avort

Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 5 / Lumina lumii – povestea lui Steven Tyler și Julia Holcomb

Notă introductivă: Pe 4 mai 2011, National Review Online a publicat articolul meu intitulat „Traumă post-avort – Doamne, ce am făcut?” bazat pe experiența avortului din tinerețea lui Steven Tyler solistul trupei Aerosmith și membrul juriului emisiunii American Idol . La puțin timp după aceasta am fost contactat de Julia Holcomb. Julia este mama fiului avortat al lui Steve Tyler despre care am vorbit în articolul meu.
 
Julia și soțul ei și-au exprimat dorința să-mi încredințeze mai multe detalii despre relația Juliei cu Steven Tyler, avortul și viața ei de după avort. Julia a citit timp de mai mulți ani amintirile și reconstruirea evenimentelor făcute de Steve Tyler din anii relației lor și cel  mai recente prezentate în autobiografia lui, „Does the Noise in My Head Bother You?” (Te deranjează zgomotul din capul meu?). Julia vrea ca după atâția ani să aibă șansa să prezinte evenimentele în versiunea ei. 

 
Dar, în cele din urmă, motivul pentru care Julia își împărtășește acum povestea este inspirația, vindecarea și credința care sunt reflectate în viața ei. Julia crede că articolul meu publicat pe NRO și faima lui Steve Tyler din acest moment oferă o ocazie providențială pentru a prezenta povestea ei. 

 
Kevin Burke, LSW 

 
Celebra fotografie alb-negru a Juliei Holcomb și Steve Tyler
Povestea Juliei
 
Numele meu de fată este Julia Holcomb și scriu ca răspuns la articolul lui Kevin Burke „Traumă post-avort” din National Review. Mi s-a părut că articolul scris de el despre Steven Tyler este deosebit de compătimitor, subliniind trauma avortului. Numele meu a fost menționat în acest articol, cum a fost și în alte articole recent scrise, și în câteva cărți. M-am decis că este timpul să-mi relatez sincer povestea, străduindu-mă să îmi amintesc cât mai exact cele întâmplate atunci, sperând că voi încheia și voi aduce pace acestei perioade a vieții mele. 

 
În Noiembrie 1973, la scurt timp după aniversarea a 16 ani, l-am cunoscut pe Steven Tyler la un concert în Portlan, Oregon. Ca să înțelegeți ce poate duce o fată de 16 ani în culisele unui concert rock Aerosmith, și în decurs de trei ani într-o relație cu Steve Tyler, aveți nevoie de informații esențiale din trecut. 

 
Trauma din familie
 
Tatăl meu biologic a părăsit-o pe mama când eram copii mici. Era un derbedeu fermecător, împătimit de jocurile de noroc, care intra și ieșea din viețile noastre, lăsând valuri de datorii și infidelitate. Când a aflat că era însărcinată cu mine, copilul mijlociu, mama fost îndemnată de mai mulți membrii ai familiei să facă avort, care pe atunci era ilegal. Din fericire m-a născut și peste ceva timp l-a născut și pe frățiorul meu și a fost o mamă iubitoare. Când datoriile de pe urma jocurilor de noroc ale tăticului nostru au dus la cheltuirea totală a micului ei salariu de profesoară, a divorțat. Chiar și după primul divorț a fost o mamă bună, ducându-ne la biserică, citindu-ne dimineața înainte de a pleca la școală din Biblie, cântându-ne noaptea și rugându-se împreună cu noi pentru tatăl nostru rătăcitor. Era blândă și de încredere și am știut mereu că pot să mă duc la ea pentru ajutor. Când mama s-a remăritat cu primul meu tată vitreg, care era alcoolic, lucrurile s-au înrăutățit. 

 
O traumă devastantă s-a abătut asupra familiei noastre în vara anului 1971, când aveam 13 ani. Fratele meu mai mic a fost omorât într-un accident de mașină în timp ce eram în drum spre casă, întorcându-ne dintr-o excursie cu bunicii noștri. Avea zece ani. Bunicul meu murit și el, bunica și-a pierdut un picior și sora mea a fost rănită. Accidentul de mașină și traumatizarea familiei au declanșat un lanț de evenimente care au dus la divorțul mamei mele de primul tată vitreg. 

 
Tatăl meu vitreg la scurt timp a fost internat la un spital pentru bolnavi mintali, iar mama a avut o cădere emoțională. Eu și cu sora mea am locuit pentru câteva luni la mătușa și unchiul nostru. 

 
Când ne-am reîntors acasă după divorțul mamei lucrurile nu mai erau la fel. Mama părea rănită și dezamăgită de viață. Fără a mai avea stabilitatea pe care o dau familia sau biserica, cu toții ne-am luptat din greu să ne revenim după moartea fratelui. Mama mai lucra ca profesoară, dar locuia cu al doilea tată vitreg, deși încă nu erau încă căsătoriți. El este un om de care, cu trecerea timpului, m-am atașat și am ajuns să-l iubesc și să-l respect, deși în în anii 70, când locuia cu mama, era altfel decât este astăzi și exista o antipatie reciprocă între noi. 

 
Eu și sora mea am rămas de capul nostru majoritatea timpului. Înainte fusesem crescută să merg la biserică, dar după accident nu ne-am mai dus niciodată. Am devenit amândouă rebele. Sora mea a plecat de acasă când a împlinit 16 ani, în călătorie cu rucsacul în jurul țării, împreună cu prietenul ei. Așa am ajuns la vârsta de 15 ani, cu sora plecată, și simțindu-mă că stau în calea cuiva. Mi se părea că eram un obstacol în relația mamei mele cu acest nou bărbat. 

 
Prieteniile mele s-au schimbat, din copii pe care îi știam de la biserică la cei care își petreceau timpul la Teen Center (Centrul Adolescenților). Unii dintre ei luau droguri și beau.
 
Întâlnirea cu Steve Tyler 

 
Cu câteva luni înainte să fac cunoștință cu Steven, când nu trecusem de 15 ani, m-am împrietenit cu o fată care avea acces la culisele petrecerilor și concertelor. Ea avea 24 de ani și deși legătura noastră a fost de scurtă durată această legătură s-a dovedit a fi un schimbare majoră în cursul vieții mele. Prietenia cu ea a fost una dintre cele mai periculoase din câte am avut.
 
M-a învățat repede cum să mă îmbrac în așa fel încât să nu trec neobservată și să folosesc sexualitatea ca momeală pentru vedetele rock. Țin și acum minte când m-am îmbrăcat pentru concertul Aerosmith, cu intenția de a mă duce în culise cu ea. Ascultasem piesa „Dream On” și am văzut poza lui Steven pe coperta albumului. M-am dus la concert cu speranța să îl întâlni pe Steven și după concert ne-am întâlnit pentru prima dată. La vremea aceea, am crezut că el este cel mai bun lucru din viața mea. Povestea mea tristă, tinerețea și flerul meu au atras interesul lui Steven. 

 
Mama i-a dat drept de tutelă asupra mea lui Seven după ce m-am mutat la Boston. Îmi amintesc uimirea mea când mi-a spus că mama a semnat documentele și încercarea mea de a mă obișnui cu acest lucru. Un sentiment de vulnerabilitate m-a cuprins știind că sunt sub tutela lui, dar că nu suntem căsătoriți. Nu și-a exprimat intențiile de a avea o relație de lungă durată. A menționat că a vrut să aibă tutela pentru ca eu să pot călători peste hotare împreună cu el când era în turnee. I-am spus că mama nu ar fi semnat documentele și l-am întrebat cum a convins-o. A răspuns: „I-am spus că am nevoie de tutelă ca să te înscriu la școală”. M-am simțit abandonată de mama la fel cum am fost abandonată de tata și de tatăl vitreg. Steven era chiar singura mea speranță la acel moment. 

 
M-am pierdut într-o cultură rock and roll. În lumea lui Steven erau sex, droguri și rock and roll, dar nu părea mai puțin haotică ca lumea pe care o lăsasem în urmă. Atunci încă nu știam, dar de  abia am scăpat cu viață din ea. 

 
Sarcina 

 
Când am început să locuim împreună luam anticoncepționale. Nu este adevărat că sarcina mea cu Steven a fost neplanificată, așa cum s-a scris. După câteva luni împreună, Steven mi-a vorbit despre dorința lui de a avea un copil. El a crescut la țară, în regiunea New Hampshire, și câteodată se comporta ca un țăran cu picioarele pe pământ. Voia o familie și m-a întrebat dacă sunt dispusă să facem un copil. Am fost sensibilizată de sinceritatea lui și am acceptat. Voiam copii și am început să cred că trebuia să mă iubească cu adevărat din moment ce m-a luat sub tutelă și mă întrebă dacă vreau să avem un copil împreună. Mi-a aruncat anticoncepționalele de la balconul hotelului unde stăteam, departe în stradă.
 
Peste un an am rămas însărcinată. Nu mai rămăsesem niciodată însărcinată până atunci, contrar cu ceea ce a afirmat Steven. La început ambii eram bucuroși de copil. Îmi amintesc când i-am spus „sunt însărcinată” și după reacția lui am crezut că este într-adevăr entuziasmat. M-a cerut în căsătorie peste câteva luni și i-am răspuns „da”. M-a dus la New Hampshire să le spună părinților de copil și de căsătorie. A întrebat-o pe bunica lui dacă poate să-mi dea mie verigheta ei. Părinții lui nu se înțelegeau pe tema căsătoriei noastre. Mama lui îl sprijinea pe Steven în tot ce făcea și îmi amintesc că îl iubea cu adevărat. Era o doamnă atât de bună la suflet și cu un minunat simț al umorului. Tatăl lui avea mari rezerve din cauza tinereții și imaturității mele. 


Bunica lui a refuzat să ne dea verigheta. Îl iubea pe Steven, dar era îngrijorată că, dacă noi vom divorța, verigheta va părăsi familia. Lucrurile au început să se înrăutățească rapid pentru noi din momentul acela. Când am plecat în noaptea aceea eu și Steven am avut o ceartă aprinsă. Eu voiam ca el să-mi cumpere un inel și să ne căsătorim oricum. El nu. 

 
Uitându-mă înapoi nu îl învinovățesc pentru că și-a schimbat părerea după ce părinții lui și-au exprimat îngrijorarea. Căsătoria este un pas important în care nu trebuie să te bagi cu capul înainte, chiar și atunci când un copil este pe drum. Totuși, eram într-o poziție proastă. Credeam că îl iubesc, voiam să mă mărit cu el și el m-a cerut în căsătorie; acum nunta era anulată și eu eram foarte supărată pe el pentru că nu mă sprijinise. Mi se părea că este o răzgândire lașă, după ce mi-a cerut să avem un copil împreună și m-a lăsat însărcinată intenționat. Pentru prima dată am realizat că nu ar fi trebuit să fiu așa prostuță să concep un copil în afara unei căsătorii cu un bărbat care ar putea să nu fie interesat de o relație pe viață. Tutela lui asupra mea mi-a complicat lucrurile pe mai departe. Eram subordonată lui ca într-o relație de tată – fiică și simțeam că am puțin control asupra propriei mele vieți. Avusesem încredere în el și acum a venit momentul adevărului. 

 
Incendiul
 
Era toamna anului 1975. Ne-am întors la apartamentul nostru din Boston și de câteva săptămâni era plecat în turneu cu trupa lui. Eram singură și însărcinată în apartamentul acela, fără niciun ban, nicio formă de educație, nicio o îngrijire prenatală, fără carnet de condus și cu puține alimente. 

 
Steven mă suna în fiecare zi ca să vadă cum mă simt și eu îi ceream bani pentru cumpărături. A promis că îl va trimite a doua zi pe Ray Tabano ca să mă ducă la cumpărături. Ray era un prieten din copilărie de-al lui Steven și fusese chitarist în formația originală. Îmi amintesc cum îl așteptam la fereastră pe Ray să vină. A venit la apartament și l-am lăsat să intre pe ușa din față. 

 
Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit într-un nor de fum dens, luptându-mă pentru o gură de aer ca să respir. Ray plecase. Am căzut de pe canapea la podea. Canapeaua nu ardea și eu nu aveam arsuri pe corp, dar acest fum negru cuprindea camera. Fumul era mai puțin dens la podea,  dar totuși de abia vedeam ceva. 

 
Eram înspăimântată dar destul de calmă ca să mă pot gândi la o serie de reclame făcute de Bill Cosby numite „Învață să nu te arzi”. Unul dintre mesaje era că dacă te afli într-o cameră plină cu fum, așează-te la podea deoarece acolo aerul e mai curat. Știam că aveam doar câteva minute ca să ies din apartament. M-am târât spre ușa din față, care era lângă canapeaua pe care stătusem. Apartamentul avea cel puțin trei încuietori la ușa din față. Era o încuietoare la mâner,  un lanț de siguranță și o bară de siguranță care era de la ușă la podea. Steven insista să le ținem încuiate mereu, deoarece de regulă ținea droguri în casă și trecuse printr-o percheziție la fostul nostru apartament de pe strada Beacon. Toate încuietorile erau blocate și nu puteam clinti bara de siguranță. Mă înecam și știam că trebuie să o iau pe scara din spate care ducea jos la bucătărie și spre ieșire. 



Când am ajuns la scări fumul, căldura și flăcările le cuprinseseră. Balustrada ardea. M-am ars la o mână apucând balustrada înainte să realizez că era imposibil să cobor pe acele scări prin flăcări. Nu era cale de ieșire. Bill Cosby mi-a venit din nou în minte. Spusese într-una din acele reclame că, dacă ești prins într-un incendiu, un loc bun pentru adăpost este un șemineu gol. M-am târât către șemineul din dormitor și m-am întins înăuntru. Era gol și curat iar hornul era deschis. Fumul negru umpluse aerul și năvălea spre horn, dar mai era o mică zonă cu aer curat pe podea, unde eram eu întinsă. Am simțit că îmi pierd conștiința. Știam că sunt  pe punctul de a muri. Eram înspăimântată și m-am simțit foarte singură. Consideram că meritam să merg în iad din cauza multor mele păcate și nu eram pregătită să mor.
 
Deasupra șemineului era agățată o icoană cu pruncul Iisus numit „Lumina lumii”, lucrată de Charles Chambers. Icoana stătuse în sala de clasă a bunicii mele, unde învățasem eu în clasa I. Am fost unul dintre elevii ei când aveam cinci ani. Obișnuiam să mă uit la acea icoană în fiecare zi, la școală, când bunica începea ora cu o rugăciune. Într-un an școala a decis să dea jos toate icoanele cu Iisus și să interzică rugăciunea în clasă, așa că bunica a luat icoana acasă. A stat în sufrageria ei ani întregi și la moartea ei mi s-a dat mie icoana în memoria bunicii. 

 
Când i-am spus mamei că sunt însărcinată, ea mi-a trimis icoana și eu am agățat-o deasupra șemineului în apartamentul lui Steve. Acum, stăteam sub ea, aproape de moarte. Mă gândeam la bunica, aducându-mi aminte de unul din versetele din Biblie și mă rugam: 

 
„În  mâinile tale încredințez sufletul meu, mântuiește-mă, Doamne, Dumnezeul Adevărului!” 

 
Mă gândeam la ultimele cuvinte ale lui Iisus pe cruce ca la un mijloc de a cere milostivire. Nu credeam că am să mai trăiesc și totuși am simțit o mare liniște când am închis ochii. 

 
Coșmarul se adâncește 

 
M-am trezit în spital. Aveam o perfuzie în braț și doctorul vorbea cu mine rar, ca și cum ai vorbi cu un copil. M-a întrebat: „Știi cum te cheamă?” „Mă numesc Julia Holcomb” i-am răspuns. Mi-a pus mai multe întrebări și a răsuflat ușurat când a văzut că, deși inhalasem o mare cantitate de fum, creierul meu nu a avut de suferit. Bebelușul de asemenea a supraviețuit incendiului. 

 
Steven era acolo, în camera mea. A spus că e bucuros să mă vadă în viață și părea tulburat. Steven mi-a spus că mi-au măsurat oxigenul din sânge dintr-o venă de la încheietură. Ultima dată când asistenta a măsurat a și plâns, deoarece credea că nu o să supraviețuiesc, și a spus cu tristețe „e așa de tânără”. Steven mi-a zis că doctorul nu se aștepta ca eu să supraviețuiesc și credea că, dacă totuși am să trăiesc, vor exista leziuni ale creierului din lipsa oxigenului. Mi-a dăruit un ursuleț de pluș și eu m-am prins de el. Mi-a spus că am primit multe felicitări și flori de la oameni, care îmi urau sănătate. Eram prea epuizată ca să vorbesc și am adormit din nou. 

 
La spital, un doctor a venit la mine și mi-a spus că plămânii sunt remarcabili de curați față de cantitatea de fum la care au fost expuși. A spus că Steven a vorbit cu el despre posibilitatea ca eu să fac avort, având în vedere că sunt atât de tânără și mă aflu în recuperare după inhalarea de fum. Am rămas surprinsă și l-am întrebat dacă bebelușul este sănătos. Mi-a zâmbit și m-a asigurat că bătăile inimii sunt normale și copilașul părea să fie bine. I-am spus că nu vreau să fac avort. Îmi voiam copilul. Docorul a fost blând și m-a susținut în decizia mea. Nu m-a presat în niciun fel. M-a întrebat dacă m-am drogat în timpul sarcinii. I-am răspuns „Da, câteodată”. Foloseam câteodată cocaină, dar nu în cantitățile pe care le lua Steven. Doctorul mi-a spus că drogurile sunt dăunătoare pentru mine și pentru copil. Mi-a spus că în timpul sarcinii nu trebuie să le mai folosesc. Mi-era atât de rușine deoarece știam că are dreptate. I-am spus „Bine” și intenționam să mă opresc. 

 
Avortul 

 
Doctorul a părăsit camera și a intrat Steven. Mi-a spus că trebuie să fac avort din cauza efectelor pe care le-a avut fumul asupra plămânilor și a problemelor datorate lipsei de oxigen pe care am suferit-o. I-am spus „Nu”, eu vreau copilul. Eram însărcinată în cinci luni. Nu-mi venea să cred că într-adevăr îmi cere să fac un avort la vârsta aceea a copilului. A stat o oră presându-mă să mă duc și să fac avort. Mi-a spus că sunt prea tânără să am un copil și că acesta va avea leziuni pe creier din cauza incendiului și a drogurilor luate de mine. Am devenit foarte tăcută repetând răspunsul „Nu”. I-am spus că nu ar trebui să-mi ceară să iau o decizie cât încă sunt în spital. Mi-a spus că trebuie să avortez acum. Mi-a spus că sarcina are deja destul de mult ca să mai aștept deoarece peste o săptămână avortul va fi ilegal. 

 
Stătea lângă patul meu, dar nu ne uitam unul la altul. I-am spus din nou nu. Într-un final a cedat și mi-a spus „Bine, poți să te duci la maică-ta acasă și să naști acolo”. Eram epuizată și începeam să mă simt fără nicio speranță. Mama și tatăl meu vitreg nu s-ar fi bucurat la venirea mea înapoi acasă, însărcinată. Mă gândeam că și ei vor vrea să avortez. Începeam să cred că viața se prăbușește peste mine. Nu aveam asigurare de sănătate, nici bani și nu credeam că Steve intenționa să aibă grijă de mine și de copil. Nici până atunci nu îmi asigurase îngrijirea medicală. Credeam că mă abandona și el, așa cum făcuseră tatăl și mama mea. Am început să plâng și am acceptat să fac avort. Steven era ușurat și fericit. M-a asigurat că ține la mine și că după avort totul va fi bine. 

 
M-au mutat în altă parte a spitalului și un alt doctor a făcut avortul. A fost un coșmar oribil, pe care nu-l voi uita niciodată. Această experiență m-a traumatizat. Copilul meu avusese un singur apărător în viață, pe mine, și eu am cedat presiunilor de frica de a fi respinsă și frica de un viitor necunoscut. Îmi doresc să mă pot întoarce în timp și să-mi fie dată din nou șansa alegerii, să spun nu avortului și la ultima dată când mi-a propus asta. Îmi doresc din tot sufletul să fi putut să-mi văd copilul trăindu-și viața și crescând mare. 

 
Doctorul nu mi-a explicat în ce consta procedura. Steven a văzut când doctorul mi-a perforat uterul cu un ac mare. Apoi am fost dusă într-o cameră ca să aștept contracțiile. Steven a stat lângă mine în spital până s-a terminat totul. Când sora ieșea din cameră el inhala cocaină de pe masa de lângă patul meu. Mi-a oferit chiar și mie odată să iau, dar am refuzat, simțindu-mă rău. Steven, fiind drogat, era detașat emoțional. Urmărea procedura, dar era deconectat de la reacția normală și sentimentele de groază care erau de așteptat. Atunci m-a șocat și m-a rănit  comportamentul lui. 

 
Dar acum știu că în subconștient a fost traumatizat fiind martor la moartea primului său fiu într-un mod atât de oribil și clar. Steven a văzut cum a ieșit copilul și mi-a spus mai târziu, când eram în New Hampshire, că s-a născut viu și a fost lăsat să moară. Pe mine nu m-au lăsat să văd copilul când a fost născut. Tot mai târziu Steven mi-a spus că era băiețel și că simțea o vină teribilă și un sentiment de groază pentru ce a făcut. Nu știam că un asemenea lucru poate să fie legal. Nu mi-am putut imagina o lume unde un bebeluș mic poate să fie născut viu și aruncat deoparte ca un nimic, fără să poată vedea chipul mamei lui.
 
Nimic nu a mai fost la fel între noi după această zi, deși am mai stat împreună și nu m-am întors acasă, la părinți, mai mult de un an. După avort am devenit foarte tăcută și retrasă. Jeleam pierderea bebelușului meu și nu mă puteam uita la Steven fără să îmi amintesc ce ne-a făcut mie și fiului lui. Tocmai supraviețuisem unui incendiu oribil care aproape îmi luase viața, dar avortul m-a făcut să simt cum parcă o parte din mine a murit odată cu bebelușul meu. M-am simțit înșelată și trădată, supărată pe mine pentru că am fost de acord cu ceva de care știam că este greșit. Simțeam o furie adâncă și aproape ură pentru doctorul care a făcut avortul. 

 
Totul din jurul meu părea că merge înainte odată cu viața, dar eu duceam o rană care nu avea să se vindece niciodată. Steven era deja într-o altă relație în acel moment. Faptul că era tutorele meu a complicat lucrurile, deoarece legal el era responsabil pentru mine. Eram tânără, renunțasem la liceu și nu-mi cunoșteam drepturile în acel moment. Mă simțeam complet fără putere. 

 
L-am părăsit pe Steven în februarie 1977 și m-am întors să locuiesc cu mama și tatăl meu vitreg. Steven a sunat de câteva ori după ce m-am reîntors acasă și apoi nu am mai auzit niciodată de el. 

 
Înviind din cenușă
 
Drumul spre recuperare a fost un proces greu. Când m-am reîntors acasă la mama eram cu sufletul frânt. Nu puteam să dorm noaptea fără să am coșmaruri cu avortul și incendiul. Lumea mi se părea asemenea unui loc întunecos. Mama și tatăl meu vitreg aveau acum un băiețel frumos. Era foarte scump, plin de bucurie, și nu puteam să fiu decât fericită când eram cu el. Dragostea pentru frățiorul meu vitreg mi-a deschis inima către tatăl meu vitreg și vedeam că încearcă să fie un soț și un tată bun. 

 
Mama a realizat că îi lipsea biserica și frecventau amândoi o biserică metodistă unită din zona noastră. Am început să merg și eu cu ei și îmi amintesc cum punctul de întoarcere pentru mine a fost o săptămână organizată de biserică pe coasta Oregon. Erau tineri de vârsta mea, cântece, foc de tabără, studii biblice, rugăciuni, întâlniri și am plecat de acolo cu un sentiment înnoit, cu nădejdea că Dumnezeu există și El mă iubea în ciuda păcatelor mele și puteam să găsesc iertare și să am parte de fericire adevărată în cadrul unei familii proprii dacă începeam să-mi reconstruiesc viața. 

 
Peste puțin timp am fost botezată. Mama m-a ajutat să-mi termin liceul și m-am angajat pentru prima dată, ca recepționeră. Am început să particip la activitățile cu tinerii și biserica a devenit o rampă de lansare, care m-a scos din ceața durerii, tristeții și vinei după ani petrecuți cu Steven. Am găsit iertare în Iisus. M-am iertat pe mine. Mi-am iertat mama și tatăl vitreg. M-am rugat ca să-l pot ierta și pe Steven. 

 
Am câștigat încrederea că pot să merg la universitate. Mi-am închiriat o cameră de la o văduvă în vârstă care locuia lângă campus. Atunci l-am întâlnit pe Joseph, care acum este soțul meu. 

 
Soțul meu este adevăratul meu erou. A fost un soț iubitor, un tată generos și a muncit din greu pentru familia noastră. Soțul meu mă iubește și m-a iertat din inimă și nu a lăsat ca trecutul meu să-i influențeze părerea despre adevărata mea personalitate. Dacă mi-aș fi păstrat copilul cred că noi tot ne-am fi căsătorit și viețile noastre ar fi fost mai bogate datorită prezenței lui în familia noastră. Dumnezeu a fost darnic și ne-a dat bucuria să avem copii și nepoți, care sunt o mărturie constantă a prezenței lui Dumenzeu în viețile noastre. Sunt uimită cum m-a ocrotit Dumnezeu de-a lungul anilor. 

 
Astăzi sunt o catolică pro-vita, mamă a șapte copii, și anul acesta soțul meu și cu mine vom sărbători jubileul de 30 de ani de la nuntă. Eu și Joseph avem șase copii împreună și mulțumesc pentru fiecare din ei, deoarece sunt un adevărat dar de la Dumnezeu. Suntem de asemena tutorii unei fetițe frumoase a cărei tânără mamă a ales viața fetiței, fiind însărcinată și într-o situație dificilă, și apoi ne-a încredințat-o nouă. 

 
Jospeh și cu mine ne-am alăturat Bisericii Catolice, ca adulți, în 1992. Învățătura despre respectarea vieții și taina spovedaniei mi-au adus un nivel și mai adânc de vindecare și pace. Am activat în cadrul bisericii în acțiuni de susținere a familiei, căsătoriei și dreptul la viață. 

 
Să spunem lucrurilor așa cum au fost
 
Ca să spunem lucrurilor pe nume: nu am mai fost niciodată însărcinată înainte să-l cunosc pe Steven, nici nu am mai făcut vreun avort și Steven știe că este adevărat. Nu cred că eu am declanșat incendiul care a ars apartamentul, dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru curajosul pompier care m-a scos din clădirea incendiată. Nu i-am mai cerut niciun ban după ce m-am întors acasă. M-am dus la el cu nimic și am plecat de la el fără nimic, exceptând regretele. Deși m-am prezentat lui într-un mod extrem de sexual, nu am făcut sex în locuri publice cum a scris în carte. Exagerarea brutală continuă a relației noastre mă uimește. A vorbit despre mine ca de un obiect sexual lipsit de demnitate umană. Mi-am propus toți acești ani să nu vorbesc despre el niciodată, dar el m-a umilit în mod repetat în scris, cu descrieri distorsionate ale relației noastre. Nu înțeleg de ce a făcut asta. A fost foarte dureros. 

 
Dragostea supraviețuiește 

 
În ciuda tuturor lucrurilor nu îl urăsc pe Steven Tyler, nici nu sunt înverșunată față de el. Mă rog pentru convertirea inimii lui și sper să aibă parte de harul Domnului. Știu că și eu sunt responsabilă pentru ce s-a întâmplat în ziua aceea. Unii ar putea spune că avortul meu poate fi justificat de vârstă, droguri, incendiu. Nu cred că ceva poate justifica faptul că i-am luat viața copilului meu. Este greșit. Sper că statul nostru își va schimba legile așa încât viețile inocenților copii nenăscuți să fie protejate. 

 
Mă rog ca toți cei care au suferit avorturi, sau s-au făcut părtași sub orice formă la un avort, să găsească în povestea mea nu judecată sau condamnare, ci o reînnoită speranță în statornica iubire a lui Dumnezeu, iertare și pace. 

 
Tinerele fete ale poporului nostru, în special cele ca mine, care au suferit traume și abuzuri și sunt vulnerabile la exploatare, nu trebuie să fie folosite ca jucării sexuale, speriate să avorteze ca să-și elibereze partenerul de responsabilități financiare și apoi, ca și copilul lor nenăscut, să fie aruncate deoparte ca pe niște obiecte nedorite. 

 
Căsătoria și familia sunt stâlpii de rezistență ai oricărei societăți virtuoase. Am învățat această lecție într-un incendiu și pe un drum al vieții dificil, care m-a învățat să mă încred în Dumnezeu indiferent de ce se întâmplă. Mă rog ca poporul nostru să-și găsească drumul înapoi spre Dumnezeu respectând viața copiilor nenăscuți și consolidând Taina Căsătoriei. 

 
* * *
 
După ce am ieșit din spital și m-am recuperat după incendiu, Steven mi-a adus icoana cu Iisus, „Lumina lumii”, și mi-a dat-o. A spus că e singurul obiect care a supraviețuit incendiului. Era acoperită cu funingine și suportul de hârtie din spate a fost ușor ars, dar am curățat-o și acum stă deasupra pragului casei mele. 

Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. (Ioan 8, 12) 

 
Cu sinceritate,

Julia Holcomb
 

Traducere Adina Smil, după LifeSiteNews
* 

Interviu cu Julia Holcomb – Partea I
 
 
Partea II 

 
 
Partea III 

 

Proiectul de lege privind înfiin
țarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citițaici textul proiectului. 

Susțineți acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziție publică în această privință.


Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugați să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă ați trecut printr-o situație similară cu cele prezentate până acum și puteți da mărturie despre acest fapt scrieți-ne pe aceeași adresă.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *