familie

COMUNICAT. Inițiativă legislativă a deputatului independent Matei Dobrovie: Mai multe zile de concediu paternal

COMUNICAT DE PRESĂ

primit de la domnul deputat Matei-Adrian Dobrovie (deputat neafiliat)

Măsuri de susţinere a familiei: Mai multe zile de concediu paternal

Deputatul independent Matei Dobrovie a depus astăzi o propunere de modificare şi completare a Legii privind concediul paternal, care urmăreşte instituirea unui regim echitabil, nediscriminatoriu, dar diferenţiat de acordare a zilelor libere pentru tatăl care vrea să participe efectiv la îngrijirea copilului, în primele 3 luni de la naştere.

Modificările aduse constau în soluţionarea unor probleme precum: numărul redus de zile de concediu paternal la care are drept tatăl imediat după naştere; lipsa de diferenţiere în ceea ce priveşte numărul de zile libere acordate în cazul naşterii unui singur copil şi în cazul naşterii multiple; bugetul din care se plăteşte indemnizaţia.

Dorim aplicarea dispoziţiilor legii şi în situaţia adopţiei unuia sau mai multor copii cu vârsta de până la un an, dar nu la mai mult de 3 luni de la intrarea copilului în familia adoptiva; încurajarea taţilor să urmeze cursul de puericultură şi acordarea unei majorări a concediului cu 10, respectiv 15 zile lucrătoare suplimentare pentru tatăl care a absolvit acest curs, însă nu doar o singură dată, ci la naşterea fiecărui copil; extinderea perioadei în care se poate solicita acordarea zilelor de concediu paternal până la 3 luni, faţă de termenul de 8 săptămâni din forma actuală a legii”, a explicat deputatul Matei Dobrovie.

Reamintim că în prezent, tatăl are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare, indiferent dacă este vorba despre o naştere simplă sau multiplă. Prezentul proiect propune suplimentarea zilelor de concediu paternal şi diferenţierea acestora după cum urmează: acordarea unui concediu paternal de 7 zile lucrătoare în cazul naşterii unui singur copil, respectiv de 10 zile lucrătoare în cazul naşterii a cel puţin 2 copii, dat fiind gradul sporit de dificultate al îngrijirii mai multor copii.

„Tatăl trebuie să fie un sprijin real pentru familia sa, mai ales în primele luni de la naşterea copilului. El are nevoie de suficiente zile libere pentru a îngriji copilul şi mama, facilitând procesul ei de recuperare după naştere, şi pentru a depune actele necesare declarării şi înregistrării naşterii copilului. Aceste zile de concediu nu sunt suficiente în legea actuală şi se plătesc integral din fondul de salarii al angajatorului. Întrucât indemnizaţia pentru concediul maternal se plăteşte din Fondul naţional unic de asigurări sociale, propun o soluţie de compromis şi pentru plata indemnizaţiei de concediu paternal, apelând la două surse de finanţare. Astfel, se respectă condiţiile de plată a indemnizaţiilor stabilite de forma actuală a legii, dar plata zilelor libere care se acordă în plus pentru naşterea unui copil şi în cazul naşterii multiple va fi suportată de bugetul de stat, astfel încât angajatorul să fie scutit de un efort financiar suplimentar”, a precizat Matei Dobrovie, iniţiatorul propunerii legislative.

Sursa: Camera Deputaților


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate