Conştiinţa înainte de toate! Ginecologii italieni refuză să mai facă avorturi

Copil nenăscut, la 10 săptămâni de la concepție
Potrivit cotidianului francez „Le matin”, aproximativ 91% dintre medicii ginecologi din regiunea Lazio din Italia (de care aparține și Roma) refuză să mai facă avorturi din motive de conştiinţă. Acelaşi drept este folosit şi de către farmacişti în ceea ce privește eliberarea medicamentelor avortive (pilula de a doua zi, dar și majoritatea contraceptivelor, datorită efectelor avortive ale acestora).


Tot în această perioadă au apărut proteste ale femeilor care solicită respectarea „dreptului la avort”, deşi CEDO s-a pronunţat negativ cu privire la existenţa acestuia în cazul „ABC vs. Irlanda” la sfârşitul anului 2010.


”Laiga”, o asociaţie italiană a medicilor ginecologi, a arătat că în zona Romei, doar 10 din 31 de spitale asigură servicii de avort la cerere, deşi, potrivit legii, toate structurile spitaliceşti ar trebui să garanteze „dreptul” la avort. ”Laiga” estimează că, având în vedere această situaţie, avortul s-au putea să nu mai fie garantat în Italia decât până în anul 2016.


Aceste reacţii vin în urma campaniilor pentru-viață din ultimii ani, care au conștientizat opinia publică despre ce se află în spatele cifrei de peste 127.000 de avorturi efectuate, în medie, în ultimii ani în Italia.


Știrea de mai sus a fost preluată de numeroase publicații, posturi de televiziune și de radio. Dar puțini dintre jurnaliști i-au invitat pe cititorii, respectiv ascultătorii lor, să se gândească la ceea ce este dincolo de aceste date, surprinzătoare mai ales pentru românii care cred că avortul este o marcă a civilizației.


Așadar: Ce i-a determinat pe atâția medici italieni să refuze avortul? Ce înseamnă obiecția de conștiință pe care o opun avortului la cerere? De ce acest procent este atât de mare acum, la câteva decenii de liberă practică a avortului?


Răspunsul nu este greu de dat. Doctorii știu cel mai bine ce înseamnă un avort: să ucizi un copil aflat în burta mamei lui și să îl scoți de acolo, având grijă să fie nu rămână resturi din el, căci ar putea cauza o infecție mamei. Ei sunt cei care văd primii că au scos o mânuță, că au scos un picioruș, ei sunt cei care trebuie să apese cu forță pe instrumentul care sfărâmă căpșorul, mic, dar totuși rezistent, al copilului. Copil pe care nu l-au întrebat, ca pe orice alt pacient, dacă este de acord cu intervenția medicala la care este supus. Copil cărui i-au auzit bătăile inimii și i-au văzut mișcarea în lichidul amniotic pe ecranul ecografului. Copil care a dat să fugă de instrumentul care se îndrepta spre el, dar nu avea unde.


Câți doctori rezistă la așa ceva? Câți doctori acceptă să calce străvechiul principiul al medicinii, de a ajuta viața, și acceptă să fie doar executanți plătiți ai unei operații care ucide o viață și provoacă alteia traume de termen lung?


Și în România sunt doctori care nu fac avort. Și nu pentru că nu le pasă de problemele invocate de mamele care doresc să nu își nască copiii, ci pentru că știu că o problemă nu se rezolvă cu o ucidere. În criză de sarcină altele sunt persoanele la care trebuie să apeleze mama pentru ajutor: prieteni, consilieri, ONG-uri care știu și pot să o ajute să nască copilul, indiferent că ea va fi cel care îl va crește apoi sau îl va crește altă familie.


Spre deosebire de colegii lor italieni, majoritatea ginecologilor români care nu fac avorturi la cerere tac. Poate că a rămas din perioada de dinainte de 1989 teama de a spune adevărul. Poate că se tem să nu fie considerați înapoiați – dar exemplele doctorilor din Occident pot să îi încurajeze. Poate se tem să nu fie considerați comuniști, pe baza minciunii repetate continuu că în timpul comunismului avortul a fost interzis – nimic mai fals: s-au pus doar o serie de restricții, pe care le încălca oricine avea pile, și ca urmare în perioada ”interzicerii”, 1967-1989, s-au făcut numai în spitale, legal, 7.398.210 de avorturi. Au fost ani, precum 1980 sau 1982, în care numărul avorturilor chiar a depășit numărul nașterilor.


Cert este că le este teamă. De ce vor zice unii și alții, dintre cei pentru care un copil nenăscut este o problemă și nu un om. Iar, mai nou, de organizațiile care fac totul pentru a interzice orice încercare de rezolvare a crizei de sarcină, promovând eșecul mamei. 

Așa cum doctorii italieni au conștiință, și doctorii români au. Să ne rugăm să aibă puterea să se exprime public, precum doctorul Dan Păscuț, director la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Timișoara.


Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

, , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns