Contramundum.ro: De ce am devenit atât de paranoici ca părinți?

Pe site-ul editurii Contramundum a fost publicată traducerea unui articol de actualitate deopotrivă pentru părinți și sociologi (de Lenore Skenazy, în New York Post):

Utah tocmai a devenit primul stat din America în care a fost votată o lege intitulată „Parenting în libertate”, numită astfel după mișcarea pe care am fondat-o. Această lege declară că părinții nu pot fi arestați pentru neglijență doar pentru că și-au lăsat copiii să se joace afară, să meargă la școală sau să aștepte puțin timp în mașină.

Dar chiar aveam nevoie de o astfel de lege? „Ce mai urmează? Utah legalizează băutul din furtun?”, a comentat cineva.

Ei bine, iată cum stau lucrurile: cam peste tot este, încă, 100% legal- slavă Domnului!- să-ți lași copiii să facă lucruri pe care le făceam și noi când eram copii, cum ar fi să te joci pe afară ori să mergi cu bicicleta până la magazin. Majoritatea părinților care le dau puțină libertate copiilor nu sunt arestați sau cercetați.

Dar, din când în când, sunt arestați. Așa s-a întâmplat cu familia Meitiv din Maryland, cercetată în două rânduri pentru că și-a lăsat copiii de 10 și 6 ani să se întoarcă pe jos din parc. Sau Debra Harrell, o mamă singură din Carolina de Sud, care a lăsat-o pe fata ei, de 9 ani, să se joace în parcul cu aspersoare în loc s-o țină la McDonald s toată ziua în timp ce ea muncea acolo. Pentru că nu a stat lângă copilul ei în parc, Debra a fost băgată pentru o noapte la închisoare, iar copilul i-a fost luat pentru 17 zile. La fel au pățit mulți părinți pentru că și-au lăsat copiii să aștepte în mașină câteva minute, în timp ce ei cumpărau pizza sau ridicau hainele de la curățătorie. (…)

Din ce în ce mai mult părinți care aleg să-și lase copiii în afara ariei de observație sunt incriminați.
De ce se întâmplă acest lucru?

Principala cauză este ideea modernă și eronată că, de fiecare dată când copiii sunt nesupravegheați, ei sunt, în mod automat, în pericol.

Această credință este nouă. Când noi eram copii, cel mai probabil părinții noștri nu -și închipuiau că suntem în pericol de moarte în fiecare moment în care ieșeam afară nesupravegheați.

Există șase tendințe recente, care nu doar că îi scot din minți pe părinți, dar îi determină pe băgăreți să sune isteric la 911, de fiecare dată când văd un copil singur.

Aceste tendințe sunt:

Media

Avem știri 24/7 și, deci, un flux continuu de știri apocaliptice. Iar știrile apocaliptice sunt căutate de presă. (…) Niciun pericol nu estea prea stupid pentru a te îngrijora și a agăța privitorii.

Apoi sunt emisiunile cu întâmplări tragice reale, în care se mai bagă la mijloc niște teroriști, se asezonează cu un psihopat și se amestecă bine în blenderul apocaliptic. Și gata: „Lege și Ordine.”

Media ne lipește de ecran prin frică

Cultura noastră litigioasă

„Copilul tău și-a rupt mâna în pauză? Dă-i în judecată!” Mai nou, am început să gândim cu toții ca niște avocați care caută nod în papură produselor, convinși că nu există accidente neintenționate, ci doar oameni și produse care dat greș și pentru care cineva trebuie să plătească. (…)

Experții

Experții din media au un singur mesaj pentru părinți: „Nu vă faceți bine treaba de părinți”. Ne sabotează încrederea. Fac ca lumea să pară dificilă și plină de riscuri. Tocmai am căutat pe google „10 ponturi pentru siguranță când vine vorba de jucării” și imediat am dat peste această nestemată: „aruncați imediat ambalajul de plastic al jucăriilor. Devine o jucărie mortală în mâna copiilor mici.” (…)

Pungile de plastic nu sunt letale atât timp cât nu ajung pe fața unui bebeluș care să nu o poată da la o parte. Iar un bebeluș nu poate deschide un pachet. Dar desigur că nu contează dacă sfaturile expertului au vreun sens. Tot ceea ce trebuie să facă este să vă înspăimânte suficient de tare astfel încât să urmăriți emisiunea sau să cumpărați revista.

Industria siguranței copilului

Dacă îi poți convinge pe părinți că odrasla lor se află în orice fel de pericol – fizic, psihologic, emoțional – atunci îi poți face să cumpere aproape orice reușește să înlăture pericolul. Așadar, e o afacere bună să înspăimânți părinții. Totul începe în momentul în care își aduc copilul sănătos și fericit acasă, de la spital. Noile aparate foarte la modă monitorizează respirația copilului, bătăile inimii și nivelul de oxigen din sânge – date care înainte era preluate doar la terapie intensivă, în secțiile de neonatologie ale spitalelor. Cumva, astăzi, chiar și copiii sănătoși sunt tratați de parcă ar fi extrem de fragili. (…)

Dar, odată ce ai rescris copilăria ca un câmp minat (deși ratele mortalității infantile au atins minime istorice), poți vinde orice părinților. Vor plăti oricât pentru a fi liniștiți – liniște distrusă de produse de la bun început.

Iluzia controlului

Aceasta este foarte importantă. Când mama m-a trimis la școală pe jos, când aveam cinci ani, nu s-a îngrijorat că nu i-am dat mesaj când am ajuns acolo, pentru că încă nu apăruseră telefoanele.

În mod ironic, acum, când suntem în legătură permanentă cu copiii noștri, suntem tot timpul mai nervoși. În secunda în care nu putem lua legătura cu copilul nostru ce intervine? Panica. Cu toată tehnologia la îndemână (…) părinții au acum un milion de motive în plus să se îngrijoreze.

Ceea ce este și mai rău este că acum, când poți ști orice despre copilul tău, în fiecare secundă, de fiecare dată când alegi să nu știi, iei o decizie conștientă să nu mai fii protectorul omniscient. Ceea ce înseamnă că, dacă se întâmplă ceva rău, în loc de simpatie, vei primi un val de ură. „De ce nu l-a monitorizat cu gps-ul?”, „De ce nu l-a urmărit mai atent?”, „De ce nu era cu el?”

Pericolul halucinant

Un studiu fascinant, realizat la Universitatea Irvine din California, în 2016, a încercat să afle de ce am devenit atât de dornici să arestăm sau să îi facem de rușine pe părinții care fac ceea ce făceau și părinții noștri fără să stea o clipă pe gânduri, cum ar fi să-i trimită pe copii la cumpărături sau să-i lase să aștepte în mașină.(…)

Profesorul Sarnecka, care a coordonat cercetarea, a concluzionat: „Oamenii cred că este mai imoral să lași un copil nesupravegheat voluntar decât involuntar. Și, odată ce consideră că doar o mamă rea ar face asta, atunci percepția ta despre cât de periculoasă este situația se intensifică.”

Așadar, percepția noastră asupra pericolului este mai intensă cu cât judecăm mai aspru mama. Iar acum, când părinții îi pot urmări pe copiii lor tot timpul, fizic și electronic, a nu-i urmări este considerat imoral, deoarece este periculos, și este periculos pentru că este imoral.

Dar nu este nici una, nici alta.

A-i învăța pe copiii noștri lecții de viață veritabile – cum să traversezi strada, să nu te urci niciodată în mașina unui străin, să fii atent – îi face descurcăreți, încrezători și…mai siguri. Aceștia sunt copii care pot gândi și se pot apăra singuri.

(…)