Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 6 / "Vrei să ai acest copil?" – DA-ul care a schimbat totul!

Unul dintre motivele pe care contestatarii proiectului legii privind consilierea în criza de sarcină le invocă pentru respingerea ei este acela că deja se face o consiliere pre-avort, ca înainte de orice act medical. Dar această discuție nu este purtată cu un specialist în oferirea de soluții care aparțin și domeniului asistenței sociale, psihoterapiei etc., ea având în vedere în primul rând actul medical, nu analiza unei situații complexe de viață. Exemplul de mai jos nu este, cu siguranță, des întâlnit, dar arată fără echivoc unde poate duce lipsa de competență a unui consilier care nu este pregătit pentru aceasta.
„Vrei să ai acest copil?” – DA-ul care a schimbat totul!


”Da” este un cuvânt simplu. Este un cuvânt pe care îl folosim să răspundem la o mulțime de întrebări. Cine îşi poate aminti fiecare ”da” cu care a răspuns cererii unui prieten, dorinței unui copil, ordinului unui șef? În aglomeraţia vieţii noastre de zi cu zi adesea uităm aceste răspunsuri obișnuite. Dacă unele răspunsuri sunt nesemnificative şi e firesc să fie uitate, altele se întipăresc în memoria noastră pentru totdeauna. Acesta este cazul în povestirea care urmează. Este istoria adevărată a unei femei care îşi aminteşte clar ”da”-ul care i-a schimbat viaţa.

Era în 1980. Testul de sarcină a ieșit pozitiv. Andrea era față în față cu realitatea dură de a fi necăsătorită şi a avea un copil. Prietenul ei nu a fost încântat să afle vestea. I s-a recomandat avortul – mai bine spus era presată să avorteze. Ea a solicitat sfaturi de la îndrumătorul ei spiritual, cu speranța că va găsi consolare în cuvintele lui, de multe ori pline de compasiune. Dar pacea nu a venit, căci acesta a șocat-o cu răspunsul său: ”Dacă mai vii vreodată în această biserică, eu voi fi primul care nu te voi lăsa să intri”.

Nesigură de viitorul ei şi lipsită de sprijin, s-a programat pentru avort. A mers singură la spital. Când a ajuns i s-a dat ceva larg de bumbac pentru a se schimba. Un ”consilier” a fost desemnat să stea de vorbă cu ea înainte de procedura de avort. După ce i-a spus circumstanțele în care se află, a fost asigurat de către femeia respectivă că ”ai făcut cea mai bună alegere”. Cuvintele i-au răsunat liniştitor în urechi, căci simțea că o durere neplăcută îi creştea în stomac.

A plecat de la biroul ”consilierei” şi s-a aşezat într-un hol plin cu femei, lângă sala de aşteptare. Andrea și-a acoperit faţa cu mâinile, iar lacrimile i se prelingeau pe obraji. În timp ce plângea, o femeie de serviciu, afro-americană, în vârstă, se îndrepta către ea, cu un mop şi o găleată. S-a apropiat, i-a ridicat bărbia lui Andrea, a privit-o drept în ochii și i-a spus calm: ”Vrei să ai acest copil?”. Plină de pace, în prezenţa unui om cald, deși străin, Andrea a răspuns ”DA”. ”Atunci Dumnezeu îţi va da putere” a spus femeia. ”Îmbracă-te cu hainele tale şi du-te”.


După câteva clipe, doctorul a strigat numele ei şi Andrea a intrat în sala de opera
ție. O imagine înspăimântătoare a întâmpinat-o pe podea. Lângă intrare a văzut o baltă de sânge rămasă de la ultimul avort. Sufocată de dezgust, ea a mărturisit că și-a schimbat decizia. ”Nu”, i-a spus doctorul cu fermitate. ”Ești doar nervoasă. Ai plătit deja pentru acest lucru. Trebuie să stai”. Andrea i-a aruncat o privire încât doctorul s-a temut că o să-și piardă clientela – atât Andrea cât și doamnele din sala de așteptare care ar fi văzut-o plecând. A devenit furios în timp ce se certa cu ea insistând să rămână să facă avort. Deși era puternic emoționtă, Andrea i-a spus hotărâtă: ”Eu plec. Voi naște acest copil”. A ieşit afară și s-a întâmplat ceea ce a spus.

Asta a fost acum treizeci de ani. Acest curajos ”DA” al mamei mele mi-a salvat viaţa. Am avut o programare pentru moarte, dar Dumnezeu a anulat-o. În locul ei am primit darul nepreţuit al vieţii – un cadou pentru care sunt recunoscătore pentru totdeauna.

Am plecat de la spital în condiţii de siguranţă, în pântecele mamei mele. Ceilalţi copii au avut parte de o soartă pe care nu îndrăznesc să o doresc nimănui. Au întâlnit răceala şi nerăbdarea care medicului care făcea avorturi.


Uneori m-am întrebat de ce am scăpat eu şi ei nu. Nu există răspunsuri satisfăcătoare la această întrebare. Pur şi simplu
știu acest lucru: am supraviețuit.


Vocile copiilor sunt reduse la tăcere în fiecare zi.
Și a mea a fost aproape redusă, dar de acum încolo nu voi mai tăcea. Le sunt datoare să vorbesc în numele lor. Asta este pasiunea mea şi privilegiul meu.

Oamenii spun despre fetus că nu este viabil. Ei spun că uciderea unui copil în vârstă de şase luni este mai respingătoare sau mai de neînţeles din punct de vedere moral decât uciderea unui copil la opt săptămâni. Eu nu vreau să mă joc cu numerele. În cazul în care mama mea m-ar fi avortat la opt săptămâni, nu aş fi aici. Dacă ea m-ar avortat la șase luni, rezultatul ar fi acelaşi. Oricât de jos ducem această limită, rezultatul este că ei nu mai sunt; ar trebuie să fie cu noi şi nu sunt. Până când se va sfârși aceasta, vom da timpul nostru, banii, capacitățile şi puterea, cu speranţa că alţii vor scăpa de pedeapsa iminentă cu moartea şi vor avea parte de minunatul dar al vieții, ca și mine.

Mulţumesc, mamă, pentru că ai spus DA pentru mine.

Traducere după LifeSiteNews



Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citițaici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

, , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns