stânga” și „dreapta” devin de tot difuze? Nu cumva există o altă ideologie, mai cuprinzătoare, care le subsumează și le transcende?

Credem că așa stau lucrurile. Și vom invoca în acest sens două exemple care se constituie în argumente: „Raportul Lunacek” și „modelul chinez”.

Lunacek

Așa cum se știe, în decembrie 2013 Parlamentul European a trebuit să respingă „Raportul Estrela” (pro-avort, pro-LGBT), în urma protestelor masive ale cetățenilor U.E. care, în cadrul Inițiativei Cetățenești Europene „One of us”, au trimis sute de mii de mesaje europarlamentarilor, cerându-le să voteze împotriva criminalei rezoluții.

Totuși, puternicul și excepțional-finanțatul lobby homosexual, ce acționează intens la nivelul instituțiilor U.E., a recidivat.

Pe 4 februarie 2014 Parlamentul European a adoptat Rezoluția Lunacek, cu titlul „Foaia de parcurs U.E. împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”. Propusă de eurodeputata austriacă Ulrike Lunacek, activistă pro-lesbianism, membră în grupul euro-parlamentar LGBT, rezoluția consideră în mod abuziv „drepturile pentru homosexuali” asemeni drepturilor omului universal recunoscute. Fără precedent e însă desconsiderarea de către P.E. a campaniei masive de proteste: o petiție cu 200.000 semnături a cerut respingerea raportului, iar zeci de mii de cetățeni, sute de ONG-uri, chiar unii membri ai P.E., și-au exprimat dezacordul privind drepturile speciale pentru LGBT create de rezoluție.

Ea cere țărilor membre U.E. să-și modifice legislația națională „anti-homofobă” și să aplice sancțiuni penale celor ce exprimă critici față de propaganda homosexuală (etichetate drept „crime de incitare la ură”), deschizând drumul către un nou tip de societate, în care familia e desființată. Libertatea de exprimare a majorității e îngrădită, pedepsită ca infracțiune, vizând suprimarea oricărei opoziții. În schimb, agenda LGBT trebuie promovată în școli, exprimări publice (media), întruniri și parade ale „mândriei gay”, ca drept inerent, nesupus nici unei restricții! Cu alte cuvinte, toți suntem egali, dar, vorba lui Orwell, „unii sunt mai egali decât alții”. Acestei minorități i se dă privilegiul exclusiv al unui „mecanism de veto” legal, de care majoritatea tradițională e lipsită. Este din nou, în mod clar, „politica cizmei puse pe față”. Personajul din „1984” care a enunțat-o, cinicul torționar O’Brien, ar fi probabil mândru de discipolii săi din P.E.!

Întrucât s-a scris mult despre cele două Rapoarte, Estrela și Lunacek, nu vom detalia aici conținutul lor. Dar dorim să subliniem că ele depășesc cu mult cadrul problematicii strict homosexuale. Din păcate există tendința generală, reducționistă, de a ignora tot ce ține de această problematică, de a o privi ca o chestiune minoră, marginală, confundând-o cu locul – într-adevăr, marginal din punct de vedere strict numeric – al grupului vizat. „Dă-i încolo, ce ne interesează pe noi ce fac ei?!” e replica inconștientă ce se aude mult prea frecvent. În realitate, ne interesează, deoarece tema are vaste implicații politico-ideologice, filosofice, religioase, antropologice, sociale, juridice, medicale.

De pildă, legalizarea așa-zisei „căsătorii” homosexuale implică legalizarea adopției de copii și a reproducerii asistate medical, deci problema filiației „sociale” în locul celei naturale. Or, așa cum arată un medic, filiația socială creează cadrul pentru o nouă ordine antropologică, de fapt o dez-ordine, care nu mai ține cont de sex, ci de gen.[4] Copilul nu e o jucărie pe care să o fabricăm când dorim, din «materiale» alese de noi”. Legalizarea „filiației sociale” preconizează o lume care amintește puternic de cele două distopii menționate. În ambele, filiația naturală dispare și copiii sunt crescuți de stat. De altfel, socialista Laurence Rossignol nici nu se sfiește să decreteze: „Copiii nu aparțin părinților, ei aparțin Statului”[5] și ne amintim că în „Manifestul comunist” al lui Marx și Engels din 1847, în secțiunea „Principiile comunismului”, se spune: „Copiii sunt educați în comun, fiind eliminate bazele căsătoriei tradiționale… dependența copiilor de părinți”.[6]

Ne aflăm deci în plină utopie negativă, de tip neo-marxist. Vedem cum cele două viziuni de coșmar fuzionează sub ochii noștri.

Nu despre gay e vorba!

De fapt, paradoxal, și aceasta este ideea pe care vreau să o transmit, în toată nebunia aceasta homosexualii nici nu contează. Nu despre ei este vorba. Ei sunt doar pretextul, instrumentul, „calul troian”. În numele lor ni se vâră pe gât o ideologie totalitară, ce merge mult dincolo de cazul lor special. La fel cum nici marxismul n-a fost cu adevărat niciodată despre proletariat, ci despre o ideologie politică totalitară impusă în numele clasei muncitoare. Marii lui beneficiari n-au fost niciodată muncitorii (cu excepția celor deveniți activiști), ci nomenclatura de partid. Tot așa, nici beneficiarii homosexualismului nu sunt gay-ii de rând (tot așa, cu excepția celor ce devin activiști), ci o anume falsă elită economică, politică și culturală, care, în numele lor și al corectitudinii politice, deține, sau dorește să parvină la putere, ori la încă și mai multă putere: la una globală.

Cu titlu de exemplu al implicării elitei din sfera economică o menționăm pe Vicky Claeys (care admite public că e co-autoarea Raportului Estrela), directoare pentru Europa a International Planned Parenthood Federation. IPPF e cel mai mare business mondial de avort și contracepție, cu profituri uriașe din promovarea acestei agende (filiala IPPF din România e Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală – SECS)[7]. Finanțarea din partea unor asemenea corporații, ca și a Comisiei Europene și altor organizații supranaționale, explică enorma forță și influență a „Internaționalei LGBT-iste” și a grupurilor ei de presiune și lobby.

Trebuie aici clarificată o confuzie frecvent întâlnită: homosexualismul este o ideologie, care nu e totuna cu homosexualitatea în sine. Cei mai mulți homosexualiști nu sunt homosexuali. E un sistem politico-ideologic promovat adesea de politicieni, activiști civici, oameni de cultură, de afaceri sau media, care nu sunt ei înșiși gay, dar care profită (politic, profesional, financiar) din susținerea acestui curent.

Homosexualismul ca utopie milenaristă

Ideologia homosexualistă este „vară bună cu feminismul radical și strănepoată a marxismului”[8].

În esența ei, este o utopie de tip milenarist, ca și marxismul din care descinde. Ea păstrează dimensiunea eshatologică a comunismului, evidențiată de Berdiaev[9], ambiția marxistă de a instaura un „paradis” terestru. Doar că ideologia utopică egalitaristă nu mai este aplicată în sfera economică, precum în marxismul clasic, ci e transpusă în planul sexualității. Ingineria socială nu mai vizează relațiile de producție, ci, după eșecul utopiei economice, acum vizează o utopie sexuală.

Oricât v-ar suna de bizar și incredibil – deoarece pentru bunul-simț chiar este aberant –, completa liberalizare sexuală este utopic văzută ca un panaceu al tuturor relelor sociale. Năzuința profundă a omului după iubire și comuniune este deviată și schimonosită în libertinaj și promiscuitate, care sunt idealizate sub numele libertății și toleranței. Se postulează o nouă (deși nu chiar atât de nouă, ci altfel legitimată) formă de milenarism: un alt „rai pământesc”, în care hoarde de Adami și Eve, cuplați liber, multiplu și aleatoriu, zburdă neîngrădiți printre copii emancipați, cooperanți, disponibili și chiar dornici (a se citi „gata pervertiți” de la grădiniță și din școală) pentru toate poftele pedofile ale unor adulți pentru care desfrânarea e sinonimă cu „fericirea”. Și asta (ca în visele olandezilor Gert Hekma sau Martijn Uittenbogaard![10]) fără nici un risc al vreunei pedepse, cenzuri sau restricții din partea unei instanțe critice, juridice sau morale, fără nici o răspundere sau obligație – morală, legală sau familială, maternă sau paternă. O viață complet iresponsabilă, dusă exclusiv după principiul infantil al plăcerii satisfăcute nelimitat. Este „Minunata lume nouă” a lui Huxley, pentru implementarea căreia sunt folosite și metode tip „1984”, dar (deocamdată) încă soft. Așadar, imposibila și totuși reala fuziune între cele două distopii ale lui Huxley și Orwell! Iar proliferarea fără limite a pornografiei, atât de pertinent analizată de Virgiliu Gheorghe[11], este o parte esențială din arsenalul acestei ideologii.

Scopul nu este o simplă reformă, ci o revoluție totală: nu este – și nici n-a fost vreodată vorba – despre „drepturi egale” pentru gay, ci despre mult mai mult: deconstruirea tuturor conceptelor întemeietoare ale lumii noastre, rescrierea și transformarea din temelii a întregii ordini sociale, redefinirea radicală a sistemului de valori, începând cu familia monogamă și căsătoria, credința și morala creștină, tradiția și națiunea. O completă reordonare a civilizației, pe baza materialismului și senzualismului nelimitat. Așa cum proclama „Manifestul Frontului de Eliberare Gay” încă din 1971[12], „trebuie eradicate toate stereotipurile unei societăți sexiste, începând cu familia, unitatea «opresivă» în care copiilor li se impun false convingeri religioase și morale”. Abia după anihilarea familiei tradiționale se poate instaura „adevărata libertate pe care o merităm cu toții”. „Adevărata libertate” e văzută ca o „eliberare din robia biologiei, a reproducerii și a sarcinii”, cea a unui stil de viață complet liberalizat și poligam, emancipat și iresponsabil, în care fidelitatea și dragostea jertfelnică sunt „clișee depășite” și retrograde.

Comunismul – o postmodernitate clandestină

Recunoaștem din nou originile acestui tip de discurs: capitolul II.4, „Familia monogamă”, din „Originea familiei, a proprietății private și a statului” de Friedrich Engels: „Prima opoziție de clasă care a apărut în istorie a coincis cu antagonismul dintre bărbat și femeie în căsătoria monogamă”[1].

Surpriză? Credeam că am scăpat de marxism și când colo el revine, reșapat și vioi, pe ușa din… (scuzați!) dos! Un marxism impus agresiv chiar de societatea capitalistă pe care a combătut-o!

La fel ca și „Manifestul comunist”, „Manifestul Eliberării Gay” îndeamnă să scuturăm „lanțurile heterosexismului, tirania rolurilor de gen tradiționale”, și să trăim „plenar” într-o „nouă democrație sexuală” din care „rușinea și vinovăția erotică vor fi alungate”. Adică „toată lumea să fie cu toată lumea, nimeni să nu aibă nici o pretenție sau obligație față de nimeni, nici ca soț sau soție, nici ca părinți”[2]. Aceasta este esența radicală a agendei homosexualiste: absoluta volatilitate morală și hedonismul total, nicidecum „drepturile egale”. De altfel și pretenția „egalității” – anticipează cu mult temei Hillary White – va fi abandonată, odată ce-și va fi încheiat rolul propagandistic în etapa actuală.

Așadar, vedem că versiunea homosexualistă a visului marxist nu este un biet moft marginal, ci un curent pe cât de nefast pe atât de central în gândirea occidentală modernă, având o propensiune esențialmente politico-ideologică. Vom vedea în partea a doua a acestui studiu afinitățile profunde dintre homosexualism, actuala revoluție sexuală și exponenți de frunte ai neomarxismului precum Herbert Marcuse. Vom explora și congruența lor cu neoliberalismul, precum și o ilustrare spectaculoasă a fuziunii marxismului cu capitalismul în cazul „modelului” chinez.

Deocamdată închei cu observația că eșecul comunismului a fost, cum spuneam, doar aparent, căci comunismul și-a atins totuși multe scopuri. De pildă, unul din ele a fost abolirea monarhiei în țări precum Rusia sau România.

De aceea văd comunismul nu doar ca o „modernitate eșuată”, cum pe bună dreptate îl numește Radu Preda, ci și ca o modernitate impregnată clandestin și deturnată sub camuflaj în postmodernitate. Comunismul nu numai că nu a eșuat, ci și-a îndeplinit rolul, s-a metamorfozat și, prin componenta sa cea mai virulentă, așa cum vom vedea, a devenit metastazat în țesutul neoliberal al lumii de azi, cu care a fuzionat până la a nu mai putea fi distins de el.

Dacă totuși comunismul a suferit un mare și veritabil eșec, el a fost că (din fericire) a eșuat în eforturile uriașe făcute pentru a-și atinge realul său scop ultim: distrugerea Bisericii și eradicarea credinței creștine. Adevăratul eșec al comunismului a constat în triumful lui Hristos – deși cu un uriaș preț de suferință, plătit în cea mai mare parte de martirii din închisori.

Și tot așa va fi mereu, până la Parusie.

(va urma)

 


[1] www.cotidianul.ro/spalarea-creierelor-se-realizeaza-acum-prin-mijloace-blande-211356

[2] Paul Ghițiu, www.rostonline.ro/2014/02/comunismul-stapanul-inelelor-ne-urmareste-de-la-kremlin

[3] A se vedea en.wikipedia.org/wiki/Washington_Consensus și critica devastatoare a doctrinei lui Friedman privind capitalismul de dezastru, sau al dereglementării tip laissez-faire, în Naomi Klein, The Shock Doctrine. The Rise of Disaster Capitalism, Knopf Canada, 2007.

[4] Alina Ioana Dida, http://epochtimes.ro/news/europa-si-homosexualitatea-medic-de-familie-raportul-lunacek-incalca-drepturile-omului-interviu—212278

[5] www.facebook.com/InLinieDreapta/posts/249646001880228

[6] Scris în 1847: Selected Works, vol.1, p. 81-97, Progress Publishers, Moscow, 1969; prima ediție: 1914 de Eduard Bernstein în rev. Vorwärts a Partidului Social Democrat German; trad. Paul Sweezy; MEA 1993; marxists.org 1999, feb. 2005.

[7] http://unuldintrenoiromania.wordpress.com/tag/raportul-estrela

[8] Hillary White, The revolution of the family: the Marxist roots of ‘homosexualism’, www.lifesitenews.com/article/topic/homosexuality

[9] Evocat de Radu Preda în Comunismul și cultura memoriei, www.rostonline.ro/2013/01/comunismul-si-cultura-memoriei

[10] www.culturavietii.ro/2013/04/30/uraciunea-pustiirii-olanda-deschide-calea-si-pentru-legalizarea-pedofiliei

[11] Pornografia, maladia secolului XXI, Prodromos, 2011.

[12] www.fordham.edu/halsall/pwh/glf-london.asp

[2] H. White, loc. cit.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close