avortdizabilităţi

Copilul nedorit

de Daniela Șontică, Ziarul Lumina

Mi-a dat fiori o știre care a circulat recent cu aerul de protest față de un oarecare malpraxis la Maternitatea Giulești. Prezentatorii tv au intonat cât au putut ei de bine, deși nu interpretare actoricească se cere de la ei, faptul că un medic a refuzat pe motiv de religie să asiste o femeie care dorea să avorteze un făt de șase luni. Indignarea lor se întrezărea a fi și mai mare, căci medicul nu era creștin-ortodox, ci musulman.

Un bărbat și o femeie din România, ca multe alte cupluri, își doreau de mulți ani să aibă un copil. După diverse tratamente, femeia, aflată nu chiar la 20 de ani, a aflat cu bucurie că este însărcinată. Atât ea, cât și bărbatul ei l-au considerat un miracol și un dar neprețuit (sper că de la Dumnezeu), cum era și firesc. După ce copilul a început să crească în pântecele mamei, medicul care o avea în evidență a putut să analizeze mai bine evoluția sarcinii, iar într-o zi le-a dat vestea cumplită: copilul se va naște cu sindrom Down!

Femeia, care era însărcinată deja într-o lună destul de mare, a repetat analizele și i s-a spus: există o șansă din 50 ca bebelușul să aibă într-adevăr acea boală. Medicii s-au spălat pe mâini oarecum, dar aruncând cu perfidie răspunsul: faceți cum doriți, nu hotărâm noi, însă a avea un copil cu astfel de sindrom, iată ce înseamnă… Și le-au spus părinților despre consecințele deloc roz. În fața unei perspective pe care n-au luat-o în calcul atunci când și-au dorit copilul, bieții oameni s-au decis: scăpăm de el, îl omorâm! Mai elegant și în termeni medicali: femeia însărcinată s-a hotărât să facă avort terapeutic. (Pe cine vindecă de ce maladie un astfel de act terapeutic – nu se precizează).

Prin urmare, pentru ce să se chinuie în viitor cu un copil bolnav? Mai bine îl omoară înainte de a se naște. Vi se pare o ironie? Nu, deși nu o spune nimeni din motive de ipocrizie și vinovăție, este exact gândul cu care se face un astfel de avort. Culmea nerușinării este că se folosește în astfel de cazuri și sintagma „naștere provocată”! Avort sună rău, dar când scoți fătul din burta mamei și îl arunci la groapa de gunoi se numește avort, căci în urma unei nașteri, din câte știm, apare pe lume un copil.

Nu mă aflu în postura de a judeca pe nimeni, dar consider deranjant felul în care mass-media livrează cu aer de revoltă și tendință de manipulare un fapt care ar trebui să ne facă să plângem: poporul care se laudă că este majoritar ortodox nu se mai oprește din avorturi. Nu cred că e o bucurie să ai un copil bolnav, nimeni nu-și dorește așa ceva, dar dacă se întâmplă să fie astfel, de ce considerăm absolut firesc să hotărâm noi dacă merită acel copil să trăiască sau nu? În cazul de față, dacă medicii au spus că din 50 de șanse (sau neșanse) doar una este aceea prin care copilul s-ar naște bolnav, mă întreb de ce părinții nu au încercat să se roage pentru a avea un copil sănătos cu aceeași tărie cu care și-au dorit copilul?

Nu am cunoștințe că acești doi oameni cred în Dumnezeu, și înclin să cred că nu, căci altfel nu s-ar explica toată situația în care se află acum. Dacă ar fi crezut, ar fi știut că dacă totuși copilul ar fi venit pe lume cu sindromul Down, tot copilul lor ar fi fost și ar fi meritat toată atenția și dragostea lor. De cele mai multe ori, un astfel de copil este șansa sigură a părinților de a se mântui.

Mă gândesc cu tristețe la acești părinți care și-au luat rolul de dumnezeu al copilului lor, judecându-l fără să aibă vreo vină, trimițându-l la moarte. Acești părinți care acum nu mai sunt decât niște foști posibili părinți, bântuiți deocamdată doar de regretul că un medic musulman le-a arătat, prin neparticiparea lui la avort, că se află într-o mare greșeală. Așa cum tristă e în general pornirea omului de azi capabil să se înduioșeze mai degrabă de mâțele călcate de mașini ori de câinii maidanezi în pericol de eutanasiere decât de propriul copil nenăscut.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *