familielibertate de conștiință

Convenția Națională „România creștină în Europa”

Lideri creştini, elite profesionale și cetățeni din toate colțurile țării (inclusiv diaspora) se reunesc pentru a afirma trei principii axiomatice de acțiune civică și socială:

1. România este o ţară occidentală datorită creştinismului şi nu în pofida creştinismului. Orientarea euroatlantică a țării noastre e crucială pentru securitatea și prosperitatea poporului român.

2. Creștinii nu se retrag în catacombe, ci, dimpotrivă! La 100 de ani de la Marea Unire, 3,5 milioane de români şi familiile s-au exprimat în favoarea valorilor creştine, aflate astăzi sub asaltul globalist și secularist. Vocea acestora trebuie să fie respectată, nu doar auzită.

3. Chemăm la unitate pe toți ambasadorii valorilor creștine din România și diaspora. America și Europa postbelică s-au fondat pe valorile civilizației Decalogului. Iată de ce reprezentanți ai tinerei generații vor proclama la Cluj nevoia de solidaritate a creștinilor în acțiunea socială care apără astăzi viața, libertatea, familia și proprietatea.

Invitați:
Constantin Necula, preot
Mihai Neamțu, scriitor
Vladimir Pustan, pastor
Radu Moraru, realizator TV
Ioan Bolovan, prorector UBB
Ioana Picoș-Făgădaru, actriță
Matei Dobrovie, deputat independent
Avram Fițiu, profesor USAMV
Florin Ionovici, pastor
Marian Cioceanu, președinte BIO România
și alți invitați speciali.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *